luni cu poezia lui liviu alexa

mi-am petrecut inceputul dupa-amiezei citind poezie. un rasfat pentru care m-ar invidia destui. poate nu pentru poezie cat pentru ca imi permit sa fac o pauza in miez de luni.

habar nu am cum e omul pe care l-am citit in viata lui de asfalt. astazi am dat peste poet si mi s-a lipit de gust. in primul rand pentru ca se nu se teme de joaca (de la coperta la constructii lingvistice), in al doilea rand pentru ca inauntru, in structura de compozitie, gasesti un puls inteligent de creatie.

e poezie de iubire.

iubirea de carne, cu sfarcuri, rotunjimi, buze, atingeri, implantari, “vulvonerabilitati“, muscaturi. (in apa fierbinte de pe fruntea mea/pune niste sfarcuri de scortisoara)

iubirea de inima, cu bataie, pierdere, rupere. (“cui ii mai pasa de rai/cand raiu-l gasesc in zeama unghiilor tale”)

iubirea de asfalt cu sms (o sa iti tastez metafore, o sa primesti pe mobil versul /”stiu kum miroshi kand eshti deja mirosita”) , iphone (“in fiecare seara in care ti se pare ca scriu poezii pe Iphone asta fac/pe ce a mai scriu iubito?“, stiri, emetirale

iubirea cu timp, “sa te duminicesc” sau “de ce ma iubesti doar vineri dimineata?

e poezie de iubire in feluri pamantene, pe cat poate un poet sa fie de ancorat pe planeta. stari diferite, inclin sa cred ca si epoci diferite de dragoste si chipuri diferite de muza. asta se simte in diferentele de stil sesizabile in ansamblul de texte poetice.

ceea ce ramane insa, constant, e tactilul. liviu alexa (iata, il numesc pe poet si in text nu doar in titlu) versifica alb cu ambele maini, numai dupa ce a atins si a gustat. iubirea nu e proiectata, se traieste fizic. cu dramele de somn sau trezire.

e poezie cu dedicatie si, desi imi displace un pic formularea, voi scrie “poezie pentru femei“. barbatul-personaj e supus pantecului, sanilor, parfumului si capriciilor feminine. barbatul-personaj e supus, menit aproape, unei suferinte. cu sine insusi vorbeste mai rar, cu dumnezeu are un dialog rational si rugaminti ca de final. desi pe alocuri mai indrazneste sa mimeze indiferenta, cea a experientei care vine din cicatrici care s-au tot aglomerat unele peste altele, personajul masculin depinde, aproape exclusiv, de oricare Ea. oglinzile ii arata vulnerabilitati de care vrea sa uite (“unele oglinzi au cearcane, altele sunt cantatoare/ dintr-unele ies ace pe care mi le bag bucuros in palme/perfuzii cu amintiri sa ma pun pe picioare”) si il vei identifica (in acelasi registru fizic) in cearcane, fum de tigara, chip nebarbierit.

se impune o fisa tehnica: volumul urmeaza a fi lansat si a fost pus spre lectura si comentarii pe blogal initiative. autorul se numeste liviu alexa. cartea are doua titluri: cel comercial: “cum sa ai orgasm in 3,5 pasi” si cel de poet: “vulvonerabilitate“.

poemele sunt asezonate cu fotografii si aici este singura vulnerabilitate pe care o sesizez. insotirea cu imagini ofera cititorului o regie predefinita la ceea ce mintea sa genereaza in momentul lecturii. personal le-am ignorat si “am inghitit cuvintele ca pe cortizoane” ( formula aceasta e singura care imi apartine in acest text, uite ca imi amintesc de vremea in care scriam poeme 🙂 ). si, recunosc, una dintre poeme am fredonat-o si poate peste vreo 15 ani cand inspiratia va incepe sa imi dea semne de uzura, o sa-i cer un text. da’ nu spun care pana atunci 🙂

calendarul saptamanii

vreau sa treaca saptamana asta cu bine. pe toate planurile.

calendarul ei vizibil este acesta:

azi, luni, lansarea volumului “Eu, Timpul” – semnata Margareta Paslaru. am cunoscut-o pe artista in noiembrie, cand m-a invitat intr-un interviu la Radio Romania Actualitati.  nu pot sa descriu foarte bine cum am simtit atunci aceasta invitatie venita din partea unui artist atat de frumos, al carui renume si  cariera muzicala au consistenta si inseamna mult in muzica romaneasca. amintirile mele muzicale o includ din vremea cand nu invatasem sa cant si nici nu stiam ca voi canta vreodata. si  sa stai de vorba, fata in fata sau prin telefon, cu un artist atat de mare…da, nu prea am cum sa descriu 🙂 m-am bucurat atunci, la radio, sa cunosc un  strop din omul de dincolo de artist si mi-a placut enorm. am primit vestea lansarii si invitatia cu si mai mare bucurie asa ca de la 6 ma voi infiinta la Palatul Sutu sa aud si sa vad tot!

tot azi, la 5 si jumatate, dar si maine in reluare la ora 12:00  se va difuza emisiunea “Internetul stie tot?” in cadrul careia am fost invitata acum cateva saptamani de catre realizatorul Robert Tache. Emisiunea se difuzeaza AICI.

