zile de lene, dar o altfel de lene. noaptea de inviere m-a adus alaturi de oameni care conteaza si, surprinzator, raceala m-a chinuit mai putin fix pe perioada slujbei de inviere. bisericuta mica, oameni multi dar asa de cuminti de ne-am mirat cu totii. curtea mirosind a iarba multa si verde-verde, salcii multe si ele, aproape a infloritului, pomi albi si parfumati. ne-am si jucat (doar noi, fetele mici) facand slalom printre crengile de salcii, cu ochii pe sus. si tot cu ochii pe sus am zarit doua lampioane luminate chiar cand preotii au ajuns in foisor. luminite pretutindeni. o dezamagire: unii au venit doar pentru lumina lumanarii si mai putin pentru Lumina. dar asta e alta poveste. s-a cantat frumos. cati oameni dintre cei care canta in noaptea de Inviere fredoneaza macar o melodioara in alta zi a anului? stiu eu cativa care nu canta niciodata, nici macar cand e o piesa favorita la radio…dar despre care stiu ca “Hristos a Invi-aaaa-t din mooorti” le readuce un pic de muzica in afara. si asta aduce inca un pic de special in toata ecuatia Pastelui.
ce ziceam?! da, sunt zile de lene, dar de o altfel de lene. cu ochii mari
lene plina de verde si de copaci infloriti, de oameni care nu au uitat sa zambeasca, si de oameni frumosi pe langa tine. Lenea de Paste e o lene pe care ar trebui sa o cautam mai des, spun eu 🙂
saricico. ai dreptate 🙂