Nu caut timp, caut o clona

alina manole civil

Daca s-ar putea duplica totul, pana in cele mai mici detalii, nu cred ca as suporta sa lucrez cu mine tot timpul. Motivele sunt atat de multe si evidente pentru orice om normal incat nu insist ๐Ÿ™‚ Din cand in cand insa, mi-as dori o clona care sa reuseasca sa faca acele lucruri administrative fara prioritate zero si pentru care orele din noapte sunt singurele accesibile in momentul acesta, cand sunt doar una. De exemplu: curatenia, ordinea in hartii, documentele oficiale, scrisorile, mersul la cumparaturi, gatitul etc. De visare, muzica, scris si dialog m-as putea ocupa mai lejer si la 100% capacitate. A nu se intelege ca ma plang de munca, niciodata nu am facut asta, chiar si dupa experiente mai putin placute cu clienti sau orgaizatori sau colaboratori. Am un optimism echilibrat azi, desi echilibrul celor doua picioare e relativ (un picior e in reparatii) ๐Ÿ™‚

S-au intamplat multe despre care nu am reusit sa scriu: concertele altora, concertele mele, o furtuna incredibila la Eforie (traita atat de aproape incat merita sa fie mentionata), o zi de alegeri si rezultatele…si rezultatele, reactiile la cartea “Aventurile ratoiului Adalbert” care mi-au venit muuulte si au umplut email-ul, plimbarile mele lungi care au acum timp mai indelungat, ca merg incet-incet, gandurile, provocarile…si tot asa. In plus, a mai fost si somnul. Somnul de fuga, de refugiu, cand nu ai solutie sau primesti o veste proasta (a mai fost si asa ceva, normal) si te intinzi pe canapea si trece o ora si nu stii cand s-a dus. Apoi te prinde lumina de ora 5 dimineata, cu armonii inaripate in copacul din fata geamului, si te bagi in pat pentru cateva ore, putine, pana cand suna ceasul.

Zilele acestea incepe Street Delivery. Cu exceptia zilei de sambata, cand am spectacol impreuna cu Raul, voi fi tare bucuroasa sa ma plimb prin zona Arthur Verona. Un mic secret sau dovada ca acum locuiesc, ca si in 2008, unde trebuie, e bucuria mea la gandul ca voi avea forfota altfel a unui eveniment de strada la doi pasi de mine. Nu am fost niciodata omul caruia sa ii fie bine in pustietate. Din oameni si agitatie imi trag seva si inspiratia. De altfel, chiar ma gandeam, unele idei de cantece sau de scrieri mi-au venit in aglomeratii de concert, sarbatori, manifestatii… ๐Ÿ™‚ Acum sa mai am si timp sa le scriu, spun, caci clona inca nu am si cineva trebuie sa spele rufe, sa calce, sa gateasca (aici sa zicem ca se mai aliniaza planetele bine), sa aiba grija de Dodo, sa comande pe net diverse pentru casa… ๐Ÿ™‚

Ii trimiteam duminica o poza unei prietene. Poza cu dormitorul in haos, ca dupa o lansare de carte, doua concerte si timp O. M-a intrebat unde mai dorm si m-am uitat automat catre canapeaua din sufragerie, cat de cat libera. La 12 noaptea ma apucam sa strang haine, sa mut mobilierul mic, sa sterg praful, sa pun luna sa lumineze (am primit o Luna cu bec de pus pe perete si tare mi-e draga). Pe la 3 am terminat si de spalat vasele. Asta nu-i viata de artist, zau! ๐Ÿ˜€

Am zambet azi. Si uite ca am timp si sa scriu pe blog. Ioan Gyuri Pascu, invitatul meu de ieri in emisiune (emisiunea Luna Patrata de la Smart FM, din fiecare seara de marti…pentru cine nu stie) spunea (citat aproximativ) “Foloseste timpul pe care il ai, nu pe cel despre care spui ca nu-i”.ย  Inregistrarea e deja pe site.

