Fericirea e un pitic care danseaza, asta spun tapinarii intr-un canticel si cineva tot imi fredoneaza asta de cateva zile bune.
Dar daca piticul asta e de fapt dus cu capu’? Daca de fapt nu danseaza ci se balangane stanga – dreapta? Daca are probleme la cap piticu asta si cand rade de fapt se straduieste sa-si scoata cu limba printre dinti cea mai a dracului injuratura posibila? Daca piticului asta, mic cum e, i se reproseaza ca – oricat ar dansa – cei din jur nu gasesc fericirea?
Asta e, la ora tarzie de “acasa”, perspectiva mea asupra fericirii. Sau a piticilor?! Pornita de la un vers care mi se pare (in conditii relaxate si distrate) delicat si jucaus, dar care, in starea de acum a mintii mele, a degenerat intr-o imagine din twin peaks. Vad si cortinele rosii, aud si muzica.
Mi-au luat-o razna piticii si pana-i calmez pe fiecare cu sex si terapie mai dureaza.
Ce te legeni piticule
Fara ploaie, fara vant
Cu mainile atarnand?
p.s. pentru cei ce se bucura citind aceste randuri, din motive diverse, le garantez ca imi voi lasa un pitic nevindecat, care sa-i faca pe altii sa se legene stupid in fata sortzii