“alina, de ce barbatii nu suna a doua zi?”

astazi voi scrie raspusul la o alta intrebare care mi-a fost adresata, nu pe facebook ci intr-un e-mail (si e-mailul meu este public pentru abonatii paginii FB). cred ca imi voi face un obicei sa-mi aleg intrebari la care sa raspund pe blog, ca si acum, ca si data trecuta… 🙂

“am citit articolul tau cu intrebarea “alina, tu cand iubesti?” si as vrea sa-ti pun si eu o intrebare desi nu am 14 ani. imi cer scuza ca te tutuiesc, avem varste apropiate. mi-am facut curaj sa-ti scriu (…)  “alina, de ce barbatii nu suna a doua zi?” ” (textul era mai lung, dar foarte personal, asa ca mi-am permis sa iau doar esentialul)

femeie draga, mai doamnelor, daca ati sti sigur ca ati intalnit marea iubire cu siguranta nu ati astepta telefonul de a doua zi. “iubirea vietii” ar sta cu voi la micul-dejun, ati iesi impreuna din casa, plimbandu-va de mana pe strazi urmele noptii. daca inima voastra simte nesiguranta inseamna ca nu e barbatul “acela” pe care sa-l luati de mana si sa-l duceti la primarie sau caruia sa-i goliti un sertar si sa-i puneti periuta de dinti noua, sugestiv, in baie.

sunteti niste creaturi minunate….in loc sa va faceti asteptari pana la cer si sa tremurati la fiecare apel…nu mai bine stabiliti frumos linia si petreceti noaptea fara stress? o noapte faina (daca aveti un pic de noroc in privinta asta… 🙂 ), potentata in avans de intalniri la cafea si mesaje nocturne…

definiti ce vreti cu adevarat. un sot? un tata de copil? o relatie? o poveste? o noapte?

daca aveti suficient de mult spirit de vanator atunci da, aveti un avantaj: nu aveti asteptari care sa depaseasca linia unei nopti de amor.

daca aveti destula minte si atitudine, in urma voastra sunt destui barbati din care puteti alege si o veti face destept, cu siguranta, in siguranta pentru inima voastra.

si va rog… fiti pretentioase cand vine vorba de ritualul de curtare. barbatul trebuie sa fie foarte destept, empatic pe cat se poate si, oricat de romantice ar fi textele clasice, daca vi se pare copilaros…mai bine nu! atentie intotdeauna la gramatica daca e vorba de sms-uri si atentie la discursul cu “care” in loc de “pe care” 🙂

daca va cunoasteti foarte bine atunci veti sti ca orice modificare a comportamentului vostru data de un context de duo e artificiala. nu va reprezinta. sunteti niste scorpii si deodata deveniti vulnerabile si va comportati suav? n-o sa tina, zau.

inainte sa asteptati un telefon de “dupa” aveti un “inainte” despre care ratiunea va spune totul. e greu cand ai fluturi in stomac sa fii rational…cunoastem! 🙂 una dintre optiunile viabile pentru a fi “safe” e simtul umorului. cand incepeti sa visati frumos la “ce-ar putea sa fie” imaginati-va si o situatie delicata, usor penibila…ajuta la coborarea cu picioarele pe pamant.

daca sunteti deja casatorite se schimba problema, evident :))

si inca ceva: pentru unii dintre noi, femei si barbati deopotriva, capitolul se inchide cu sex. pentru altii, tot de ambele sexe, “noaptea” e inceput de inca un capitol…

in ceea ce ma priveste, nu sun niciodata a doua zi. 😀

intre ratiune si simtire

cat de special poti sa ramai cand celalalt iti stie toate intunecimile? in definitiv, perioada cea mai frumoasa  a unei relatii e aceea de la inceput, cand reprezentarile tale primeaza, cand proiectiile tale suplinesc lipsa de informatii despre celalalt. atunci se toarna statuia, atunci il vezi pe celalalt la fel de sus ca si tine sau un pic mai sus. apoi, rand pe rand, pe masura ce relatia inainteaza, observi lucrurile mici si deranjante. daca ai ghinion, ajungi sa cunosti in celalalt si pe propria piele lucruri grave, adanci, de structura, inimaginabile.

cat de mult rezista dragostea nu neaparat in fata incercarilor, cat in fata provocarii de a avea alaturi de tine un om complet strain fata de cel pe care il stiai? cat de mult rezista ratiunea in fata unei asemenea schimbari de situatie?

