Vestul de turneu

A doua parte a turneului de lansare al lunii patrate a avut loc in Timisoara, Arad si Reghin. Au fost 4 zile de drumuri si 3 concerte, plus 2 festivaluri. 4,3,2

Timisoara – concertul nostru (am plecat impreuna cu Adrian, Ovidiu si Titus) a fost relocat. Din clubul Pod in Porto Arte, unde un om extraordinar a avut grija sa ne fie bine in spatiul pe care l-a pus la dispozitia noastra. De ce nu la Pod? Pentru ca … unele intelegeri sunt facute sa fie incalcate. De aceea, nu exista timisoreni si bucuresteni, exista romani si romani. Concertul a fost frumos, cu noi dupa 600 de km de mers cu masina si fara vreo pauza de hotel si intins oasele. La 12 noaptea s-a incheiat muzica si am mai stat putin cu cei care au venit la concert, nu prea mult din pacate pentru ca oboseala era mare rau.

Arad – Festivalul de folk e o bucatica din ceea ce se intampla in oras. Sunt multe proiecte facute asa cum trebuie, de oameni dedicati si implicati activ in viata comunitatii. Organizatorii m-au cucerit la prima intalnire, calzi, cu simtul umorului, atenti… In plus, impreuna cu noi se afla si Dana, iar ei si lui ovi le multumesc pentru Arad. Festivalul a avut loc in spatiu amenajat cu tot ce trebuie. Seara noastra de gashka a inceput cu Vasile Mardare si Cristi Bordas, apoi Pragul de sus. Au urmat Titus, eu si Adi, Ovidiu cu Titus la chitara. Am avut emotii mari, public atat de nou…Singurii oameni cunoscuti din zona erau fetele de la folkblog, oameni dragi mie de dinainte de a le cunoaste chipurile altfel decat intr-o fotografie. In plus, l-am cunoscut si pe Cantafabule, de la Sibiu, unul dintre ascultatorii de folk in fata caruia multi dintre noi ne putem scoate palaria…sau cipilica, vorba lui Ovidiu. Si cand la final o parte din sala m-a aplaudat din picioare….eu mi-am pierdut propriile-mi picioare. Si, evident..bisul a fost “asa si-asa”

La secventa lui Ovidiu nu stiu ce s-a intamplat dar a picat tensiunea…Nu a fost un inceput de recital usor pentru el, dar finalul a fost frumos si publicul foarte reactiv, s-a aplaudat cu tarie.

Au urmat Ilie Stepan si Horia Crisoveanu…impecabila formula instrumentala, care fara sa fie folk e virtuozitate. Si..doamnelor si domnilor…Nicu Alifantis! A inviat publicul care statea pe ganduri dupa recitalul chitaristic si s-a “asezat” lumea la cantat, ca de obicei. Din pacate, recitalul lui Nicu Alifantis s-a incheiat mai repede decat sperau sutele de fani prezenti la festival.

Reghin – a fost neasteptat si de aceea nici nu l-am anuntat pe blog. Dar a fost atat de emotionant…Cand ai un public de sala, receptiv, venit pentru folk, muzica are o alta curgere. De aceea mi-am permis sa cant piesele de suflet, de stare de dragoste. Iar caldura celor din sala m-a invaluit la un moment dat atat de tare incat am plecat rosie in obraji de pe scena. Si am devenit si mai rosie dupa bis. M-a bucurat revederea cu Sorina Bloj, un om de o modestie extraordinara si de o dedicare fara drept de apel. Si cum a fost festival, I-am revazut pe Mihai Calian, pe Ionut Mangu, Mircea Iordache, pe Silvan Stancel si m-am bucurat sa vad si o trupa de fete din judetul meu natal, fara buletin dar cu voci frumoase. Ca mi-au spus “saru’mana” cand au plecat la culcare…asta e altceva…

Nu am inca poze de la Timisoara (Adrian, An22…ce faceti?!) dar pun 2 fotografii de la Arad (prima poza e din partea folkblog) si Reghin, in formula de duo, cu prietenul si pianistul Adrian Cristescu.

Concert in Arad

arad

Concert Reghin

reghin

si pana vin pozele de la timisoara…imagine cu cea mai buna limonada pe care am baut-o vreodata in viata mea…s-a intamplat in centrul vechi de oras, in dimineata de dinaintea plecarii la arad…o dimineata superba, cu soare peste tot

pic-019

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *