Noi imbatranim, zambetul nu.

alina manoleMuzica asta. Apoi restul cuvintelor.

Ieri (mai bine zis alaltaieri, vineri) am inchis prima seara a festivalului Flori pentru Suflet. Pofta de cantat ca de muscat dintr-un colt de paine. Ce alta comparatie sa faca o gurmanda ca mine? πŸ™‚

Sambata a fost ciudata. Trezire la 8 (in virtutea intertiei cumva; cine spune ca artistii se trezesc tarziu sa-si verifice din cand in cand teoria), o intalnire cu prieteni de departe, Luna Patrata difuzata la Europa FM (a mers Mirela Retegan cu ea la interviu) apoi treburi casnice si drumuri. Un drum spre festival, un alt drum spre alt festival, o alta intalnire si tot asa. Bucurestiul prea plin de masini pentru o zi de “uichend”. Am mers doar cu metroul si pe jos. Apropos! Cand te porti cu Bucurestiul ca un turist ai parte de surprize frumoase.Β  Am fotografii multe si speciale in minte dupa ziua asta. Nu, fotografii de facto nu. Nu stiu sa le fac. Il las pe Vlad Eftenie sa vada Capitala cum stie el mai bine. πŸ™‚

Singurul regret este ca n-am vazut Luna. Prea multe lumini in oras, cum s-o vad? Noroc cu prietenii care-mi spun sa ma uit pe cer si, daca nu o vad, sa mi-o imaginez prin ochii lor. “E superba, stii?”.

Da, stiu πŸ™‚

Azi (mai bine zis ieri, sambata) am avut senzatia ca stau pe loc pe loc pe loc pe loc. Ca inima are un ticait ciudat. Ca un ceas cu bateria pe duca. Culmea e ca stiu cum sa o repornesc dar mi-e frica. (Mi-e frica pana nu-mi va mai fi – zice un pitic undeva inauntru si ma apuca rasul. Are dreptate piticul asta. Sa am grija ce-mi doresc! – zice un alt pitic . Ii dau si lui dreptate, cumva.)

…Ah, cum e muzica asta! (linkul e chiar la inceput de articol, daca ai sarit cumva peste primele 2 cuvinte)

Mi-e dor de un rasarit. Culmea, nu in Vama, ci in locul acela unde m-am indragostit prima oara de mare. Mal inalt, cu o banca stinghera. De la Chet mi se trage dorul asta. Sunt frumoase amintirile premierelor de viata. De unele credeam ca am scapat, dar au revenit de curand, in bloc compact. De exemplu, mi-am amintit cum m-am indragostit de zambetul unui barbat iar posesorul lui n-a aflat niciodata. Doar zambetul era frumos, ce sa-i fac?! πŸ™‚ Mi-am amintit de el pentru ca am vazut saptamana trecuta unul care ii semana si, da, recunosc, l-am cautat pe facebook. Desi posesorul e destul de schimbat (au trecut multi ani de atunci), zambetul e identic ca in dimineata aceea in care l-am cunoscut. O dimineata cu cafea si liniste, intr-un birou in care ajunsesem cu jumatate de ora inainte de oricine altcineva. Cum in 2017 nu exista like pentru zambet, m-am abtinut sa reactionez cu emoticoane. Reactionez insa acum, cand scriu, cu zambet. De mainile unui cofetar ma mai indragostisem, dar de asta am mai povestit pe blog (sau intr-un concert, nu mai stiu exact).