aici intervine chinul. pe de o parte, ratiunea si chiar bunul simt iti vor spune ca nu poti trai langa un strain. trauma va instaura o stare de nesiguranta permanenta. apare si dorinta de payback, in definitiv suntem programati sa nu intoarcem celalalt obraz ci sa corectam, din ce in ce mai agresiv, greselile celuilalt. oricum ne-a devenit strain, nu?!

inima insa…inima insa va cauta cu toate puterile o logica pentru care sa continui, iti va oferi scuze in baza carora sa te convingi singur ca a ramane alaturi e un gest firesc, pe alocuri omenos si bun. ca intunecimile celuilalt pot fi, o data cunoscute (deci aduse la lumina), corectabile. tot inima insa iti va atrage atentia, prin efectele unor recidive, ca esti ranit.

avem asadar o variabila comuna, cea a ranii, a traumei. factorul timp este uneori suficient de puternic incat sa estompeze socul si, cum avem tendinta normala de a conserva starile placute, motoarele vor merge o vreme. recidiva celuilalt te va readuce insa, fara putinta de scapare, la momentul traumei. il vei trai cu aceeasi intensitate, rana cusuta se va desface larg. mai poti trece peste asta?!

cu ani in urma am crezut ca pot acoperi o rana facuta in cel mai fericit moment prin “timp”. am avut naivitatea de a ma convinge, de una singura, ca lucrul acela nu mi se intampla mie. ca e in afara mea, ca e imposibil. pentru ca nu primeam nici explicatii nici sprijin, pentru ca celalalt era suficient de nepregatit incat sa managerizeze criza, efectele au fost devastatoare, am devenit un alt om, mai putin frumos, permanent in garda, permanent gata de riposta. la 20 si ceva de ani crezi ca poti sa te lupti cu monstri fara sa platesti cu tine insuti.

asta nu inseamna ca de la 30 de ani incolo vei fi mai intelept, ci doar ca vei avea o limita de trauma pusa mai sus. esti mai rezistent. ratiunea si emotionalul vor reactiona fix la fel, ducandu-te inspre aceleasi dileme, inspre aceleasi efecte, inspre aceleasi crize. si da, vei cadea in aceeasi greseala, de a crede ca lucrurile sunt rezolvabile.

cu siguranta un scop/proiect comun ajuta (casa, familie, copil etc). ce te faci insa cand acest proiect nu e definit? hm…

diavole, m-am razgandit

hai diavole, vino
m-am saturat sa ma uit inspre Sus
de-acolo vin mostre de fericire
ti se trec pe la nas
uite cum poate sa fie
dupa care gata, pui totul la bataie
la schimb cu tine insuti pentru clipa aceea
care poate dura o viata ce-i drept…:)
of, iarasi ma grabesc…
diavole, cred ca ma razgandesc
daca-mi dai bucuria dintr-o bucata
s-ar putea sa nu pot s-o duc

buna sa va fie ziua! am revenit pe plaiuri virtuale dupa fuga de la cluj, lipsa net si alte dureri de cap mai mult sau mai putin justificate.  e vineri, maine e zi mare, undeva la confluenta se intampla lansarea albumului “cantec pentru Ioana” semnat Puiu Cretu. evident ca ne vedem acolo, petrecerea va tine muuuult si pana in zori, iar muzichia o sa fie de toate felurile cu o multime de invitati.

nu stiu daca pe la voi ploua…prin zonele pe unde ma preumblu au tot trecut prin sita cativa nori.  pentru mine asta-i suport extern pentru ce se intampla in relatia mea stransa si intima cu chitara, iar rezultatul o sa fie auzit de cei care vor veni la concertul urmator. adica am scris ceva cantece (unul cu dedicatie speciala pentru cluj, cei care au fost la port l-au auzit deja).  cat despre versurile de mai sus, au pornit de la o polemica intre mine si mine pe fondul unei minunate crize cardiace. inimoasa mai sunt! 🙂

si pentru ca sunt fumatoare si  cu plecaciune in fata spiritului cat ma vor tine zilele…

Zero

punctul zero intr-o relatie e o inventie a celor slabi. scuza pentru compromis.

“zero”-ul asta generic are valoarea unei cicatrici peste care pui bandaj…dar ce te faci cu viermele de sub cusatura care traieste cu istoria toata in inele? ala papa frumos, roade…

zero intr-o relatie inseamna un inceput…cu altcineva. e asa de simplu