Dulceturi si ceai

ceai-si-dulceata

Ceai de iasomie, o gura mica de dulceata proaspata. De visine. Cea de capsuni e deja in borcanase. Visinele de visinata sunt in borcan. Sunt lipicioasa si am degetele dulci, de parca m-as fi gatit cu zahar. Muzica lui Sting. Si cateva bonus-uri.

Maine am concert in parcul Cismigiu. Scena unde se poate sta pe iarba (asta daca n-ar mai ploua). Intrarea din Walter Maracineanu (din apropierea Salii Palatului). De la 17:45 (asa zice programul). De dimineata ma gandesc cu ce ma voi imbraca maine. A! Legat de preocuparile mele cu tinuta de scena, cea mai simpatica faza din turneu legata de vesnica mea intrebare, adresata la un moment dat la sedinta de grup, a fost urmatoarea “– ah…eu cu ce ma imbrac? – sumar“. Cu rasul de rigoare si cu relaxarea instanta. De atunci imi suna asta in cap si rad cu pofta si-mi dau seama ca am nevoie de o instanta superioara care sa decida administrativele astea ๐Ÿ™‚

Pot sa scriu discret asa ca-mi place ca ploua sau ca, in fine, e vreme gri? Ca drumurile mi se par mai frumoase? Acum…deh…merg cu metroul, poate de asta nu e diferenta de timp intre destinatii de soare si ploaie. Nu e romantism, e doar racoare de care ma bucur si care-mi face sangele sa circule asa cum trebuie. Sau nu…e si romantism…un pic…mai mult… ๐Ÿ™‚ Vad eu maine pe scena, desi deja mi-a incoltit in minte o idee ca sa-mi fie cald…

(dulceata de visine, asa dietetica cum e, e buna buna…)

N-am scris despre turneu decat in metafore. Acum voi mai strecura cateva lucruri “civile” despre fiecare dintre locurile pe unde-am fost.

La Piatra-Neamt am primit un buchet de maci de la Cristi si Iarina, tinut la frigider special, “ca sa tina”. Si un buchet de trandafiri care a rezistat cu succes pe scena. Si am mancat intr-o bodega, pe la 1 dimineata, geniala, cu cel mai bun hrean din viata mea.

La Suceava am dormit intr-o pensiune cu ciresi plini de rod, am vrut sa omor un chelner care a venit dupa 1 ora sa ne anunte ca nu a dat comanda la bucatarie si daca nu ma insel numarul barbatilor prezenti la concert l-a depasit pe cel al femeilor (!)

La Iasi cineva s-a ratacit (nu spui cine), am descoperit un loc cu palarii agatate pe tavan unde poti papa bun si la 2 dimineata, am vazut cele mai frumoase grupuri de fete si femei (numai banchete si nunti in noaptea de sambata) si am dormit intr-o camera…

…intr-o camera identica cu cea de la Botosani ๐Ÿ™‚ Mobilier, amplasare, tot. A fost un pic ciudat. Si pana am ajuns acolo a fost un pic ciudat, am luat-o pe un drum alternativ, cu gropi si damburi, dar in sine foarte frumos. Am sarbatorit finalul de mini-turneu cu un “platouas” facut de gazde…slaninuta, carnati de casa, branza, ceapa, rosii….ce festin!!

Mi-e foame, de asta cred ca apar cam mult civilele culinare. ๐Ÿ™‚ Trebuie sa intru insa la regim pentru ca cele 5 zile de drum au insemnat un rasfat incredibil si o urmare deloc discreta pe cantar…Noroc ca m-am plimbat marti pana cand am facut febra musculara si s-a injumatatit povara de turneu ๐Ÿ™‚

Mai am un pic de ceai, mai aprind o tigara.

Asta-noapte am scris, pagini intregi de caiet, cu foamea cealalta, de stat cu cuvintele in brate. Apoi am luat chitara neagra pe canapea, am redescoperit minunea care se numeste sunet, nu cel stiut, cel inca necunoscut. Mi-au trecut orele cu folos de inima.

