mirosi a cafea

sambetele au fost facute sa fie lenese. cred ca dumnezeu a cascat atunci in timp ce framanta timpul si ne-a dat asa, o secunda mai intarziata, care sa se amestece cu celelalte si sa le incetineasca mersul.

cand celalalt doarme inca si tu nu mai ai somn, dimineata de sambata are freamatul surprizei. sa faci cafeaua, sa aerisesti casa de fumul de tigara, sa cobori dupa un croissant cald, sa deschizi “jazzradio” si sa stai cuminte, in liniste, inca un pic. apoi sa mergi in dormitor unde sa-i vezi trezirea…ochi deschisi pe jumatate, zambet, apoi o mana intinsa catre tine si o imbratisare in asternutul cald…

“buna dimineata” spus in soapta, zambind. secunda “aceea” lenesa oprind timpul, tot, undeva sub perna care sta pe parchet, langa paharul tau de vin…

astazi nu vii – versuri si un pic din altele

tot circula stirea cu “blue moon”… de fapt un fenomen de luna plina de doua ori intr-un interval scurt de 30 de zile…asta-noapte era suficient de aproape de pamant incat sa fie far luminos. far pentru navele care nu-si mai stiu directia si pentru cei care-si aduna, de peste tot, bucatile de suflet. da, eu si luna, nimic nou.

a inceput si toamna intr-un fel, si vestea asta circula…eu ma simt blocata intr-un decembrie din alt an, din alta viata…ce zi e azi?

o alta piesa, alte versuri ale subsemnatei, continui seria albumului aparut anul trecut

astazi nu vii – m/v alina manole (album dragoste in 3)

te-am iubit de tot si-n toate…dragoste cu mere coapte

cu copii pictati pe tavan in camera fara geam

eram cu tine, mi-erai tot, desi spuneam ca nu mai pot

te-am iubit cu dracii toti si i-am tras pe roti

ref: te-am iubit de tot si-n toate, tu spuneai “nu se mai poate”

n-aveam timp, nu, n-avem timp, nu, sa gonim pe asfalt, sa ne fie cald

sa citim poezii…si-uite astazi nu vii…uite astazi nu vii…

te-am iubit demult de tot…de la rasarit la nord

ne certam cine-i mai cald sau mai bun sau mai inalt

eram cu tine si atat…cum mi te agatai de gat…si urlai ca un dement

cand spuneam ca-mi esti absent…

ref: te-am iubit de tot si-n toate, tu spuneai “nu se mai poate”

n-aveam timp, nu, n-avem timp, nu, sa gonim pe asfalt, sa ne fie cald,

sa citim poezii…si-uite astazi nu vii…uite astazi nu vii…

arhive de timp

timpul se comprima ciudat, pachete cu luni de zile se arhiveaza parca, din cand in cand scot fragmente din memorie. pe masura ce trec zilele fragmentele devin mai putine in multitudinea de clipe care trec in asfalt. asa imi dau seama ca am o problema.

mi-e dor sa deschid geamul si sa vad un munte. pe munte nu mai urc de niste ani, nici macar asa, cuminte si fara efort, pana pe varf de ceahlau. de niste ani nici nu prea am avut concediu/vacanta, cu 3 exceptii (trebuiau sa fie 3), din care doua au insemnat asfaltul unor capitale superbe. motivul muncii fara sef devine din ce in ce mai mult o scuza jenanta in fata demobilizarii. in perioada aceasta spun ca daca a pierde un contract al carui profit inseamna bani e mai important decat a castiga in cateva zile liniste si odihna si caldura numai buna de rezistat in inca ceva luni de munca, atunci traiesc in alte norme decat cele ale sufletului. iata, ma razvratesc 🙂

da, ceea ce m-a salvat, la propriu, sunt plecarile cu concert. probabil ca daca as fi mai putin emotiva si mai putin stresata de cum se intampla actul meu artistic atunci as considera si ca sunt in mini-vacanta si poate as percepe altfel ruperea de bucuresti. de cele mai multe ori insa “merg cu treaba”, noroc cu caldura oamenilor langa care ajung, caldura ce ma ajuta sa mai rezist putin.

