doar prostia este pentru totdeauna

iubirea nu e pentru totdeauna. cand intra isi face loc intinzandu-se, dand din coate intre peretii elastici care adapostesc emotiile. castiga de obicei un teritoriu mai mare decat ar avea nevoie. uneori i se toarna in cap complicatii. astea din urma se muleaza pe orice spatiu pe care-l prind liber, sufocand, expulzand in cele din urma locatarul pretios. unii se mira: cum nu mai e? unde a plecat? … neglijand ca fiecare dintre lucrurile care nu aveau ce cauta acolo au fost lasate sa intre de ei insisi. uneori le-au si inghesuit, ca intr-o debara unde arunci repede multe prostioare inainte sa vina musafirii.

iubirea nu e pentru oricine. cea mare, zic. pentru unii e o chestie calduta, confortabila, fara derapaje, obisnuita si ne-clara (iubirile mari sunt intotdeauna limpezi). un individ scos din reperele lui de iubire – ca cea descrisa mai sus – va pluti o vreme, ba chiar va prinde aripi, se va metamorfoza intr-o creatura superba si apoi…un alt poc cu fasait pseudo-dramatic si va reveni in limitele sale de putinta. va reveni sau va reincepe sa caute tot sleitul confort emotional pe care un oarecare i-l poate asigura cu minim de atentie. il va chinui o vreme diferenta, apoi se va incolona, constiincios, in asfalt.

iubirea nu e indecizie, nu e amanare, nu e fuga

iubirea nu vine la pachet pentru doi. ofertele 2 intr-o iubire nu exista. pentru fiecare exista o forma aparte (dupa forma spatiului pe care i-l oferi, spatiu de care scriam mai sus). ca sa ne imaginam un pic, daca iubirea ta e un soim iar iubirea cealalta e un soarece, mai bine zboara ca sigur isi gaseste vreo gaura sa se ascunda (asta ar putea suna pervers chiar:) )

iubirea nu e comunicare. nu sariti! iubirea nu e comunicare din momentul in care iti pui problema ca nu mai comunici si incepi sa iei masuri. 🙂

iubirea nu e pentru totdeauna. amintirea ei ne tine de multe ori impreuna, doi cate doi.

una alta

in “uichend” am fost in priza. 380 la doamna. dar bine a fost. epuizarea o resimt astazi, poate si din cauza bormasinilor care-mi sfredelesc blocul cu indarjire si care nu m-au lasat sa mai dorm putin dimineata.

emisiunea de ieri mi-a placut mult mult pentru ce toti cei care au intrat pe chat au avut muuulte de povestit legat de cravatele de pionieri, traficul cu inele de cravata, maculatura obligatorie si frunzele de dud pentru viermii de matase…ehee..ce vremuri! ma bucur ca am trecut prin ele, dar nu vreau sa se intoarca. nostalgia nu e in raport cu sistemul sinistru ci cu reperele subiective ale copilariei.

oricum, pe masura ce ma cuprinde “adultzia” in brate imi devine evident ca multe din reactiile mele de acum nu s-au modificat fatza de atunci. nici frenezia in momentul de ploaie, nici placerea aproape carnala a furtunilor, nici ingaduinta fatza de cutremure, nici incapacitatea mea de a exterioriza bucuriile mari, nici tristetea intalnirilor cu oameni mai putin frumosi, nici lipsa de rabdare…

cel mai mult ma bucur ca tot in copilarie am invatat decenta. cum nu s-a ajuns cu mine la crizele de nervi de plozi in supermarket, nici adult fiind nu prabusesc de isterii publice de “vreau”…uitand ca s-ar putea ca nici macar sa nu-mi trebuiasca  “obiectul” atentiei…

legat de prabusiri, oricum cred ca nimeni nu poate sa avanseze fara socuri. cursul liniar al unei vieti semnifica de cele mai multe ori, in mod trist, o lipsa totala de constiinta de sine. cum sa ai aceleasi repere si la 20 de ani si la 30 si la 40? valori? da! repere insa…e absurd! evident ca cele mai multe erori apar in relatiile in doi…cand crezi ca emotiile se pot conserva independent de actiuni vreme de ani de zile…si uite cum intre dependenta si dragoste nu mai exista nicio granita…

iar am plecat pe campii. am avut un uichend pe care l-am asteptat multa vreme…eu, cea lipsita de rabdare.

legat de ploaie…la mine-n cartier de ce nu ploua?! e cel mai bun Verde pentru ploaie!