Sa ne citim cu bine, sa ne stim cu bucurie! ๐Ÿ™‚

Da, mama, sunt…

alina manole

workaholic’a – de exemplu, am preferat sa stau toata noaptea sa lucrez si sa pun lucruri in ordine pentru ca plec la 7 spre Tulcea si ma voi intoarce seara tarziu si nu am timp sa stau cu nasul in laptoapa. Am timp sa dorm in masina si oricum am atipit o ora pe canapea pe la 10 seara

relativ neserioasa – stii dieta pe care o tin din iulie; dupa filmarile pentru videoclip de sambata am pacatuit cu o minunata mazare cu carne de curcan. Seara tarziu m-am premiat cu o felie de tort. Pe la 2 dimineata, dupa alte munci desfasurate pe aceeasi laptoapa si care numai cu muzica nu aveau legatura. Duminica m-am mai premiat o data nu-spun-cu-ce iar azi, ca tot sunt pe drumuri, voi degusta bunatati. Iata, nu voi reveni la dieta de luni.

astenica – nici nu s-a dus vara bine ca am inceput sa am melancolii de septembrie. Stai linistita, e perioada cea mai creativa din an, cumva trebuie sa se converteasca astenia si am noroc ca am stiloul aproape

obosita – visez la doua zile in care sa stau si sa imi inchid telefonul. Asta se va putea prin septembrie pe la jumatate in cel mai bun caz. Daca nu, avem Craciunul si Revelionul, e suficient

incredibil de tanara – asta in raport cu ce vad in jur. Cred ca munca imi prinde bine. Altfel nu-mi explic ๐Ÿ™‚

capoasa – stii ca nu fac decat ce-mi place, dar si cand le fac pe toate! Incapatanarea mea are repere inalte. E bine.

un om bun – asta nu a fost niciodata by default si ma mandresc ca am ajuns aici de cativa ani si inca ma mentin

bucuroasa – pentru ca undeva, inauntru, stiu ca toate se intampla cu un sens si pentru ca nu-l stiu inca. Pe sensul acela mare adica.

cu bigudiuri in cap – da, la ora asta, e 5 dimineata, trebuie sa arat bine la conferinta de presa de la ora 11. Sau 12? oricum, la Tulcea.

fumatoare – da, stiu, nu ma certa

treaza. Niciodata nu te-as suna sa-ti spun ca sunt beata, pentru ca am prietene carora sa le comunic asta si niciun barbat de pe lume nu merita sa devina pretext pentru ingrijorarea unei mame. ๐Ÿ˜€

Acum sa ascultam Eninem ๐Ÿ™‚

Buna dimineata de Luni! ๐Ÿ™‚

Wonder Woman avea o pisica

alina manole

Hai ca ploua, cred ca iau o pauza – spuse Wonder Woman cu voce tare catre motanul din dotare. In definitiv, e absolut normal ca oย  femeie cu puteri deosebite sa nu se lege la cap cu un caine. Mai bine o pisica. Un caine doar daca ar avea un partener care sa-l plimbe. Obisnuit. Si cainele.

Mai am de terminat o macheta, de scris un comunicat, de aspirat canapeaua, de pregatit cina, de scris pe blog, de raspuns la e-mailuri, de dat niste telefoane. E o seara chiar ok – se gandi in timp ce, uitandu-se in jur, vazu ca una dintre cartile incepute…tot inceputa a ramas, ca e ceva praf pe televizorul deschis accidental, ca…

Nu! Nu azi! – rosti tare cat sa o auda motanul si sa tresara din somn

Poate maine…maine? Maine am de facut aia si aia si aia si…florile! Trebuie sa arunc florile uscate!

(moment in care nu mai putem auzi ce gandeste pentru ca spala vaza de flori cu jet puternic)

Si cand te gandesti ca lumea spune ca stau degeaba. Ca pot zbura atat de repede in toate partile, ca nu ma leaga de planeta nimic, ca le fac pe toate si ca imi pot permite sa ma trezesc tarziu dimineata – ofta

Mai am cateva ore pana maine. Doar n-o sa le dorm!

___________________________________________________________________________

Se dedica femeilor faine din viata mea care au seri in care o invidiaza pe Wonder Woman pentru programul lejer si care, la o adica, si-ar gasi timp sa plimbe singure si cainele.