Merg la somn. Maine dimineata sunt la TNB, apoi trebuie sa ma pregatesc pentru cele doua saptamani de curs care ma asteapta incepand de luni. Asta nu e o premiera, sa ma apuc de cate ceva nou de invatat. E doar loc in cap pe care trebuie sa-l umplu. sau, vorba cantecului : “Sa ne ocupam creierii cu ceva” πŸ˜‰

Nu caut timp, caut o clona

alina manole civil

Daca s-ar putea duplica totul, pana in cele mai mici detalii, nu cred ca as suporta sa lucrez cu mine tot timpul. Motivele sunt atat de multe si evidente pentru orice om normal incat nu insist πŸ™‚ Din cand in cand insa, mi-as dori o clona care sa reuseasca sa faca acele lucruri administrative fara prioritate zero si pentru care orele din noapte sunt singurele accesibile in momentul acesta, cand sunt doar una. De exemplu: curatenia, ordinea in hartii, documentele oficiale, scrisorile, mersul la cumparaturi, gatitul etc. De visare, muzica, scris si dialog m-as putea ocupa mai lejer si la 100% capacitate. A nu se intelege ca ma plang de munca, niciodata nu am facut asta, chiar si dupa experiente mai putin placute cu clienti sau orgaizatori sau colaboratori. Am un optimism echilibrat azi, desi echilibrul celor doua picioare e relativ (un picior e in reparatii) πŸ™‚

S-au intamplat multe despre care nu am reusit sa scriu: concertele altora, concertele mele, o furtuna incredibila la Eforie (traita atat de aproape incat merita sa fie mentionata), o zi de alegeri si rezultatele…si rezultatele, reactiile la cartea “Aventurile ratoiului Adalbert” care mi-au venit muuulte si au umplut email-ul, plimbarile mele lungi care au acum timp mai indelungat, ca merg incet-incet, gandurile, provocarile…si tot asa. In plus, a mai fost si somnul. Somnul de fuga, de refugiu, cand nu ai solutie sau primesti o veste proasta (a mai fost si asa ceva, normal) si te intinzi pe canapea si trece o ora si nu stii cand s-a dus. Apoi te prinde lumina de ora 5 dimineata, cu armonii inaripate in copacul din fata geamului, si te bagi in pat pentru cateva ore, putine, pana cand suna ceasul.

Zilele acestea incepe Street Delivery. Cu exceptia zilei de sambata, cand am spectacol impreuna cu Raul, voi fi tare bucuroasa sa ma plimb prin zona Arthur Verona. Un mic secret sau dovada ca acum locuiesc, ca si in 2008, unde trebuie, e bucuria mea la gandul ca voi avea forfota altfel a unui eveniment de strada la doi pasi de mine. Nu am fost niciodata omul caruia sa ii fie bine in pustietate. Din oameni si agitatie imi trag seva si inspiratia. De altfel, chiar ma gandeam, unele idei de cantece sau de scrieri mi-au venit in aglomeratii de concert, sarbatori, manifestatii… πŸ™‚ Acum sa mai am si timp sa le scriu, spun, caci clona inca nu am si cineva trebuie sa spele rufe, sa calce, sa gateasca (aici sa zicem ca se mai aliniaza planetele bine), sa aiba grija de Dodo, sa comande pe net diverse pentru casa… πŸ™‚

Ii trimiteam duminica o poza unei prietene. Poza cu dormitorul in haos, ca dupa o lansare de carte, doua concerte si timp O. M-a intrebat unde mai dorm si m-am uitat automat catre canapeaua din sufragerie, cat de cat libera. La 12 noaptea ma apucam sa strang haine, sa mut mobilierul mic, sa sterg praful, sa pun luna sa lumineze (am primit o Luna cu bec de pus pe perete si tare mi-e draga). Pe la 3 am terminat si de spalat vasele. Asta nu-i viata de artist, zau! πŸ˜€

Am zambet azi. Si uite ca am timp si sa scriu pe blog. Ioan Gyuri Pascu, invitatul meu de ieri in emisiune (emisiunea Luna Patrata de la Smart FM, din fiecare seara de marti…pentru cine nu stie) spunea (citat aproximativ) “Foloseste timpul pe care il ai, nu pe cel despre care spui ca nu-i”.Β  Inregistrarea e deja pe site.

Sa ne citim cu bine, sa ne stim cu bucurie! πŸ™‚

Imi plac indragostitii

Life pathway - Vlad Eftenie
Life pathway – Vlad Eftenie

Imi plac indragostitii. Toata bucuria ce le iese prin pori devine contagioasa, nu ma mai pot opri din zambet cand ma uit spre ei si inima mea incepe sa bata, cu o sincopa in plus. De drag.

