[singlepic id=29 w=320 h=240 float=left]concertul din vama veche a iesit cum trebuia sa iasa, adica sincer. mi s-au reprosat emotiile care se sinteau mai ales in pauzele dintre piese, cand povesteam despre cate o piesa sau despre cate o stare care a nascut un cantec. dar cum sa nu ai emotii cand canti la mal de mare, sub o luna incredibila, cu o "stare" pe care vrei sa o imparti cu toti cei prezenti...
am cantat piese noi, unele au fost in premiera absoluta, iata si de aici alte emotii...baietii au fost minunati, dan m-a surprins pe alocuri cu interventii spontane de trompeta atat de "curate" de parca le-am fi repetat, adrian a fost, ca de obicei, pe aceeasi lungime de unda (sau de val) cu mine, teddy e sursa mea de zambet si relaxare cand vine vorba sa cantam impreuna. tudor a fost din nou omul cu multe maini care a coordonat luminile, proiectiile video, cut-urile de live, filmarea si sunetul. iar cei care ne-au ascultat pareau valuri, mai linistite sau agitate, asa cum eram si noi, asa cum ne ducea sufletul sa cantam.
le multumesc lui Soni si lui Horatiu pentru invitatie si brate deschise.
le multumesc tuturor celor care au fost cu noi la Terasa Papa la Soni, celor care au acceptat provocarea lunii patrate si care, pret de 2 ore au renuntat la dansul de pe plaja sau la alt mod de a petrece din vama. E un gest care ma onoreaza si emotioneaza. De la emotii pornisem. In plus, faptul ca au acceptat prezenta la un concert cu bilet de intrare, e o dovada de logica a bunului simt in raport cu efortul pe care l-am facut pe scena, efort facut cu placere dar pentru care se munceste permanent.
O alta bucurie a fost aceea ca o mana de prieteni ne-au insotit calatoria aceasta: o sarbatorita, cea mai draga mie, ca si acum 2 ani, a venit la vama sa respire si a putut sa o faca intr-o casa incredibil de poetica, ana si tatal ei mihai, adina, dana, dana si danut 🙂 , oana, andra, cristina, johnny…
p.s. am mai compus un canticel-joaca, stiu ca mi se va reprosa faptul ca versurile pe care eu le denumesc a fi “jucause” sunt de clasa primara. e vorba de un pitic, unul dintre acei care ne bantuie creierele de fiecare data cand suntem singuri sau nu avem solutii la tristete. cata vreme mai exista oameni care stiu sa se joace, copilaria nu fuge nicaieri.
asadar “am un pitic, si-l vreau fericit…cred ca-mi trebuie doi(…)”
Alina draga, emotiile pe care le-ai simtit (si care au ajuns la noi) au fost parte a farmecului pe care concertul tau si al baietilor ni le-ati daruit atat de frumos. Personal, am resimtit ce ati facut acolo ca o gura de aer curat pentru sufletul incarcat de praf cu care am venit. Asa ca iti si va multumesc cu mare drag >:D<
oana, si pentru noi cei de pe scena a fost o gura de aer curat (briza?!). iar in “istoria” noastra de concerte, a fost cel mai lung timp petrecut pe scena pe care l-am pregatit pentru cei veniti sa ne vada. multumesc ca ai fost acolo