e soare la vama veche

cu siguranta ca datorita soarelui si camerelor video instalate in vama veche mi s-a facut dor de mare. nu-s innebunita dupa mare in sensul traditional, de stat la plaja cu orele apoi intrat in apa. as spune chiar ca am o retinere cand vine vorba de prajit pe toate partile si inmuiat intr-o mare care nu-i deloc curata, dar vine gandul de vama asa cum am cunoscut-o demult, mai linistita, mai apatica in timpul saptamanii, cu soare mai bland si fara asfalturi. ce-a mai ramas neschimbat in toti anii in care vama veche a devenit din zona libera un centru de fitze cu taxiuri in fata la ovidiu este Cerul. nu stiu cate stele au murit in anii astia, dar numarul lor e incomparabil mai mare si mai frumos decat al oricarei pitzi care vine cu sandalutze stralucitoare si se mira “vaai…dar aici se danseaza pe plaja?!”

de Cerul din vama mi-e dor mult. de zilele in care sunt numai cateva corturi si cate un caine bezmetic doarme rupt de oboseala alergaturii de la rasarit. de muzica buna. de sunetul de valuri care linisteste si vindeca.

nu-mi place marea, imi place marea dinauntru. mi-e dor de vama veche.

acum ascult o trupa despre care cred ca i-a facut rau vamii vechi