Una calda, una rece

Calda si proaspata e vestea ca albumul meu are si voce. Da, tot a mea, n-am schimbat solista pentru albumul cel nou. ๐Ÿ™‚ Am bifat, cu ziua de astazi, toate piesele. Despre ce se mai intampla legat de album voi scrie insa separat, in seria “Jurnal de album”.

Rece, de-a dreptul glaciara, e o dezamagire ca fix atunci cand crezi ca lucrurile merg bine intr-o colaborare, atunci se modifica lucruri. Fara sa fii anuntat din timp ca sa mai poti schimba ceva. Afli doar pentru ca intrebi si pana atunci muncesti ca prostul fara sa stii ca nimic nu mai e la fel. Unde munca inseamna si timp si bani…

La ora asta nu mai sunt nervoasa…sunt doar trista. Si inghetata. Bine, de cei care nu raspund la telefon nu povestesc…

Noroc cu compensatiile: mai intai vestea de care scriam in primul paragraf. Apoi un telefon, tot ca “de luni” de la o prietena care ma anunta, senina, ca mi-a cumparat niste medicamente pe care le caut de vreo luna si nu le gasesc. Si mi le face cadou de martisor ๐Ÿ™‚ Pentru partea cu cadoul inca ma burzuluiesc, dar momentul din zi si din ale mele in care mi-a spus asta la telefon…priceless! ๐Ÿ™‚

De 2 ore stau si scriu e-mailuri organizatorice, administrative, tehnice pentru zona de muzica, album, concerte. Le-am pregatit frumos ca sa le trimit maine dimineata. recunosc, mai trimiteam si noaptea e-mailuri, dar cum am aflat la un moment dat, mai exista oameni care lasa telefonul deschis dupa ora 23:00 (si eu fac asta) si le intra notificari de emailuri chiar cand sa adoarma. Nu e bine, nu vrem sa deranjam ๐Ÿ™‚

Maine e zi de studio iarasi. Ultima. Tineti-mi pumnii stransi, s-a lucrat intr-un ritm nebun (Victor stie) iar visul asta e mare de tot ๐Ÿ™‚

Sper sa nu mai adorm iarasi la 6 asa cum s-a intamplat in ultimele zile…desi prefer insomnia migrenelor…

publish

N-am mai avut timp de scris. Nici despre primavara, nici despre “baba mea” de pe 3 martie. De fapt…sincera sa fiu, timp am avut. Chef n-a prea existat. Timpul liber, atat cat a fost, s-a transformat in somn sau in iesiri din casa. Ma misc in reluare. Poate pentru ca, asa zic vocile autorizate, ma apropii de finalul anului meu astrologic. Energii aproape pe zero pana pe 21…

Am primit martisoare frumoase. Cel mai simpatic a fost cel venit de la aproape 400 de km. Surpriza din partea mamei adica. Cu ghiocei din curtea casei in care am copilarit, grasuni si frumos parfumati si care dupa zile bune arata la fel de “fresh”.ย  Au mai fost si alte surprize (una extrem de neplacuta, dar cumva trebuia sa existe o compensatie pentru tot restul ๐Ÿ™‚ ) si alte refugii simpatice in fata ploii si frigului.

Nu regret ca e gri, stiu ca m-as incarca de la soare dar e bine si asa. Bibilesc in tihna lucruri, fara sa vreau sa haladuiesc de dimineata pana seara. E si asta un castig de timp.

Ma imbrac in portocaliu si rosu in ultima vreme sau port cel putin o chestie mica in culorile acestea. Astept ciresele. Am gatit o musaca saptamana trecuta (asta se intampla foarte rar) si am reusit sa o termin dupa 4 zile. Unele lucruri se termina mai greu dar le biruiesc. Din pacate au reinceput atacurile de panica. Primavara e primavara indiferent de termometre. Sau poate nu-i de la asta. Oscilez dimineata intre ceai si cafea pana cand imi pun in cana apa fierbinte, “goala”. O beau imaginandu-mi gusturi. De imaginatie nu duc lipsa, zau! ๐Ÿ™‚

Mi-e dor sa plec din Bucuresti. Si nu pot sa plec. Si ma frustrez. As haladui prin Sibiu. M-as reintoarce in Sighisoara, ca tot o aman din 2012. M-as duce si pana la bulgari (stiu eu un loc pustiu) sau in Vama (acum sigur e pustiu) daca nu ar fi atat de frig. Nu am voie sa racesc in perioada asta. Saptamana viitoare, teoretic, se incheie etapa de inregistrari.

