sufletul meu e-o padure
cu dantele de ramuri,
cu lumini si umbre,
cu zile si seri.
poteca
taie tesatura padurii.
eu insumi, fara glas,
vuiesc ca o inima –
veghind peste oamenii care
trec prin sufletul meu
Ole Sarvig, 1921
trad. Veronica Porumbacu
din “Poezia nordica moderna”, Ed. pentru literatura, 1968