dar da, visez la momentul acela in care sa ma trezesc dimineata, sa deschid geamul (sau usa unei camere care da spre terasa) si sa simt aer curat, sa beau cafeaua alaturi de cel drag, sa lenevim, sa facem dragoste, sa ne plimbam, sa uitam ca va trebui sa ne intoarcem pe asfalt…

a! si poate sa si ploua putin…

intre ratiune si simtire

cat de special poti sa ramai cand celalalt iti stie toate intunecimile? in definitiv, perioada cea mai frumoasa  a unei relatii e aceea de la inceput, cand reprezentarile tale primeaza, cand proiectiile tale suplinesc lipsa de informatii despre celalalt. atunci se toarna statuia, atunci il vezi pe celalalt la fel de sus ca si tine sau un pic mai sus. apoi, rand pe rand, pe masura ce relatia inainteaza, observi lucrurile mici si deranjante. daca ai ghinion, ajungi sa cunosti in celalalt si pe propria piele lucruri grave, adanci, de structura, inimaginabile.

cat de mult rezista dragostea nu neaparat in fata incercarilor, cat in fata provocarii de a avea alaturi de tine un om complet strain fata de cel pe care il stiai? cat de mult rezista ratiunea in fata unei asemenea schimbari de situatie?

aici intervine chinul. pe de o parte, ratiunea si chiar bunul simt iti vor spune ca nu poti trai langa un strain. trauma va instaura o stare de nesiguranta permanenta. apare si dorinta de payback, in definitiv suntem programati sa nu intoarcem celalalt obraz ci sa corectam, din ce in ce mai agresiv, greselile celuilalt. oricum ne-a devenit strain, nu?!

inima insa…inima insa va cauta cu toate puterile o logica pentru care sa continui, iti va oferi scuze in baza carora sa te convingi singur ca a ramane alaturi e un gest firesc, pe alocuri omenos si bun. ca intunecimile celuilalt pot fi, o data cunoscute (deci aduse la lumina), corectabile. tot inima insa iti va atrage atentia, prin efectele unor recidive, ca esti ranit.

avem asadar o variabila comuna, cea a ranii, a traumei. factorul timp este uneori suficient de puternic incat sa estompeze socul si, cum avem tendinta normala de a conserva starile placute, motoarele vor merge o vreme. recidiva celuilalt te va readuce insa, fara putinta de scapare, la momentul traumei. il vei trai cu aceeasi intensitate, rana cusuta se va desface larg. mai poti trece peste asta?!

cu ani in urma am crezut ca pot acoperi o rana facuta in cel mai fericit moment prin “timp”. am avut naivitatea de a ma convinge, de una singura, ca lucrul acela nu mi se intampla mie. ca e in afara mea, ca e imposibil. pentru ca nu primeam nici explicatii nici sprijin, pentru ca celalalt era suficient de nepregatit incat sa managerizeze criza, efectele au fost devastatoare, am devenit un alt om, mai putin frumos, permanent in garda, permanent gata de riposta. la 20 si ceva de ani crezi ca poti sa te lupti cu monstri fara sa platesti cu tine insuti.

asta nu inseamna ca de la 30 de ani incolo vei fi mai intelept, ci doar ca vei avea o limita de trauma pusa mai sus. esti mai rezistent. ratiunea si emotionalul vor reactiona fix la fel, ducandu-te inspre aceleasi dileme, inspre aceleasi efecte, inspre aceleasi crize. si da, vei cadea in aceeasi greseala, de a crede ca lucrurile sunt rezolvabile.

cu siguranta un scop/proiect comun ajuta (casa, familie, copil etc). ce te faci insa cand acest proiect nu e definit? hm…

blenderul cu scame

uit sa platesc chestii. de exemplu uit sa platesc hostingul web, o data la 6 luni. apoi ma agit teribil, rezolv, dar ma intristez un pic pentru ca habar n-am cand au trecut ultimele luni.

nu ca as sti cand a trecut ultimul an…iata ca e din nou martie, acusi vine ziua’mi de nastere, lucruri se intampla cat sa nu mai pot si nu legate de asta. la finalul lunii lansam un album (nu, nu al meu, voi da detaliile la timpul potrivit), pana atunci se intampla un concert Timpuri Noi (maine, joi, in B52) si un concert BiMS (joi, 22 martie). NU stiu in conditiile astea cand voi mai face si eu un concert de luna patrata, desi se implinesc 3 ani acusi de cand urc pana la luna, o iau de acolo, o tai bucatele si incerc sa va daruiesc fiecaruia un pic 🙂 Astept managementul sa rezolve.