Nu reusesc sa citesc nimic de vreo 2 saptamani.

“In rest….tac si ma uit la televizor”

Ascult Maalouf. Astept Dhafer. Ma frec la ochi ca sa scot ceata. Fix acum am zambit. Terapia prin scris functioneaza. Apas butonul “publish”

Jurnal de album 2014 – fila 4

Lucrurile merg pe drumul potrivit. Am terminat partea instrumentala a tuturor pieselor. Mai avem pentru 3 dintre ele de inregistrat una-bucata-inspiratie-de-Dan (adica trompeta lui Dan Nicolau, care a tras deja pentru 2 dintre piese). Vocea e prezenta pe 5 piese din 11…vocea “de studio” adica, pe care, datorita echipamentelor de rigoare, o veti recunoaste la perfectie daca ati fost la concerte ๐Ÿ™‚

Se poate spune ca ne “miscam” rapid, nu?

Am avut si zile de pauza, fie pentru ca am avut eu cu Raul concert (luni) fie pentru ca Victor a avut treaba. Va urma acum inca o pauza de cateva zile, cat ne mai linistim urechile si timpul. Urechile sunt inselatoare, dragele de ele, asa ca vrem sa ascultam timp de o saptamana altceva, pentru ca atunci cand ne intoarcem in studioul de lucru sa fim mai critici cu ce avem pana acum. In ceea ce priveste timpul, el se imparte si pentru altceva din viata fiecaruia decat albumul meu. Am de lucru si de recuperat absenta mea in niste proiecte, Raul are la randul lui repetitii si evenimente, Victor pleaca din Bucuresti stim-noi-cu-cine ๐Ÿ™‚

Da, am ramas in stare permanenta de lucru 3 oameni: eu, Raul si Victor. Asta pana cand ne va da afara Victor din studio ca sa stea linistit si sa lucreze in ritmul si parametrii sai acele chestiuni tehnice necesare materialului audio. ๐Ÿ™‚

Ca sa dau ceva din casa: piesa “Trezeste-ma“, care in luna martie implineste 3 ani de cand a fost cantata pentru prima data pe scena (vezi youtube) va fi pe album in formula “simpla” de voce si pian. Pentru mine este unul dintre cantecele care poarta si amprenta mea de viata si de aceea il cant cu emotie de fiecare data. De vreun an si jumatate a devenit si cantecul preferat al lui Raul. Asa ca am fost egoisti si nu am vrut sa-l “impartim” cu nimeni. L-am cantat impreuna in studio, ca intr-un concert si a iesit…cumva. Sper sa fie si pe gustul vostru ๐Ÿ™‚

Voi profita de “vacanta” de studio ca sa mai reglez si administrative. Se cauta sponsori in continuare. Se ofera coperta 4 pe album, bannere, comunicate si comunicari plus altele tehnice… ๐Ÿ™‚ Idei?

Ca data de lansare…inca nu stiu sigur, sper sa fie pe la finalul lunii mai sau inceputul lunii iunie. Sunt si aici destule de programat, rezolvat, vorbit. Ma gandesc serios sa iau ajutoare pentru toate cate sunt de facut si pe care nu le pot face singura. Pot sa anunt public deci si ca se cauta voluntari. Oferta de formata din ras si muzica si buna dispozitie. Si din cand in cand, daca voluntarii ma vor vedea stresata si incruntata, sa stie ca singurul mod in care redevin eu insami, este sa ma ia in brate si sa-mi spuna ca va fi bine. Deci? ๐Ÿ™‚

Astept semnale si despre sponsorizari si despre voluntariat pe e-mail, astfel incat sa pot raspunde si eu normal si organizat ๐Ÿ™‚ (alinaย  at alinamanole punct ro)

