fericirea din vis

de obicei am vise complicate. simboluri din plin, culori, pattern-uri, cadre care se repeta din timp in timp. imi tin minte visele, cam pe toate, fie integral fie acele fragmente semnificative. pe unele le scriu, de altele vreau sa uit. uneori am serii de cosmaruri care tin nopti la rand, ca si insomniile.

in aglomeratia aceasta de “filme” ieri s-a intamplat sa visez simplu si frumos. foarte simplu.

intru in librarie, ma duc si ma asez pe un fotoliu, e libraria mea cu parfum frumos, el vine cu mainile pline cu capsuni, atat de rosii capsuni, micute si delicate, le simt parfumul, imi da sa mananc apoi mi le rastoarna la piept, ca pe daruri pretioase, incep sa rad din toata inima, cum n-am mai ras de la 20 de ani, si rad, si rad si sunt fericita.

ma trezesc razand si multumesc mintii mele si somnului meu pentru clipa perfecta.

buna dimineata! 🙂

circul apei sfintite

uitasem…vine Boboteaza! imbulzeala pentru apa sfintita, pensionarii cazuti pe jos in fata cazanelor cu apa, urlete, isterii, “nu mai impingeti!” strigat de o mutra lipita de gardul de protectie, sticlele mici imbuteliate care cista 5 lei, multimea de tarabe cu chinezarii de pe dealul mitropoliei…ne vom distra de dimineata! (sau deja a inceput distractia, daca postarea asta e citita peste 12 ore de la redactare)

anul trecut era ASA (de la 2:25 incolo) . Acum 2,3,4 ani la fel…

nu stiu daca ati observat (adica stiu ca da) rasul de pe chipul celor care se imping. aia din primul rand. bine, nu toti, dar sunt unii care rad fix dupa ce striga “ce nesimtire, dom’le! ce se impinge lumea!” . fix ca un coleg de-al meu de scoala generala care dupa ce facea vreo prostie radea de rusine. cum in ultima vreme lecturez asiatic, imi imaginez absurd Boboteaza la japonezi (absurd, am zis!).

pauza cat sa ne imaginam….

bine, la ce-am vazut in decembrie in londra in magazinele cu reduceri mari unde oricat de mare ar fi fost graba, nimeni nu impingea pe nimeni…s-ar califica si englezii…un pic asa (exceptie fac magazinele pentru mirese isterizate)

ma intorc la japonezi. de coreeni nu zic nimic, ma furnica situatia si ma revolta. asta e alt subiect.

parca sunt mai calma.

pot sa lucrez linistita in noaptea asta, metodic, asezat, cu responsabilitate.

de unde rezulta ca…

…iarasi nu vine sfarsitul lumii. acuma…eu am stat pana cand a inceput ziua fatidica, aproape ca m-a prins concertul pe scena (sau chiar era 12 cand am terminat? ca nu mai stiu!), dar n-am primit niciun semn cum ca de azi gata! ba mai mult, dupa ce m-am indulcit cu ciocolata cu cirese si mi-am aranjat trandafirii si freziile undeva aproape de laptoapa, parca-parca as zice ca nu mai vine napasta! 🙂

am avut concert in joy. pacat de niste detalii care au scapat la categoria investitie in sunet. sa nu intelegeti ca nu e! doar ca mai e de lucru, ca in muuulte locuri. muuuuuulta lume, cunoscuta sau mai putin cunoscuta, o masa care a fost ca in visul meu de dupa-amiaza (pe facebook am povestit), caldura cat cuprinde si rasete multe pentru ca ne-am jucat teribil. pentru cine nu a fost trebuie sa precizez ca joaca de piesa care se numeste  “asa si-asa” are mai nou o varianta pop…nu vreti sa stiti cum e 😀

am cantat in formula completa ritmica (si cu ovidiu adica) si am facut glume multiple, mai ales la adresa mesei de care scriam mai sus. glumele, evident, le-am priceput noi toti ceilalti. poate e doar o chestie de empatie, poate doar una de inteligenta 😀

experienta in sine de concert a fost foarte frumoasa si ma bucur de venirea celor care fie n-au mai venit demult, fie au tot promis ca ajung si iata, au ajuns, la folk-jazz-ul meu, pe care-l cresc si-l cocolosesc si cu care ma laud. copil, deh! stilul, nu eu 😀

acum ma simt ca in aproape fiecare noapte de dupa concert. plina de energii, cu zambet pe Dinauntru, fericit de obosita.

e 1:53

dodo doarme langa mine

buna dimineata 🙂