cronica unui zgomot

reusita unui concert depinde al naibii de mult de conditiile in care se desfasoara. stim asta, fie ca facem parte din public, fie ca suntem pe scena. primele 2, intr-o ordine subiectiva, ar fi asa: calitatea sunetului pe primul loc, urmata fiind de calitatea serviciilor din locul de desfasurare.

sambata trecuta am trecut prin toate cele neplacute din pacate. am ajuns la clubul unde urma sa se desfasoare concertul unei trupe care imi place mult si am constatat ca masa rezervata cu ceva vreme inainte e alta decat cea discutata. si cum la vremea rezervarii erau doar vreo 20 de locuri antamate deja…mi-a fost greu sa inteleg de ce a trebuit sa insist si sa trec prin inca 2 pozitionari pentru a ajunge intr-un final la ce mi-am dorit pentru mine si invitatii mei.

nici cand am facut rezervarea si nici la plata biletului nu mi s-a precizat nicio conditionare suplimentara din partea clubului…si iata-ne la masa, comandand de baut, primind cele comandate si…surpriza: “nu stiu daca vi s-a spus, dar trebuie sa comandati obligatoriu si ceva de baut cu vodka sau whisky” 😀 wtf?! cum ar veni, chiar daca nu pot sa beau alcool ca-s cu masina, sunt obligat sa am pe masa vodka. intra in costul rezervarii, neprecizat en-avant.

am ajuns la 10. banuiam ca show-ul va incepe la 11, eram pregatiti pentru decalajul fata de ora oficiala. asteptarea ar fi putut fi placuta daca nu ar fi existat un Dj cu entuziasm maxim care a dat volumul muzicii suficient de tare incat nici tipatul in urechile vecinilor de masa nu a functionat. ceea ce nu a observat domnul cu pricina era ca nu doar masa noastra era exasperata, ci muuulti, foarte multi dintre cei care, fani ai trupei, venisera pentru concertul romanesc, nu la discoteca. cum insa am experienta trista de a verbaliza o problema si de a mi se raspunde “romaneste” ca daca nu-mi convine sa plec, am indurat macelul. deh, chiar voiam sa vad trupa. intre timp, invitatii nostri, de alta limba, cu vreo 30 de ani la activ in Europa in sectorul organizari evenimente, festivaluri, concerte (cu nume atat de mari incat decat sa le spun mai bine amintesc doar faza cu telefonul primit de V. Bailey de la producatorul Lady Gaga, undeva in Romania, la o masa tihnita cu vin si cafea) zambeau ingaduitor si asteptau cuminti, de dragul nostru.

incepe concertul. ii recunosc pe cei care canta. ii iubesc oricum. daca nu le-as cunoaste versurile pe de rost nu as intelege ce canta. sunetul e atat de prost incat imi piere si ultima ramasita de entuziasm. ii vad facand gesturi catre pupitrul de sunet. dintr-o laterala, unde boxele nu bat deloc, ce e pe scena, in monitoare, se aude bine. in zona de actiune a boxelor insa…e tragic. totul mult prea tare si distorsionat. publicul e insa acolo pentru ca e trupa lor preferata si, ca si mine, suporta in numele a ceea ce stim ca trebuie sa se auda.

as fi ramas pana la capat, sperand ca urechile mele se vor adapta zgomotului si in virtutea faptului ca ii respect pe cei care canta. invitatii insa, coplesiti de decibeli, au spus (si nu sugerat) ca ii doare capul si politicosi ne-am retras. pe drumul spre hotel au analizat cele intamplate din perspectiva oamenilor pentru care muzica inseamna mult, in orice limba s-ar canta, dar pentru care muzica nu inseamna zgomot. le-am dat dreptate.

evident ca vreau sa repet experienta de a plati bilet la un concert al trupei cu pricina si de a-i asculta, sper in conditii muuult mai bune, asa cum merita. cat despre club, numai de bine, precum scriam mai sus.

update: intrucat nu toti cei care citesc blogul au si cont pe facebook ca sa stie la ce concert am fost sambata, este vorba despre Taxi si clubul Joy.