Imi plac indragostitii pentru ca se uita unii la altii si incep sa rada si Doamne, cum rad, ca in cea mai frumoasa copilarie de prunc. De parca ar sta calare pe curcubeu si-ar manca bomboane de fericire.

Au in ei muzica, cea mai potrivita muzica, au in ei ordinea lui Simplu si le e de ajuns. Scriu scrisori in minte, pe hartie, in telefon, pe piele, in nisip, pe nori, pe oamenii pe langa care trec, le curg cuvintele si nu se opresc, nu se opresc, lumineaza.

Au ei “ceva” si “ceva”-ul acesta inseamna tot. Tot aerul.

Si, indiferent cat vor fi indragostiti, cateva ore sau multe saptamani, se vor hrani multa vreme din aceasta bautura a simturilor care-i transforma in regii pamantului.

Nu m-am mai indragostit demult si, exact cand simteam ca imi lipseste, i-am intalnit, si mi-au salvat lumea fara sa stie.

(foto:Vlad Eftenie)

Jurnal de album – fila 7

mie mi se pare ca zambesc mai des decat se intampla. asta am aflat de la prieteni care mi-au spus sa zambesc mai des ca-mi sta bine. evident, i-am lasat sa creada ce vor pentru ca, pana azi, eram convinsa ca zambesc…”normal de destul”. pe de alta parte, intrucat ma vad in special in fotografii de concert…acolo am tot soiul de expresii, care tin de text, intrucat facialul neimplicat in poveste nu exista, asa ca teoretic … πŸ™‚

(am un deja-vu)

(pentru cine ma citeste pentru prima data, mustesc de umor pe alocuri negru, de cele mai multe ori cinic, cateodata delicat)

revenind…

(pun si o muzica de fundal…m.ward)

astazi am zambit mult pentru ca a trebuit sa zambesc.

n-am zambit de dimineata.

am zambit la ora 11 datorita Oanei. mi-a facut un cadou pe care l-am primit cu agitatia intarziatului. am zambit fastacit.

am zambit apoi cand am cunoscut-o pe Ana, make-up artist, la ora 12:00, in locul ales pentru povestea albumului nou. e tanara, frumoasa, blanda si pasionata de ceea ce face. ne auzisem doar la telefon pana azi.

apoi am zambit pentru ca asa a vrut fotograful Vlad Eftenie. pentru ca in scenariul pe care l-am schitat impreuna in februarie, intr-o intalnire de 1 ora, asa era Alina. am zambit pentru ca Vlad are o premiera in toata aventura mea cu albumul cel nou si pe alocuri m-am straduit sa zambesc cand ma facea sa rad. πŸ™‚

apoi am zambit cand ma gadila soarele pe nas sau in ochi in timp ce Eli manevra blenda ca sa existe o “acea” lumina.

apoi am zambit pentru ca am revazut-o pe Maria, gazda frumoasa de la Caffe D’Arthe. am schimbat doua vorbe intr-o pauza de schimbat tinuta si la final am mai povestit un pic despre viata si anii care au trecut de cand nu ne-am zarit. Maria si Kolly sunt prietenii in al caror club, in urma cu 5 ani, faceam ziua repetitii pentru lansarea primului meu album. intre timp au locusorul asta frumos, o ceainarie cu parfum de alb…

si din nou zambet pentru fotografii. zambet din ce in ce mai necautat. am zambit in rochii, in pantofi sau in picioarele goale, afara in gradina sau inauntru. am zambit pana cand mi-a venit sa zambesc nu pentru ca trebuie ci pentru ca mi-era bine. si pentru ca, in timp ce dadeam perdeaua la o parte, la un moment dat, am zarit un fluture.

si atunci am stiut ca mi s-a daruit o dimi-amiaza minunata, ca nu ne-am adunat intamplator acolo cu totii, ca ne “stim” cumva si fara sa fi vorbit nopti sau decenii.

de atunci tot zambesc.

multumesc!

celelalte file de Jurnal de Album, in ordinea aparitiei: fila 1, fila 2, fila 3, fila 4, fila 5, fila 6

lansarea albumului nou va avea loc pe 2 iunie 2014.