Strecor discret informatia conform careia s-au pus in vanzare biletele pentru concertul din 22 martie ๐Ÿ™‚

lectia lui 2013

azi, chiar in ultima zi, am mai invatat ceva. a inceput asta-noapte un gand sa infloreasca in mine (bine, si in cord, cu palpitatiile de rigoare ๐Ÿ™‚ ), azi e mult mai clar si il voi numi lectia lui 2013.

dincolo de muzica, am facut prea putine lucruri pentru mine. am calatorit prea putin, mi-a fost frica sa incerc lucruri noi, n-am ajuns la medic decat la limita, n-am ajuns la mine decat la limita, m-am retras in carapace de mai multe ori, am daruit cu prea putin ecou, am dat din timpul meu unor oameni care nu au stiut sa primeasca darul celui-care-stie-sa-asculte, m-am bucurat pentru ceilalti uitand sa-mi traiesc bucuriile mele, considerandu-le ca nefacand parte din viata mea ci dintr-o alta, mai putin importanta. poate m-am impartit in fiecare, cu sinceritate si devotament, asa cum se impart cartile in mintea cititorilor…

am mai scris ca nu regret nimic din cele prin care am trecut in ultimii 30 de ani (ce sa fac daca m-a inceput devreme lumea?!). nici pe 2013 nu-l regret. a fost un an in care mi-am intins limitele cu naivitate, in care am fost foarte corecta cu toata luma si mai putin corecta cu mine.

pentru ca azi am timp, pret de cateva ore, ma bucur de coridoarele noi ale vietii mele, ale Insinelui meu.

lectia lui 2013 este aceea ca, la capatul foarte multor ani in care am avut grija de altii, din mine, din casa mea, de la capatul celalalt al unui telefon, de nervii lor, de grijile si povestile lor de viata, voi incepe sa am grija de mine, Alina. va trebui sa ma uit la mine un pic din afara, ca la un prieten, in definitiv de nedespartit. acestui prieten ii voi da sfaturile mele, pe el il voi asculta mai atent, lui ii voi spune “iesi si traieste” atunci cand ii va fi teama de urmari. acestui prieten ii voi aminti ca da, avem coloana vertebrala pe care nu a inclinat-o nimeni dintre cei care nu au stiut ca bunatatea nu e semn de prostie, ci esenta rara. acestui vechi si neglijat prieten al meu ii voi arata ca deciziile trebuie luate in consecinta unica a drumului spre fericire propriu, ca fericirea altuia ii sta in decizia de a urma sau nu un acelasi drum.

imi voi face timp pentru acest prieten, mai mult decat pentru oricine si nu voi mai considera asta egoism. in viata mea sunt singura cu care, in mod obligatoriu si fara tagada, voi ramane pana la capat de curcubeu.

raman un om bun, asta e dovada, si dupa 2013, ca unele lucruri nu se schimba niciodata.

sa devin un om mai bun cu mine insami, asta e dorinta mea mare pentru anii care vin.

La multi ani, Alina!

La multi ani fiecaruia dintre voi, oameni buni!

astfel-barbati si altfel-femei

asa cum exista altfel-femei
exista astfel-barbati
ar vrea, dar n-ar vrea
le e teama de urmari
dar vor drept urmare o iubire
intreaba cat de mult
si pana cand
si ce e dupa
s-ar abandona dar nu prea
exista astfel de barbati
care spun
ca
iubirea, vezi tu,
ca
dragostea, vezi tu
ca
de fapt
“mai bine sa ma iubesti inainte”

cochetarii care ii iau si pe ei prin surprindere
pentru ca alte-femei au crezut

altfel am trait cu totul iubirile
si am avut cel putin una pana la os
o astept si pe urmatoarea, cea mai mare…
asa ca ce legatura au asteptarile
cu consecinta poetica a unei perne
de sprijinit secunda
nu de somn?

astfel-barbati nu ma vor crede niciodata
ca inima mea are nevoie de mine
si de aceea am foarte putin timp pentru altceva-poveste