cica incepe vremea buna (sar si eu de la una la alta…). aseara, in atelierul mecanic, un domn binevoitor (nu de la un domn si fii 😀 pt cunoscatori) anunta temperaturile mari ce vor veni cica sambata si duminica si era atat de bucuros ca m-am intors la roma instant si la mersul pe jos fara geaca de iarna…

am vazut si ceva ghiocei in piata, “sigur cu radacina“, “rezista domnu’ rezista“…poate domnul ca floricelele alea nu prea cred…dar pentru n-am cules niciodata ghiocei direct de la sursa nu o pot invinovati pe vanzatoare…

acum ma pregatesc sa scot nasul din hartii, mai sa rezolv una alta, mai sa cred ca e miercuri fara treaba.

intre pareri de rau si pareri de bine

Ma uit un pic in urma si ma ameteste anul care se incheie. A fost zbuciumat, intens, plin, pe alocuri stralucitor, pe alocuri urat. A fost un an al extremelor.

Imi pare rau ca am pierdut timp, minute, ore, zile, stiind ca le pierd si ca se vor duce naibii si nu voi intelege nimic.  Imi pare rau ca nu am citit mai mult, ca nu m-am dus la un curs la care voiam sa ajung, ca nu am facut unele lucruri dupa intuitia si capul meu si amanarile nu mi-au adus bine. Imi pare rau ca am spus unele cuvinte, chiar daca erau frumoase. Imi pare rau ca nici anul asta nu am fost pregatita sa accept ca unii oameni pot dezamagi si rani cumplit. Imi pare rau ca sunt neputincioasa in fata cancerului unui om drag si ca nu m-am facut medic atunci cand asta mi-a trecut prin cap.

Imi pare bine ca am fost la concert Sting. Imi pare bine ca am trait si m-am lasat sa simt pana in ultimul cartilagiu, chiar daca asta nu mi-a facut bine (doar muzical, acolo am tot scris/compus) 🙂 Imi pare bine ca am investit din nou, cu efort, intr-un nou album. Imi pare bine ca am prieteni langa mine care ma iarta si imi vor binele si ma bucur ca inca reusesc sa-i pastrez. Imi pare bine ca nici anul asta “nu am crescut mare” si ca tot nu am uitat cat de femeie sunt. Imi pare bine ca am iubit, ca m-am iubit, ca am iertat, ca uit.

Imi doresc ca la anul pe vremea asta sa fiu a naibii de fericita 🙂

Va las cu o parte din ce a fost vizibil in 2011 🙂

da-mi-as timp!

unele amintiri valoreaza cat o bere. altele cat un exces de alcool. dezamagirile costa ca dracu’, mai ales cand esti suficient de naiv incat sa crezi in Om. preselectia pentru vocea tiptil la care am asistat azi a “salvat” ziua de vineri cu nervi, iar faptul ca a fost urmata de o masa buna si discutii intr-o companie frumoasa se pare ca va salva si “uichend”-ul.

e toamna frumoasa si daca vreti sa va dati seama mai bine plecati pe valea oltului sau pe undeva prin munti. esteticul toamnei bate orice, bate pana si ce urla Dinauntru inspre Afara. bate orice dragoste sau orice absenta a dragostei. bate orice gust de lesie pe care ti-o lasa asfaltul.

azi am trimis niste amintiri pe berea vinerei (ca apa sambetei e ca ziua Z…expresie (a)fumata)

Invitatul, vinerea si eu cu ce ma imbrac?!

multumesc tuturor celor care si-au rupt din timp pentru un timp de urari. ziua de ieri a fost incredibila…m-ati coplesit, emotionat…

cred ca este prima data in toti cei 30 si de ani cand in toate cele 24 de ore ale zile s-au intamplat lucruri minunate…de la surprize neasteptate si coplesitoare la mesaje, la telefoane, sms-uri, urari in direct la radio..toate de suflet, toate cu drag simtit pana in adanc.

nu va merit, asta o voi spune tot timpul

gata, ca ma emotionez tare…acum e vremea sa anunt si lucruri legate de aniversarea Lunii Patrate de saptamana asta

seara de joi e sold-out. nefumatorii sunt constiinciosi, la fel sunt si fumatorii care au ales ca joi sa faca o pauza de tutun 🙂

pentru vineri se mai pot face rezervari la 021.310.80.48 , oricum ventilatia din club face atmosfera foarte ok pentru toata lumea. da, si pentru fumatori, adica si pentru mine 🙂

inca ceva foarte foarte important!