Si parca vad ca asa va trece si noaptea asta, pentru ca doar inceputul e greu. “Ce daca” maine e concert? Vin cu degetele murdare de visine si de cerneala ๐Ÿ™‚ Ma primiti si asa?

Pentru ca Sting a terminat…

o zi fara telefon mobil

ora 10:00 – evident ceasul suna de macar jumatate de ora. ma ametesc intre drumuri de cafea, baie, e-mailuri.

0ra 10:30 – trebuie sa tiparesc formulare pentru alte aprobari necesare albumului. stampila. semnatura. opis. bun, sunt toate

ora 11:00 – inca o gura de cafea, o tigara “furata” intre machiaj si “cu ce ma incalt cat de cat comod pentru cat am de mers azi”

ora 11:20 – ies din casa, am actele, cheile de la casa, portofelul.

ora 11:30 – constat ca mi-am uitat telefonul mobil acasa…

…si iau decizia sa nu ma intorc acasa sa il iau.ย  in primele 10 minute am simtit o stare de agitatie vecina,verisoara sau cuscra cu atacurile de panica. ce ma fac fara telefon? am de facut drumuri multe, daca ma suna x sa confirme y, la randul meu mai trebuie sa dau telefoane…

dupa alte 10 minute, coborand la prima statie de metrou din seria celor de azi si luand-o catinel “in jos” catre institutia unde aveam de depus dosar, ma “destept”. daca voi primi vreun telefon important voi suna inapoi cand ajung acasa. pana atunci, drumurile de azi nu presupun (cu o singura exceptie) inca un contact telefonic inainte. e bine. voi supravietui.

ajung la institutia cu pricina. am 5 etaje de urcat, la alegere, cu liftul sau pe jos. ma gandesc la picioarele mele si la tocurile din dotare. lift sa fie. are macar 60 de ani (liftul), scartaie ingrozitor. panica: daca se opreste liftul intre etaje si eu nu am telefonul la mine?! nu s-a oprit. nici la coborare desi nu stiu de ce parca “in jos” nu mi-a mai fost gandul la telefon…

plec spre a doua destinatie. nici acolo nu am nevoie de telefon mobil. e ceva ce-mi lipseste insa. probabil ca as merge verificandu-l din cand in cand, comunicand diverse pe what’s app sau prin telefon. sau as suna-o pe mama (sa o verific, evident) siย  mi s-ar parea ca distantele parcurse pe jos se duc mai repede.

plec spre a 3-a destinatie: studio. aici lucrurile nu-mi sunt foarte clare. Victor a spus “dupa 1:30”, n-am sunat dimineata sa verific…am o problema care tine de telefonul uitat acasa deci. decid sa fac o oprire intermediara, intr-un loc unde stiu ca gasesc si un telefon si un laptop sa comunic pe facebook ca … “Vin”. ajung. nu e omul cautat in shimb ma intalnesc din intamplare cu o prietena pe care n-am mai vazut-o demult. am, teoretic, jumatate de ora la dispozitie. bem o cafea si incep sa ma relaxez ๐Ÿ™‚ imi dau seama ca, stand cu nasul in telefon, s-ar putea sa pierd lucruri faine pentru simplul fapt ca imi aranjez activitatile muuuult prea ordonat ๐Ÿ™‚

gasesc un telefon, il sun pe Victor, il anunt ca vin, e totul ok.

plec spre studio si fac gestul automat de a-mi verifica telefonul. imi aduc aminte ca e acasa si deodata ma simt mai…safe ๐Ÿ™‚ nu am ce pierde ๐Ÿ˜€

stau la o trecere de pietoni cu rosu interminabil pentru pietoni si ma uit in sus. sunt niste nori tare faini. nu i-as fi vazut daca vorbeam la telefon. ma uit la oameni si ma inec in agitatie. zambesc (de nebuna, dar imi asum).

