Eh, daca stiti cu totii stragerea de stomac pe care o aveti in momentele de deja vu (ca sunteti pe strada, ca tocmai vorbiti cu cineva la telefon, ca stati pur si simplu la birou in fata computerului si brusc o unda de surpriza a recunoasterii/revederii cadrelor amestecata cu alterarea perceptiei asupra timpului)…ei bine, daca sunteti familiarizati cu senzatia, degeaba o veti cauta in filmul lui Denzel Washington, degeaba veti incerca sa empatizati cu personajul, sa spuneti “uau, asa e” sau sa considerati intamplarile din film drept potentiale cauze ale aparitiei senzatiei de deja vu. Degeaba ai crezut in prezentarea filmului. Nimic nu reconstruieste emotia, regizoral filmul e foarte slab, despre restore point – uri nici nu mai vorbesc.
Dar ce-avem in filmul asta? Previzibil: gadgetul…tehnica…laboratoarele secrete…satelitii si tehnica triangulatiei…inspectorul introdus in lumea mirifica a controlului exercitat de americani cu scop profilactic si care desi nu intelege nimic pricepe repede, sfarsind prin a fi teleportat molecula cu molecula…
Clasicul scenariu propagandistic care mie personal imi lasa gust amar si migrez pe Cinemax la filme norvegiene. Sau sa raman la Bruce Willis care iese sifonat din fiecare film, viu desigur si cu simtul umorului nealterat. Sau poate am eu gusturile cinematografice incerte.
Cert e ca ma opresc aici pentru ca Deja Vu nu merita prea mult timp alocat. Din punctul meu de vedere nici macar pentru vizionare.