Invitatul drag sufletului meu la aniversare este MARIUS BATU! sunt emotionata si foarte incantata ca pe scena alaturi de mine, in ambele seri de concert, va urca un artist atat de special, atat de Altfel…de-abia astept! 🙂 🙂

o sa mai fie surprize mici si sper haioase 🙂

astazi avem repetitia cu toata trupa, se vor stabili detaliile…

evident ca ma tot gandesc “eu cu ce ma imbrac”?! inca n-am habar ce sa fac si cum…

va pup tare

dupa scurt-circuit

sa presupunem ca viata ta a urmat un curs de evolutie normal (unde normal inseamna bifarea cu limitele de rigoare a parametrilor sociali de munca, viata de familie etc). si la un moment dat…poc! nu in mediile exterioare ci inauntru. pentru tine are loc un scurt circuit (in general de sanatate) care te forteaza sa-ti reformulezi strategia de viata.

in prima etapa concentrarea pe tine e maxima. daca ai fost un individ dedicat celorlalti, mediul extern te va judeca aspru in aceasta perioada sub pretextul grijii fata de tine. in fapt, doar se tem ca timpul pe care ti-l aloci mai nou nu-i include.

a doua etapa inseamna cumintenie si “to do” list ca sa-ti fie bine. te tii o vreme de toate, dupa cum te pricepi mai bine (meditatie, xanax, sport, cursuri de …orice, ponderare), ignorand semnalele din afara, ba chiar opunandu-le rezistenta.

a treia etapa identificata e cea in care incepi sa faci concesii. ti-e dor de capacitatea timpului tau de dinainte de scurt-circuit. ti-e dor de tine cu ceilalti, de caldura degajata de fostul Tu. ti-e dor sa-ti fie grija si sa te imparti catre toti cei care conteaza, desi poate din din cauza lor…

a! sa fie si o piesa de atmosfera intre timp…

a reveni inseamna asteptari la care trebuie sa raspunzi. sa fii acelasi . sa faci lucrurile la fel.  sa simti la fel. si niciuna dintre asteptarile acestea nu mai au ecou. pe cat e mai fortat momentul de schimbare, pe atat te indepartezi de fostul Eu. evolutia Celorlalti e mai inceata si oricat ar fi de empatici nu te vor ajunge. si dincolo de asta, nici nu te vor intelege…si e firesc sa nu o poate face. intelegerea profunda vine din experienta directa din pacate. si iata-te in fata unei alegeri. o intuiti bine.

nu stiu daca etapa a patra inseamna redefiniri majore pe fondul noii structuri. cand voi ajunge si acolo va voi povesti

pana atunci 🙂 avem inca o editie de luna patrata cu muzica folk 100% romaneasca. astazi, de la 6 la 8, la Radio Lynx, e folk dupa voia voastra

din ziua cand vine mama

din ziua in care mama vine la mine, din gentile ei multe si grele se revarsa spiritul craciunului. nu stiu cum le potriveste ea pe toate, dar din fel de fel de buzunare ies arome, siropuri, prafuri frumos mirositoare.  o data cu venirea mamei se activeaza si ideea de planificare. numai ca de data asta e vorba de planificare a bunatatilor 🙂 turtele traditionale (un foietaj cu nuci si zahar si sirop, moldovenesc si special pentru seara de ajun), cozonacii, placintele “poale-n brau” – toate au un “timing” al lor, un anumit ceas sau o anumita zi de pregatire.

imi pregatesc narile pentru experienta cuptorului in fierbinteala caruia se nasc minunile culinare. evident, imi pregatesc si mainile pentru framantatul de cozonaci, dar asta e alta discutie.

tot din ziua in care mama vine, trebuie sa revin la un program mai normal de somn…cat de cat. nu de alta, dar cand dormi pana mai tarziu si te trezesti si mama deja a facut ceva treburi definite initial ca fiind comune…ai asa o jena ancestrala 🙂

imi incep vacanta in caldura si iubire din cele care nu pun conditii. mi-ar fi placut sa avem o familie mai mare, sa ne adunam de Craciun cu totii, dar chiar si asa, intr-un fel, ii aducem pe toti la masa, prin gand, prin povesti, prin amintiri.

va doresc (deocamdata) pregatiri de Craciun cu zambet si armonie!