la studio ma linistesc. sunt cumva acasa. lucram 3 ore pana ne simtim epuizati, si eu si Victor. trimit un mesaj pe facebook prietenei cu care stabilisem sa ma vad dupa studio, va citi mesajul, ma linistesc de tot.

plec spre casa, singura mea temere este … sa nu raman blocata in liftul blocului in care stau. atunci mi-ar trebui telefonul. nu s-a blocat nici asta. slava cerului!

ajung acasa, vad apeluri ratate si mesaje. imi dau seama ca am avut parte de liniste azi, neasteptata. respir, imi aprind o tigara, zambesc si incep sa dau telefoane.

urmatoarea data il voi uita acasa programat. nu se moare din asta, desi asta am crezut in acele 10 minute de panica initiala. dimpotriva ๐Ÿ™‚

Culcus de sambata

nu pentru ca e frig ci pentru ca tanjesc dupa liniste am ales sa petrec ziua de sambata acasa. cu carti, ceai, filme, un pic de DTP, cu papa bun “de verde” si cu flori. n-ar mai fi sunat linistit daca adaugam cu barbat si motan, nu? ๐Ÿ™‚ norocul meu e ca atunci cand decid sa lenevesc feminin…nu ma contrazice nimeni ๐Ÿ™‚

cred ca fiecare femeie are nevoie de 24 de ore de stat cu ea insasi, din cel putin …hai sa spunem 43 de zile cu activitati sociale, casnice, culturale etc. sa nu stie de nimic altceva decat de ea insasi, repet, cu bucuriile mici sau treburile mici si pe care le paseaza de la o zi la alta pentru ca sunt altele mai importante. de exemplu: sa faca ordine in cutiile cu bijuterii, sa-si puna cei mai comozi pantaloni de casa si tricoul ei preferat care nu mai arata bine dar pe care il are din liceu, sa faca patinaj pe parchet cu sosetele cu capsuni, sa danseze in timp ce-si face un sandvish, sa se opreasca sa se uite in oglinda spunandu-si, evident, ca s-a ingrasat, dar sa nu-i pese azi, sa-i pese “de maine”, sa iasa din casa doar daca are chef si nu pentru ca trebuie si cand iese sa se simta cea mai frumoasa femeie care isi cumpara flori, atat de multe incat sa le duca cu ambele brate.

si acestea sunt doar exemple ๐Ÿ™‚

in ceea ce ma priveste se mai adauga: sa fumez in sufragerie in timp ce citesc o carte veche de mai bine de 100 de ani, sa ma uit la lalelele verzi pe care le-am luat astazi amestecate cu cele rosii si pe care abia astept sa le vad inflorind, sa testez niste coafuri din codite, sa ma uit la un film romaaantic rau cu lacrimi la purtator, sa dorm la amiaza intinsa in tot patul, pe diagonala, sa vorbesc cu prieteni pe mess, sa fie ora 11 seara si sa ma gandesc ca am o noapte intreaga inaintea mea in care am ales sa nu stiu de nimic altceva decat de mine insami. da, se adauga gandurile la lansarea de pe 2 iunie, la afis, fonturi, formate, fabrica de discuri, playlist-ul de concert, dar toate sunt cumva intr-un pachet “de voie”. saptamana viitoare va fi intensa…dar “la asta ma gandesc maine” ๐Ÿ™‚ in plus, am primit o veste frumoasa, “fix in seara asta”, care ma ajuta sa respir un pic…

gata, ma intorc in culcusul meu de femeie, cu un pahar de vin rosu, o tigara, ganduri in dezordine pe care nu le bag in seama si linisteeeeeee…

 

 

despre martea de luni

am crezut ca e marti. nu de dimineata. dimineata eram prea somnoroasa ca sa stiu ce zi e. un pic dupa pranz, cand am inceput munca. o munca frumoasa tare. dar concentrata. cand am ajuns in Puzzle (se pregateste aniversarea de 1 an de existenta) eram convinsa ca e marti. si ma gandeam ca voi ramane sa vad piesa de teatru. ba am mai chemat si o prietena sa vina sa vada piesa. si piesa era marti. care nu era astazi. ati inteles ideea.