Fuga civila la Sibiu

Mi-era dor de Sibiu, oftam pe facebook (mi se parea ca degeaba), niste prieteni au avut drum de o zi pana acolo, m-am asezat cuminte pe bancheta din spate, nu am cerut pauza de cafea de pe malul Oltului ca oamenii aveau treaba si ora de ajuns, la 10:30 eram in Piata Mica la cafea si soare. Ioooi! πŸ™‚ Asa frumos! Cald cat trebuie, rafale de vant din cand in cand, o ploaie zdravana dupa-amiaza, plimbare pe stradute, fotografii, cateva magazine mici-mici vizitate pentru aer nu pentru cumparaturi, o masa senzationala undeva la limita dintre gastronomia germana si cea romaneasca (Hermania), un exercitiu de zambet continuu, o reintalnire la Atrium cu Carmen, om drag si frumos, vazut pregatiri de raliu cu steaguri (si cu un pic de imaginatie si pregatirile pentru Artmania, unde ma bate gandul sa fug un pic), un cuib de berze pe care n-am mai apucat sa le fotografiez, inca o plimbare cu privit oameni in ochi si apoi…drumul spre casa, dintr-o singura pedala de acceleratie si eu profitand un pic de locul meu in masina ca sa adorm o ora.

Cand am ajuns acasa mi s-a parut ca am plecat de cel putin 2 zile, asa eram de incarcata de imagini, de soare, de ploaie, de locul de care ma leaga niste amintiri si vechi si noi…

Acum voi recunoaste ca mi-e dor de Sighisoara, pentru ca poate mi se implineste si dorinta de a ma calatori acolo peste putin timp πŸ™‚

Am facut fotografii si cu aparatul meu si cu un aparat de imprumut (sectiunea ploaie) pe care le puteti vedea intrand pe linkul asta: O fuga civila in Sibiu

Legat de calatorii ce stiu pentru urmatoarea perioada, muzical, nu “civil”, are legatura cu Vama Veche si cu Garana. Festivalul Folk You! Florian Pittis si Semenic Fest sunt cele doua festivaluri de la inceputul lunii august unde voi ajunge cu muzica mea. Si daca la Folk You e a 7-a aparitie, la Garana e prima oara cand ajung si mi-era dor de locul acela pe care il stiu din 1998…eh…ce vremuri… πŸ˜€

decret de vacanta

decretez vacanta, desi….Mark Knopfler a fost un rasfat, cateva zile la mama acasa au fost si ele superbe…dar da, decretez vacanta de capul meu!
ma duc sa pun ganduri in ordine si sa ies poate din amorteala de care scriam ultima data. asta-i semn de intelepciune….tiiii….si credeam ca nu voi ajunge sa recunosc prea repede ca devin “om mare” …

imi voi lua la mine carti cat sa trec dintr-o lume in alta. pana si cartea mea de metrou o sa se afle in bagaje, pentru ca deja nu mai pot sa ii visez finalul (pentru cine nu a citit articolul despre cartea de metrou, pe scurt e vorba despre o carte pe care o citesc doar in calatoriile cu metroul oricat de curioasa as fi de continuare…si ma abtin cu greu, de luni de zile sa nu o termin la mine in pat. a nu se intelege ca merg rar cu trenul de subteran, insa drumurile nu dureaza mai mult de 15 minute, deci nu-i timp de lectura prea multa…).

imi voi lua cu mine si cochilia in care tot am adunat lucruri in devalmasie. dorinta de ordine e clara: e a doua oara cand in cateva paragrafe cand scriu de aranjat, ordonat, curatat. va fi un soi de curatenie de Paste, in soare si cu mare de mai.

imi iau la mine si o agenda mica, ca sa scriu de mana daca imi vine.