“Alina, tu cand iubesti?”

si somnul nu vine…

de saptamani intregi somnul meu incepe tarziu in noapte, de parca s-ar razbuna Luna in eclipsa pleoapelor mele. adorm ca si cand as fura din timp, din propriul timp, inchid ochii pentru o ora-doua, apoi ii simt deschisi cu vis cu tot inainte sa identific umbre. e toamna de vina, de mod, de loc, de ecou…

in linia secundelor pe care le bate atipic ceainicul-ceas din bucatarie se deseneaza umbre.

alina, tu cand iubesti?” – m-a intrebat in noaptea asta o fata inca neinflorita, suava ca o spuma de lapte.

chiar, alina, tu cand?” – ma intreb amuzata in fata naivitatii si a celui de sus, pe care-l stiu razand strasnic.

imi aprind o tigara si ma uit spre mine, in mine, in toate ale mele pe care le port in chipuri de neinteles dincolo de rama in care ma asez, din cand in cand, cuminte, la pozat.

un om?” – ma gandeam sa intreb…asta mi-a fost prima intrebare in minte…

dar cum sa-i explic fetei de aproape 14 ani ca mi-a venit in minte o minge mica si albastra de cand aveam varsta ei…ca apoi m-am gandit la niste frunze-oglinzi…si la niste petale de cais dintr-o cutie mica…si la un scris de mana…

macar daca m-ar fi intrebat cand ma indragostesc…atunci i-as fi povestit ca pretexte se gasesc tot timpul, ca cei mai frumosi fluturi in stomac i-am primit dintr-o fotografie cand inca nu implinisem 17 ani…iar, daca e sa fie vorba de om, atunci una dintre indragostirile de care-mi pasa suficient de mult incat sa-mi aduc aminte, e cea de cateva zile, pentru un cofetar de pe strada icoanei…vindea baclava si ma uitam de fiecare data la mainile lui, cele mai frumoase maini pe care le-am vazut vreodata.

fluturii mei mor lansand in urma urme mai frumoase decat povestile. fluturii pocnesc a nastere dintr-un miracol care, pe masura ce trece timpul, trebuie sa fie si mai special si mai cizelat si mai intens…de asta nu mai aleg oamenii de o vreme ci, uite, lumina lunii de asta-noapte trecand prin geamul meu sau pamantul de azi in care, afundandu-mi tocul grabit de drumuri, m-a amprentat cochet, cu scartait usor de nisip…

alina, dar tu cand?

si imi dau raspunsul cu sinceritate “nici acum”, asa cum am raspuns si mesajului de pe facebook in noaptea asta.

un soi de oboseala

am cam obosit. sa vorbesc un lucru si sa nu se intample. sa stabilesc un calendar si sa fie uitat. sa deleg un lucru pentru ca apoi sa-l fac tot eu. sa intalnesc oameni pentru care “merge si-asa”, adica oricum, tarait, indoit.

am obosit sa vad momentele de penibil in care responsabilitatea e a reflexivului, atat de depersonalizata si de fada.

am obosit sa am grija mult si pentru multe si sa aloc timp pentru atat de mult din ce nu-i al meu si cand vine vorba de revers, medalia sa fie goala.

am obosit de gandul ala pacatos care imi circula prin cap, cu generalizarea aceea idioata “asa-s romanii”. il refuz, il resping si cumva ramane agatat de mine ca … o pata. agatat ca o pata, da, o sa folosesc metafora asta.

imi incep saptamana prost sau inchei prost o saptamana care, culmea, pana azi era buna? sa stau si sa ma gandesc la “partea plina a paharului” cand de fapt paharul s-a umplut cu destul de mult din ce nu-i al meu, pe cat de bun ma duce si pe mine sufletul?

in noaptea asta nu ma impac cu nimeni si nici nu mai impac pe nimeni (adaptare dupa “amantele” – pentru cine nu stie cantecul)

si pana la 12, cand incepe luni, o sa ma dezic de bunul meu simt proverbial si o sa-lย  arunc intr-un colt, sa stea acolo si sa mai vad si eu lucrurile cum sunt de fapt.