trebuie sa incep sa ma trezesc devreme, am ora fixa la care daca nu fac ochi lucrurile se complica. pana beau ceai/cafea/apa cu lamaie (dupa dispozitie), pana se incalzeste apa calda pentru dus (asa e cand stai la 7), pana nu-stiu-cu-ce-sa-ma-imbrac, pana taxi, trafic, destinatie…dureaza. nu de alta, dar trebuie sa stau cu ochii deschisi pentru toate operatiunile. si sa ma misc. si e greu dupa ce dormi doar 3-4 ore. aseara am incercat cocktail de ceai, extraveral, pat si un film pe laptoapa, doar-doar reusesc sa cad mai repede in somn. n-am reusit…

saptamana trecuta nu dormeam de migrene. Luna, deh. saptamana asta trebuie sa ma conving ca somnul e mai bun decat poezia.

cartea de povesti pentru copii e aproape gata. am mai corectat-o, am mai periat-o. m-a intrebat cineva care este categoria de varsta careia i se adreseaza, inclin sa cred ca destinatarii trebuie sa aiba peste 5 ani. si sa stie ce e un elicopter. ๐Ÿ™‚ astept schitele pentru personaje si apoi sa trec la nivelul urmator, adica sa caut solutia cea mai buna pentru aparitie. mi-as dori sa fie pe hartie si nu orice fel de hartie (pretentioasa, stiu…). ma gandesc daca printr-o editura sau tot de capul meu. da, planuri…

cu volumul de poeme e mai greu. s-au adunat frumos, dar dupa pauza de saptamana trecuta am mai taiat. sau am reformulat. sau am zambit si am adaugat o pagina. e o perioada efervescenta a cuvintelor, sunt multe poeme noi si cele de mai demult ofteaza a demult asteptare. (pana si tonul cu care scriu paragraful asta ma da de gol ca acesta e un plan/proiect/gand/vis tare sensibil pentru mine)

despre muzica si album scriu altadata. nu de alta, dar daca mai scriu mult se face pe bune marti.

despre concertul de pe 1 februarie pot spune ca va avea piesele noi ceva mai pline de concept. ma refer la cele noi-noi pe care le-ati auzit cantate doar de mine cu chitara. daca ati fost la concerte ๐Ÿ™‚ sper sa inregistrez concertul si sa-mi convina ce vad astfel incat sa se vada si pe youtube. reamintesc ca ora de incepere a concertului este 8. maxim 8 si 10. nu va avea pauza. mai sunt 3 locuri, stiu ca nu sunt laolalta, dar cum vor fi atatia prieteni in sala e imposibil sa va simtiti despartiti sau singuri. stiu eu ce stiu ๐Ÿ™‚

tot in luna februarie va avea loc si un spectacol “Joia Pacatosilor” (voce si pian, eu si Raul, pentru cine nu stie conceptul). nu garantez ca va avea tot regim de teatru ca cel de pe 1 februarie, dar sper ca cine va dori sa vina sa stie ca se “inhama” la ascultare si nu la conversatii cu vecinul de masa ๐Ÿ™‚ e mai “strict” un pic decat concertul-standard pentru ca vorbesc eu mult dupa ghidul pe care mi-l fac de acasa. in definitiv, trebuie sa explic muzical “cum am ajuns eu pacatoasa”, nu?

e trecut de 10 si jumatate.

voi incerca “imposibilul”. voi inchide muzica. apoi ma voi convinge sa merg in pat. nu pe canapea ca acolo e TV deschis. pun pariu ca dupa jumatate de ora de stat la cald si orizontal ma voi ridica sa vin in bucatarie, incetisor, “sa nu trezesc casa”, cat sa mai fumez o tigara pe intuneric si sa mai scriu cateva randuri pe un colt de hartie luminat de bricheta. dar macar incerc.

p.s. pentru cine nu a vazut interviul pe care mi l-a luat Chinezu la finalul anului trecut, iata-l aici.