ma iau pe mine, femeie, civila, cu toti creierii si inima toata.

imi iau zambetul ca sa-i arat cer de stele.

imi iau fluturii toti, nu mai las niciunul in bucuresti sa umble de nauc pe strazi

gata! fug!

seara, dimineata, un copac

aseara – ziua teatrului si concert Nicu Alifantis la Excelsior. l-am vazut pe Nicu Alifantis in multe ipostaze de scena. insotit sau nu de instrumentisti sau backing-vocals. aseara, la excelsior, l-am regasit de “capul lui”, intr-un semicerc al chitarelor sale, mai mici sau mai mari, patrate sau intrate la apa πŸ˜€ a fost un concert suav, delicat, tandru. concert de “alifantis” pentru piesele vechi, concert de “om” pentru emotiile ce ni se trimiteau in valuri de pe scena, concert de “viitor album” pentru ca am audiat si 3 piese noi (una dintre ele mi-a placut mie tare tare), concert de “grec” pentru ca una dintre piese e “cumva” πŸ™‚

dimineata: dupa seara linistita si cuminte, m-am trezit ca o prichinduta cu motan in brate, cu pofta de “facut-ceva-si-nu-stiu-ce” in afara de treburile deja stabilite. avand de facut un drum ma trezesc fata in fata cu un copac inflorit, primul pe care il vad pe anul asta. ce sa mai zic? zambet pe chip si gata, sa curga ziua cu totul, parca am inviat, ma simt de parca as fi la inceput de luna, saptamana, viata.

spor la treburi! πŸ™‚ ne vedem vineri la concert, la 9 seara, la clubul taranului. in afara unui invitat aparte (inca ma mai gandesc daca sa va spun cine), pot sa confirm ca pe scena vom fi in formula: alina manole (voce si chitara), adrian cristescu (clape), tudor olaru (bas) si claudiu purcarin (tobe). nu uitati de rezervari, costa 1 minut, vreau sa stati comod πŸ™‚ (0213108048)

detalii bijutericoase si muzicale

n-am povestit de concerte, nici de cel care a fost nici de cel care urmeaza. si trebuie sa povestesc si de ziua de sambata un pic.

o iau metodic πŸ™‚ concertul de la Music Hall a fost concertul lui rosu-verde. asta suna de poveste un pic, nu? cu imparatul rosu si imparatul verde… πŸ™‚ pai a fost asa: eu imbracata in rosu-verde, cablurile chitara/microfon – rosu/verde, primit dar de floare foarte rosie si cu frunze mari si verzi, primit dar cutie de bijuuri verde cu rosu si buburuze pe o frunza, deci rosu cu verde…:) un accent alb de la 3 trandafiri a fost asa, de contrast πŸ™‚

cum a fost concertul pentru cei care nu au ajuns/gasit/dorit? ca artist, locurile noi te golesc un pic de energie. cresc toate consumurile πŸ™‚ locul e fain, mare, poate deveni cozy datorita meselor si taburetelor de piele, sunetul e bun, piticii umbla liberi, iar gazdele sunt simpatice.Β  atmosfera a fost asa…linistiiita si dragastoasa (cred ca a fost concertul unde am vazut cei mai multi imbratisati) πŸ™‚

urmatorul concert e tot luna asta, pentru ca februarie merita sarbatorit: e capos, bulversant, ba iubeste ba lasa, ba are accent american, ba vorbeste romaneste. in plus, e ‘al mai mic si cred ca si un pic frustrat. compenseaza el prin altele, dar…doar 28?! πŸ™‚