miercuri voi avea un mic recital la “Festivalul national de arte pentru liceeni”, Florian Pittis, editia a 5-a. iarasi cant singura, abia astept spatiul de teatru sa ma rasfat un pic. despre eveniment am mai scris, daca nu va uitati la meci (desi meciul e dupa festival) va invit sa veniti pentru a vedea si cine sunt liceenii care castiga premii pentru activitatea teatrala sau muzicala 🙂

joi este lansarea noului album al trupei Timpuri Noi. in Club A, de la 10:00. in deschidere canta Blue Pulse. albumul suna intr-un fel 😉 si va sfatuiesc sa dati de stire ca se intampla rock perfect saptamana asta

vineri e concert Butterflies in My Stomach, in clubul Wings. nu i-am mai ascultat demult si abia astept, mai ales ca am testat locul, personal, la concertul meu de vineri. 🙂  sunet foaaarte bun si atmosfera faina!

sambata, BiMS au concert in constanta, in club Doors. cred ca dau si eu o fuga pana acolo, pentru ca unele lucruri trebuie vazute la fata locului 🙂

in rest…in continuare poate fi votata piesa “Adevarul” in “Top Romanesc” (da, si voturi on-line), emisiunea realizata de Titus Andrei, a carui zi de nastere a fost de foarte curand (pe 5 mai) si caruia ii doresc sa descopere cat mai multa muzica romaneasca buna pentru ca stiu ca acea muzica va ajunge si la ascultatorii RRA 🙂 (in urma cu 14 ani, Titus Andrei a fost in juriul unui festival de folk la care participam ca si concurent … dar felicitarile pe care mi le-a adresat atunci inca le tin minte)

va las cu o piesa a Margaretei Paslaru si ma reintorc la munca. sa aveti o saptamana frumoasa 🙂

cronica unui zgomot

reusita unui concert depinde al naibii de mult de conditiile in care se desfasoara. stim asta, fie ca facem parte din public, fie ca suntem pe scena. primele 2, intr-o ordine subiectiva, ar fi asa: calitatea sunetului pe primul loc, urmata fiind de calitatea serviciilor din locul de desfasurare.

sambata trecuta am trecut prin toate cele neplacute din pacate. am ajuns la clubul unde urma sa se desfasoare concertul unei trupe care imi place mult si am constatat ca masa rezervata cu ceva vreme inainte e alta decat cea discutata. si cum la vremea rezervarii erau doar vreo 20 de locuri antamate deja…mi-a fost greu sa inteleg de ce a trebuit sa insist si sa trec prin inca 2 pozitionari pentru a ajunge intr-un final la ce mi-am dorit pentru mine si invitatii mei.

nici cand am facut rezervarea si nici la plata biletului nu mi s-a precizat nicio conditionare suplimentara din partea clubului…si iata-ne la masa, comandand de baut, primind cele comandate si…surpriza: “nu stiu daca vi s-a spus, dar trebuie sa comandati obligatoriu si ceva de baut cu vodka sau whisky” 😀 wtf?! cum ar veni, chiar daca nu pot sa beau alcool ca-s cu masina, sunt obligat sa am pe masa vodka. intra in costul rezervarii, neprecizat en-avant.

am ajuns la 10. banuiam ca show-ul va incepe la 11, eram pregatiti pentru decalajul fata de ora oficiala. asteptarea ar fi putut fi placuta daca nu ar fi existat un Dj cu entuziasm maxim care a dat volumul muzicii suficient de tare incat nici tipatul in urechile vecinilor de masa nu a functionat. ceea ce nu a observat domnul cu pricina era ca nu doar masa noastra era exasperata, ci muuulti, foarte multi dintre cei care, fani ai trupei, venisera pentru concertul romanesc, nu la discoteca. cum insa am experienta trista de a verbaliza o problema si de a mi se raspunde “romaneste” ca daca nu-mi convine sa plec, am indurat macelul. deh, chiar voiam sa vad trupa. intre timp, invitatii nostri, de alta limba, cu vreo 30 de ani la activ in Europa in sectorul organizari evenimente, festivaluri, concerte (cu nume atat de mari incat decat sa le spun mai bine amintesc doar faza cu telefonul primit de V. Bailey de la producatorul Lady Gaga, undeva in Romania, la o masa tihnita cu vin si cafea) zambeau ingaduitor si asteptau cuminti, de dragul nostru.

incepe concertul. ii recunosc pe cei care canta. ii iubesc oricum. daca nu le-as cunoaste versurile pe de rost nu as intelege ce canta. sunetul e atat de prost incat imi piere si ultima ramasita de entuziasm. ii vad facand gesturi catre pupitrul de sunet. dintr-o laterala, unde boxele nu bat deloc, ce e pe scena, in monitoare, se aude bine. in zona de actiune a boxelor insa…e tragic. totul mult prea tare si distorsionat. publicul e insa acolo pentru ca e trupa lor preferata si, ca si mine, suporta in numele a ceea ce stim ca trebuie sa se auda.

as fi ramas pana la capat, sperand ca urechile mele se vor adapta zgomotului si in virtutea faptului ca ii respect pe cei care canta. invitatii insa, coplesiti de decibeli, au spus (si nu sugerat) ca ii doare capul si politicosi ne-am retras. pe drumul spre hotel au analizat cele intamplate din perspectiva oamenilor pentru care muzica inseamna mult, in orice limba s-ar canta, dar pentru care muzica nu inseamna zgomot. le-am dat dreptate.

evident ca vreau sa repet experienta de a plati bilet la un concert al trupei cu pricina si de a-i asculta, sper in conditii muuult mai bune, asa cum merita. cat despre club, numai de bine, precum scriam mai sus.

update: intrucat nu toti cei care citesc blogul au si cont pe facebook ca sa stie la ce concert am fost sambata, este vorba despre Taxi si clubul Joy.