triangulatie

aproape plina luna, mai are de calatorit, aproape acoperita de nori, hai sa incercam o triangulatie pentru semnalul emotiilor noastre: eu, luna, tu, asta nu e dragoste in 3 e o forma de comunicare inteligenta, eu ma uit la luna in timp ce taximetristul vorbeste la telefon, spun ceva in gand si zambesc, tu o sa primesti mai tarziu mesajul, cand o sa iesi in balcon sau pe strada si o sa te uiti in sus, stiu sigur ca te vei uita in sus, asa faci de fiecare data cand iti dai seama ca nu ma tii de mana si cat iti doresti asta, aproape plina e luna, pun un pahar de vin, a trecut si meciul asta, concertul de ieri imi aduce mai aproape finalul de an, o sa mai aprind o tigara, ai vazut ce flori frumoase am primit?, lalele albe sunt un detaliu in camera mea cu atat de multe cutii, hai sa punem muzica, am o piesa pe care o ascult pe repeat de cateva zile, are legatura cu mine, nu cu noi, las-o asa, stii ca abandonul de sine nu are ce cauta in viata pasarilor, am lasat intre timp luna sa taca, suntem impreuna in secventa noastra de poveste, saruta-ma ca inainte sa musc din mar ca sa te nasti asa cum trebuie, pentru ultima data, definitiv.

“Alina, tu cand iubesti?”

si somnul nu vine…

de saptamani intregi somnul meu incepe tarziu in noapte, de parca s-ar razbuna Luna in eclipsa pleoapelor mele. adorm ca si cand as fura din timp, din propriul timp, inchid ochii pentru o ora-doua, apoi ii simt deschisi cu vis cu tot inainte sa identific umbre. e toamna de vina, de mod, de loc, de ecou…

in linia secundelor pe care le bate atipic ceainicul-ceas din bucatarie se deseneaza umbre.

alina, tu cand iubesti?” – m-a intrebat in noaptea asta o fata inca neinflorita, suava ca o spuma de lapte.

chiar, alina, tu cand?” – ma intreb amuzata in fata naivitatii si a celui de sus, pe care-l stiu razand strasnic.

imi aprind o tigara si ma uit spre mine, in mine, in toate ale mele pe care le port in chipuri de neinteles dincolo de rama in care ma asez, din cand in cand, cuminte, la pozat.

un om?” – ma gandeam sa intreb…asta mi-a fost prima intrebare in minte…

dar cum sa-i explic fetei de aproape 14 ani ca mi-a venit in minte o minge mica si albastra de cand aveam varsta ei…ca apoi m-am gandit la niste frunze-oglinzi…si la niste petale de cais dintr-o cutie mica…si la un scris de mana…

macar daca m-ar fi intrebat cand ma indragostesc…atunci i-as fi povestit ca pretexte se gasesc tot timpul, ca cei mai frumosi fluturi in stomac i-am primit dintr-o fotografie cand inca nu implinisem 17 ani…iar, daca e sa fie vorba de om, atunci una dintre indragostirile de care-mi pasa suficient de mult incat sa-mi aduc aminte, e cea de cateva zile, pentru un cofetar de pe strada icoanei…vindea baclava si ma uitam de fiecare data la mainile lui, cele mai frumoase maini pe care le-am vazut vreodata.

fluturii mei mor lansand in urma urme mai frumoase decat povestile. fluturii pocnesc a nastere dintr-un miracol care, pe masura ce trece timpul, trebuie sa fie si mai special si mai cizelat si mai intens…de asta nu mai aleg oamenii de o vreme ci, uite, lumina lunii de asta-noapte trecand prin geamul meu sau pamantul de azi in care, afundandu-mi tocul grabit de drumuri, m-a amprentat cochet, cu scartait usor de nisip…

alina, dar tu cand?

si imi dau raspunsul cu sinceritate “nici acum”, asa cum am raspuns si mesajului de pe facebook in noaptea asta.

