aprovizionarea de cod portocaliu

nu stiu cum naiba, dar cand s-a anuntat codul terifiant mi-am dat seama ca din casa lipsesc niste lucruri in cazul in care “vijelia, viscolul si vuietul” m-ar tine inchisa. de exemplu tigarile. 😀 stiu eu pe cineva care m-ar certa pentru ce-am scris acum…reformulez: de exemplu mancarea. congelatorul detine cutiute dragute cu ardei copti si visine, frigiderul mai are putin si se desfiinteaza. asta dupa ce Craciunul a insemnat mama, papa bun, iar revelionul niste pofte culinare (vezi prajitura si sala boeuf si “racituri” – adica piftie pentru munteni). nici ianuarie nu a inceput prea grozav, mancatul compulsiv e o problema mai serioasa decat scriu articolele de pe site-urile de femei. de duminica incoace mi-am revenit insa la programul meu normal, cu cantitati moderate, cu gatit dietetic, cu salate etc. viitorul meu suna bine si se vede deja, adica recuperez negativ kilogramele.

revenind la cod, mai am o problema. eu ca eu, dar cu Dodo ce fac? ii pot da iaurt, dar salata nu mananca. nici ridichi. carnea e cu moderatie in menu-ul lui pentru ca … pisoi batranel, rinichi, proteine, pietre…

si iata-ma punand pe pauza munca (azi muncesc de acasa, macar atat) si mergand la piata, farmacie veterinara etc.

cumparaturile mele de iarna au insemnat asa: urzici, ceapa verde, usturoi, salata, sfecla rosie si hrean. plus un pui mic de curte, de la o doamna foarte draguta pe care o stiu de o vreme si care creste la ea “oratanii”. in caz de ninsoare abundenta voi face supa ca pe vremuri bunica mea. sau bors clar, cum am facut La Copac anul trecut. in cazul in care nu ninge….am ce pune in congelator 🙂

ciudata iarna, urzicile sunt “highlight”-ul zilei de azi…si pe ele le voi gati cu si mai mare placere dupa ora 6 cand au anuntat ca incepe ninsoarea serioasa. sper ca in nord sa urce mai tarziu ca e mama pe drumuri si vreau sa ajunga acasa cu bine.

cat despre cum le gatesc (pe ele urzicile)…obligatoriu cu lapte. si un pic de usturoi. si de fiecare data ma gandesc la copilarie cand nu-mi prea placeau si ma intreb de ce oare 🙂

da, mi-am luat si tigari 🙂 nu multe, ca la un ingropat nasul in zapada tot ies…

metale verzi

monedele ma incurca. dai peste ele unde nici nu gandesti si mai ales in masina de spalat unde fac un zgomot teribil. daca cumva ti-ai pus jeansii pe pat te vei trezi cu o moneda sub perna. in baie, pe masa de pe hol, la casa cu pitici (am si asa ceva, nu surprinde pe nimeni, nu?!), pe canapea, masa, polita de la geamul din bucatarie. iar in genti….oh, doamne, in genti….toate gentile, posetele, rucsacii mici, mari…

da, am borcanul clasic, ala mai simpatic, in care-mi golesc buzunarele. cand se umple insa…

poate ca e si vina mea. nu sunt nici cel mai ordonat om din lume. sa stau dupa fiecare runda de cumparaturi sa le pun intr-un loc anume mi se pare o pierdere de timp. nu judecati inainte sa va vedeti tabieturile voastre, da? 🙂

din cand in cand ma mai apuca insa ordinea si iata-ma si cu pungute cu bani. punguta de 50 de bani, punguta de 10 bani, punguta de 5 bani. am intrebat prietenii daca le pot duce la banca. mi-au dat un traseu prea complicat insa…

chestia asta o gandeam de dimineata.

pentru ca astazi frigiderul m-a implorat sa-i dau de lucru cu ceva si sa nu mai consume curent degeaba, mi-am stabilit un menu de vara si am plecat la piata… tadaaaaa…cu monede. am luat si hartii, just in case, baza a ramas insa metalica.

poate suna stupid pentru unii, dar m-am intors acasa bucuroasa de parca as fi cumparat un avion. am luat capsuni, cirese, rosii, ardei, dovlecei, patrunjel, marar, ceapa verde, usturoi verde, ceva carne, 2 iaurturi mici si toate astea platind cu fise. nu s-a suparat nimeni (vezi anul 2010…am mai scris la un moment dat despre asta), ba chiar am primit si bonusuri leguminoase (morcov si ardei iute) de la una din precupetele de la care cumpar cam de fiecare data cand ajung sa vreau sa gatesc.

am umplut un rucsac dintr-o jumatate de punguta de 50 de bani si din o “mana buna” de 10 bani luata din borcanul din bucatarie…plus o hartie de 5 lei implicata in proces, nu de alta, dar nu mai aveam fise 🙂

nu stiu ce s-a intamplat de ignor in ultimii ani cel putin valoarea monedelor. poate pentru ca am avut si anul 2010 (vezi linkul de mai sus). tin minte ca, fiind copil, vanam monede prin casa si cand adunam suficient de multe ii cumparam mamei cate ceva. nu mie, da, sunt un copil bun 🙂 despre cum spalam sticle va spun altadata… 🙂

una din posibilele explicatii este ca am lucrat prea mult cu hartii. nu ca bani, ca documente. hartii la schimb pentru alte hartii.