26 februarie 2011, concert “Luna Amantelor” – Alina Manole et comp, Clubul Taranului, ora 21:00 (compania integrala va fi anuntata ulterior)

acuma despre ziua de ieri. discutii faine au fost? au foooost! munca serioasa a fost? a foooost! activitate de creatie a fost? well….din plin. la categoria creatie, am un prieten drag mie care stie sa manuiasca “plastilina” numita fimo, scotand din ea fel de fel de chestii simpatice pe care le cumpar de obicei de pe la targuri. cercei, ineluse, medalioane etc. si ce ne-am gandit noi? sa fie asta pretextul de stat la povesti. si sa ne ocupam napoleonian de mai multe chestii in acelasi timp. adica sa si vorbim, sa ne si relaxam, sa si scoatem ceva cu manutele asteaΒ  πŸ˜€ a durat cateva ore bune. la un moment dat am luat pauza de vorbe, fiecare in patratelul lui (la propriu) de lucru. si a fost la naibii de bine sa nu fie ganduri, sa fie zambet si liniste. o sa va arat si ce telefonul meu nu a stiut sa fotografieze ca lumea (utilizatorul prost, deh) , ca rezultat a 5 ore de activitate.

ne-am premiat monstruos cu ciorba a la alina si o fasole cu 3 feluri de afumatora cu muraturi tot brandul propriu. ca trebuia sa ne hranim si fizicul, nu? πŸ™‚ poze cu mancarurile nu va arat, ca vi se face pofta. (da’ tot o sa-mi deschid eu carciumioara mea cu 7 mese…!)

premiul numarul II a fost un pic de muzica, la doua chitari. am cunoscut ieri o takamina care m-a pus pe ganduri serios…au unele chitari o vibratie asa faina…

bun, am zis de poza? pai sa fie o poza! πŸ™‚

joaca de sambata

sa fie si un pic de muzica…:)

ne vedem diseara de la 6 la 8 la Radio Lynx πŸ™‚ luna patrata -radio

Concert VINERI, 17 septembrie, cu Luna de toamna

Dragii mei, Clubul Taranului isi deschide stagiunea concertelor de toamna. Si cum tot ne-am regasit acolo de vreun an incoace, in diverse formule de concert folk-jazz, ne-a suras ideea de a face noi deschiderea cu pricina.

VINERI, pe 17 septembrie, de la 10 seara 9 SI JUMATATE (inca se mai poate, nu s-a schimbat ora) concertam asaaaa…relaxat, in ritmuri pe alocuri cunoscute, pe alocuri noi, muzica de suflet, de zambet, de …toate cele. Live se poate intampla orice, asta oricum se stie.

Si imbracam si Luna. Va spun eu zilele acestea cum πŸ™‚

Pun afisul si sa stiti ca fotografia imi apartine doar prin faptul ca sunt subiectul obiectivului (mama, cum suna asta! ) πŸ˜€ . Manuela Cepoi este autoarea!

Concert Folk-Jazz sub Luna Patrata cu Alina Manole, Adrian Cristescu, Tudor Olaru

tu si oglinda

exista o multime de optiuni pentru perioadele in care vrei sa nu vorbesti cu tine.Β  optiuni active. ordine in hartii, cutii uitate din care sa arunci chestiile care nu te mai definesc, uitatul tamp pe niste bilete de acces la metrou in lisabona, pusul de muraturi, discutia cu vecinii care iti inunda baia si ridica din umeri, fumatul, descoperitul unor filme (unele foarte bune, vezi shutter island si invictus), incheierea cu succes a vizionarii de seriale (dr house 6 sau grey’s anatomy 6 si el parca), cititul sau recititul unor carti din vremea adolescentei, mesajele pe facebook, lucrul la site-ul de firma, ofertele de agende…si lista poate sa continue.

raman diminetile in care dupe ce dai cu apa pe fatza ridici capul si te uiti in oglinda. atunci esti tu cu tine, simplu, fara ganduri, fara preocupari, de-abia trezit dintr-un somn plin sau gol de vise.

eu imi zambesc. cu sinceritate. ma stiu doar.

fiti buni cu voi insiva. zic si eu…:)

p.s. daca tot ziceam de optiuni, imi plac piesele inca neprelucrate intr-o formula de hit. mai jos o mostra. cu un talentat artist de la britain’s got talent. personal mi-a displacut varianta finala, comerciala. dar asta…are un farmec al ei…