pauza scurta

scurta pauza intre treburi, tigara, gri, dupa-amiaza, ganduri, un plan, organizatorice, administrative, tehnice, la ce ora vineri, la ce ora sambata, unde, cum, de ce nu poate x, cand se incheie, care e dead-line-ul, aseara a nins marunt, e complicat sau nu e, as bea o cafea, azi nu ma doare nimic, ce bine!, cum voi rezolva cu chitara totusi, vine craciunul, spaime, astept niste hartii, am de desfacut o cutie, electoralele sunt in floare, au aparut doua filmari pt tv, de ce nu plec mai repede din bucuresti…

gata! ssst!

am tras doua fumuri adanci cu ochii inchisi, ascultand zgomote din afara. mi-e dor si stiu de ce.

o piesa si gata, revin la munci

sa nu fie luni

sa iti bagi picioarele in ea de luni si te dai bolnav la birou ca sa ramai in starea asta de “nimic de facut”. asa, ca sa ti se para ca opresti timpul in loc si sangele si gandurile si pocniturile mici pe care le auzi in creier din cand in cand. te chinui un pic pentru ca deh, obiceiurile proaste zgarie cu insistenta cand incerci sa faci ceva fix pe dos. ca de exemplu…cum bei cafeaua. o bei la masa din bucatarie, in timp ce verifici mailurile si aprinzi tigara, sau in pat, in camera-in-care-nu-se-fumeaza? televizorul e deschis imediat pentru stirile de inceput de saptamana sau nici nu observi ca exista?

o luni in care sa lenevesti atat de mult incat corpul sa se infurie, sa te implore sa faci macar un pas in afara cearceafului si sa te lupti cu tine…sa mai cedezi din cand in cand cat sa vorbesti la telefon si sa incepi sa tanjesti dupa linistea din camera de dincolo.

apoi, dupa cateva ceasuri, pentru ca faci ochii mari, sa parasesti ziua de luni, asta faina, si sa pleci pe strazi, fara sa te mai clatini asa de rau pentru ca proastele obiceiuri s-au retras si ele, in jena si vinovatia lor uriasa. macar azi.

muzica de final

noaptea de dinainte si tigara de dupa

noaptea de dinainte e la fel de intensa ca tigara de dupa . motorul expectantei este insa diferit de cel al satisfactiei, asa ca ceea ce conteaza de fapt e intervalul dintre cele doua. vorbesc de noaptea de dinainte de concert si de tigara de dupa reprezentatie, evident ๐Ÿ™‚

perioada asta e frumoas aglomerata in aniversari. pe 29 a fost ziua de nastere a Marius Tuca, azi ii sarbatorim pe Andrei Partos si pe Mircea Baniciu, niste Lei stralucitori dupa parerea mea, a caror amprenta pe realitatile multora dintre cei care cunosc muzica sau vor sa o cunoasca este puternica. fiecare in partea sa de influenta si asta mi se pare foarte interesant ๐Ÿ™‚ le doresc sa continue ce fac cu si mai mult Zbor si Entuziasm. La multi ani!

si daca tot vorbesc de Lei, un prieten devine doctor luni, nu doctor din cei de oase ci din cei de zvonuri (sociologii stiu la ce ma refer) si de-abia astept sa-l vaz in fata comisiei, sobru si emotionat de un capitol pe care il incheie dupa ceva ani de studiu.

azi plec spre mare, sper sa nu-mi uit pantofii verde-verde si sa las acasa durerea de cap pulsatila si enervanta. ne vedem la “baza” si din cate am auzit concertul (meu) va incepe cam pe la 10 jumate-11:00.ย  ๐Ÿ™‚

a! si daca tot am zis de “Lei”, va recomand cu placere cu site despre planete si nu numai. dincolo de hartile cerului pe zile, explicate frumos, cu influente in functie de zodii si ascendent, puteti gasi si alte consideratii, de suflet, de bun-simt, de stare. si muzici meditative.

gata! iau Luna sa mai stam la povesti un pic. ne citim duminica ๐Ÿ™‚