…si dupa toate cele intamplate, tot mai am cativa stropi de energie. Ziua asta parca nu a fost a mea, ci din viata mea. 😀 (Asta a fost o sinapsa cam lunga, i-am scris doar concluzia si suna cumva ciudat 😀 )
Pe scurt, ca sa conserv un pic si pentru Dodo si somn, iata povestea zilei de 22 august (de altfel…o zi de referinta). Debutul zilei a insemnat peripetii mai putin placute si o stare de rau numai buna de urcat pe pereti. Noroc cu prietenii care s-au mobilizat exemplar si mi-au adus si zambet si medicamente si calm, astfel incat, dupa primele medicamente ingerate, sa devin eligibila pentru filmare.
Am plecat de acasa cu putine bagaje La studio ma asteptau Teddy, Marius si Diana, unde primii doi au fost responsabili de scule, tehnici, lumini, umbre, filmare si vor face jucaria video finala, iar Diana a fost miracolul confortului nostru, facand drumuri, mai multe decat credea, cu ceai, cafea si caldura.
Amenajarea spatiului de filmare a insemnat efort fizic. Cu asta a inceput echipa de filmare, ca sa-i faca pe plac nebunei (recunosc public din 2000, nu mai e secret). S-au imbibat de praf suficient cat sa injure tihnit in gandul lor, dar n-au recunoscut deloc si, cumva, s-au prefacut ca au si uitat pana cand ne-am apucat de treaba.
Dupa machiajul de rigoare si aranjatul parului care parea plecat in vacanta sau la farmacie…am inceput treaba aceea…adevarata. (A! Asta-noapte pe la 3 dimineata faceam decupaje din hartie pentru agatat de tavan. Baietii au ales din taieturile mele asimetrice, le-am luat pe toate acasa, inclusiv norul lui Marius (un decupaj care a atras vantul, efect natural….veti vedea!) 🙂 si le voi agata de tavanul din dormitor!)
Mi-a fost frig, desigur. Mi-au inghetat picioarele. Am amortit pe scaun fara sa imi misc pozitia. Dar stiti ce frumos a fost?! Un geam deschis, vant in plete, nor si fluture de hartie jucandu-se deasupra, un calm aparte si o lumina…o lumina cumva. (Nu ma pot abtine: calmul o fi fost de la medicamente?! 😀 )
Plan general, close-up, detalii, mainile mele care trebuiau (da, trebuiau) se se miste putin, aproape deloc. Ca sa nu tulburam calmul acela al povestii despre care va voi spune mai aproape de lansarea videoclipului. “Atentie!…actiune!” Si piesa ruland in fundal, eu atenta sa repet versurile si de fapt cantand, ca altfel nu iese aerul si emotia.
Palme ude. Stomac in gat. Un puseu de puls despre care nu am spus nimanui. Bucurie. Bucurie mare ca fac lucruri sa se intample cu cei mai potriviti oameni ai zilei. De asta cred ca spuneam la inceput ca aceasta nu a fost o zi a mea, ci din viata mea.
Multumesc Diana, Marius, Teddy! 🙂
Acum sunt acasa, mai e 1 minut din 22 august si pe masura ce-am scris m-am mai incarcat un pic. Cat sa spun Somn usor…!