ma duc zambind sa gatesc cel mai bun ghiveci de legume din lumea mea si apoi sa pap niste cirese si apoi sa pun niste capsuni cu zahar brun intr-un castron urias, sa moara casa de placere si de miros 🙂

inca un hologramist :)

la un moment dat se incetatenise ideea ca doar cine are album e artist. nu o sa scriu ca nu-i asa, doar voi spune ca holograma este supraestimata cand vine vorba de activitatea unui artist. da, adevarat, holograma arata in “zilele noastre” faptul ca artistul pune bani deoparte si plateste studioul de inregistrari si productia – ma refer aici la artistii independenti, care nu apartin nici unui gen “de masa” nici, implicit, unei “case mai mari”. in plus, holograma trimite acasa la ascultatori si fani piese ingrijit orchestrate si inregistrate in conditii decente.

dar nu, holograma nu substituie nimic din scena si din ascultatorii captivi ai unui performer muzical…

de aseara incoace marius matache a intrat “in randul lumii” muzicale cu un album. asta nu-l face nici mai bun nici mai talentat decat este deja 😀 lansarea a fost la excelsior, loc frumos ca doar e teatru, cu o regie simpatica foc si cu maestru de ceremonii priceput in a mestesugi cuvintele: laurentiu ghita. make emotionat ca naiba, prezentand piesele ca pe niste gustoase bucate din hala imaginata pe scena. prieteni multi in sala: artisti, bloggeri, oameni de radio. cu alte cuvinte, exact cum trebuie sa fie o lansare.

make pleaca si in turneu, a scris deja despre asta la el pe blog

am cumparat albumul, il ascult si imi ofera buna dispozitie si o usoara aducere aminte a serilor din spice (asta pentru cunoscatori) 🙂 e un album folk, tonic, cu doza “de dragoste” atat cat trebuie, cu umorul care-l caracterizeaza pe autor. si cu versuri faine, ca stie sa le-aleaga. 🙂

greu sa povestesti despre un om pe care il stii de multi ani…ca-ti vine doar sa te bucuri pentru el si atat 🙂

felicitari, doctore! (in chimie, pentru cine nu-l stie suficient) 😀

si cu emotii cu tot, ale lui adica, o inregistrare de la medias

miros de viata

in ultima vreme nu prea stau in bucatarie ca sa gatesc ci ca sa fumez. aragazul e optional pentru cafea, ceai si accidental un ou fiert. lipsa poftei de mancare e justificata, dorul de mirosuri proaspete se justifica insa si el. cum am avut drum inspre piata am facut un mic ocol interior. toata agitatia, toate culorile, strigatele, babele, florile, tigancile, strugurii, rosiile, gogosarii, verziturile….mmmm….sunt toate semne de viata, din pamant, din carne, de-aiurea. am in nari miros de viata care curge si incep sa vreau sa ma misc, putin cate putin. si nu inspre cratite si oale 🙂

mi-e pofta si dor de viata si incep sa o vreau pe cea mai buna dintre toate cele posibile. bine, la cum ma stiu, macar azi, ca e sambata 🙂

monedele nu-s bani nici la piata

o zi administrativa in mijlocul saptamanii are darul sa te umple de nervi in loc sa te goleasca de energiile negative.

nu am iesit din casa de vreo 3 zile. cald, lucru la niste piese, nu stiu cand a trecut timpul. si nici n-am avut motiv suficient de bun. astazi insa ma decid sa-mi mobilizez resursele si fac ordine prin casa si ceva ordine in bagaje, daca tot urmeaza sa plec sambata la vama. de bine de rau respir mai cu repere. pana aici totul in regula. drumul pana la piata, scurt de altfel, imi dovedeste inca o data ca leul nu e leu pentru toata lumea.

adica fisele nu mai merg. tanti de la rosii se uita crucis, nenea de la piersici ofteaza cu subinteles, femeia de la ceapa numara ironic  “gloantele” mele metalice. vor hartii, e mai comod sa operezi asa, iti mai lasa omul restul. asa, cu totul calculat la centima, iti umpli buzunarele de metal. vorba lui caragiale “nu umblu cu metal, mi-e frica de traznet”.

eu ce sa fac cu tot metalul adunat de la aceeiasi vanzatori si pe care-l tin expus intr-un recipient de sticla la geam?!?! daca nici piata nu ma accepta, banca ma obliga sa-i fac fisic…atunci ori ma organizez sa primesc doar resturi celulozice, ori incep sa-i gauresc si sa-mi fac salba. stiau ei conationalii nostri ceva…

ceva idei?!

acordaj de sambata la soare

forfota pietelor mari nu se compara cu nimic. dar cu nimic. mai ales in diminetile de sambata.  3 la leu, numai 6 lei, o cutie nu-stiu-cu-ce, pere buneeeee si zemoaseeee, un nene care canta despre sepci intr-o ritmica manelizata, tarani aproape nu, producatori de branza sibiana (m-am rasfatat azi cu televea de bivolita si capra),  babutze care ‘alearga’ cu pasi cocosati si singuri, flori la domnita – 1 leu firul, cartofi de galati, ceapa rosie care nu mai e ascutita ci rotunda, culoar ingust intre o taraba si alta unde nu ai voie sa te opresti, scandal intre caratorii de portocale si 2 tinere (prea tinere) pitzi care nu vor sa se dea din drum, 5 lei buchetul de banane,  pe sub mana orice. apoi sectorul haine si adidasi chinezesti, culori absente (parca la inceput se aducea mai multe “tzoale” colorate in bazaruri), un caine care latra in sus si in sine, pe orice usa intri sau iesi un pic de alunecus de la umed, in rest Continue reading “acordaj de sambata la soare”