22 august – Zi de filmare

Cadru pre-filmare videoclip Alina Manole
Cadru pre-filmare videoclip

…si dupa toate cele intamplate, tot mai am cativa stropi de energie. Ziua asta parca nu a fost a mea, ci din viata mea. 😀 (Asta a fost o sinapsa cam lunga, i-am scris doar concluzia si suna cumva ciudat 😀 )

Pe scurt, ca sa conserv un pic si pentru Dodo si somn, iata povestea zilei de 22 august (de altfel…o zi de referinta). Debutul zilei a insemnat peripetii mai putin placute si o stare de rau numai buna de urcat pe pereti. Noroc cu prietenii care s-au mobilizat exemplar si mi-au adus si zambet si medicamente si calm, astfel incat, dupa primele medicamente ingerate, sa devin eligibila pentru filmare.

Am plecat de acasa cu putine bagaje La studio ma asteptau Teddy, Marius si Diana, unde primii doi au fost responsabili de scule, tehnici, lumini, umbre, filmare si vor face jucaria video finala, iar Diana a fost miracolul confortului nostru, facand drumuri, mai multe decat credea, cu ceai, cafea si caldura.

Amenajarea spatiului de filmare a insemnat efort fizic. Cu asta a inceput echipa de filmare, ca sa-i faca pe plac nebunei (recunosc public din 2000, nu mai e secret). S-au imbibat de praf suficient cat sa injure tihnit in gandul lor, dar n-au recunoscut deloc si, cumva, s-au prefacut ca au si uitat pana cand ne-am apucat de treaba.

Dupa machiajul de rigoare si aranjatul parului care parea plecat in vacanta sau la farmacie…am inceput treaba aceea…adevarata. (A! Asta-noapte pe la 3 dimineata faceam decupaje din hartie pentru agatat de tavan. Baietii au ales din taieturile mele asimetrice, le-am luat pe toate acasa, inclusiv norul lui Marius (un decupaj care a atras vantul, efect natural….veti vedea!) 🙂 si le voi agata de tavanul din dormitor!)

Mi-a fost frig, desigur. Mi-au inghetat picioarele. Am amortit pe scaun fara sa imi misc pozitia. Dar stiti ce frumos a fost?! Un geam deschis, vant in plete, nor si fluture de hartie jucandu-se deasupra, un calm aparte si o lumina…o lumina cumva. (Nu ma pot abtine: calmul o fi fost de la medicamente?! 😀 )

Plan general, close-up, detalii, mainile mele care trebuiau (da, trebuiau) se se miste putin, aproape deloc. Ca sa nu tulburam calmul acela al povestii despre care va voi spune mai aproape de lansarea videoclipului. “Atentie!…actiune!” Si piesa ruland in fundal, eu atenta sa repet versurile si de fapt cantand, ca altfel nu iese aerul si emotia.

Palme ude. Stomac in gat. Un puseu de puls despre care nu am spus nimanui. Bucurie. Bucurie mare ca fac lucruri sa se intample cu cei mai potriviti oameni ai zilei. De asta cred ca spuneam la inceput ca aceasta nu a fost o zi a mea, ci din viata mea.

Multumesc Diana, Marius, Teddy! 🙂

Acum sunt acasa, mai e 1 minut din 22 august si pe masura ce-am scris m-am mai incarcat un pic. Cat sa spun Somn usor…!

Alina Manole

 

poveste mica si pacatoasa :)

ca de obicei dupa o plecare prin tara am de povestit si din “bucataria” de calatorie 🙂 fotografiile, impresiile celor care au fost la concerte, sunt deja pe facebook. din unghiul nostru de vedere a fost perfect in fiecare dintre locurile minunate prin care am ajuns. ce nu s-a vazut insa…:)

mai intai drumul: superb! ne temeam de polei, zapada etc si am gasit asfalt negru, uscat, pe tot e85. munti de zapada pe stanga si pe dreapta aratau ca s-a muncit si inca mult, mai ales in zona focsani. drum impecabil, repet.

suceava ne-a prins bine din start pentru ca revederile sunt dulci si vesele cu oamenii care iti sunt dragi. promovarea locala de care am avut parte a fost impecabila si asta ne-a bucurat tare tare mult. da, am avut emotii legate de atmosfera….mai ales gandindu-ma la piesele care sunt soft…linistea din fierarie, atunci cand a trebuit sa fie, m-a topit de dragul celor veniti sa ne asculte…:) trimit gand bun spre cei care si-au deschis sufletul catre mine omul, dincolo de mine artistul…

gura humorului a fost locul in care am pacatuit…si nu regret nimic! 😀 dupa o oprire scurta la punctul de transmisie al radio iasi (erau si serbarile zapezii in desfasurare), am ajuns la “cooperativa de pita” unde, in sfarsit, l-am revazut pe sorin poclitaru. gazda buna, om normal si echilibrat, pe sufletul meu asa. in calitatea sa de gazda, evident ca ne-a pus sa alegem felul de pizza care ni se potriveste cel mai bine gustului culinar si de metafora….si iata cum in plin proces de regim sanatos ajung sa pap o bunatate de pizza, cu blat cu tot…:(( un ochi radea, altul plangea taaaaare! 🙂 la ora concertului insa sentimentul de vinovatie disparuse aproape complet si am cantat fara fum de tigara (cutuma locului) unor ochi si urechi, ca oameni nu pot sa le spun! 😀 sper ca am trecut proba de consistenta muzicala in fata celor veniti sa ne asculte…atat de atenti incat emotiile erau si multe si din ce in ce mai multe 🙂 am avut parte si de o intalnire neasteptata…iata-ma la finalul bis-ului, vad pe cineva intrand in pizzerie, nu disting clar si…cand colo…dupa ce s-au aprins luminile…ducu bertzi 🙂 aflat cu treburi muzicale in humor, ne-a facut bucuria sa ne vedem pentru o vorba de seara.

teoretic ar trebui sa trec direct la experienta de iasi dar…am promis ca voi recunoaste tot si pana la capat…dupa concert…ooof…dupa concert…cand ne-am linistit de tot…primim recomandare de la sorin de niste “pastai tiganesti”… nu, nu e vorba de nimic verde in farfurie, nimic de regim, nimic….ah….”pastaile” cu pricina contin asa: scrijele (felii de cartofi coapte pe vatra), un pumn de branza de burduf grasa si buna, un botz bun de slanina tinuta in saramura, gustoasa si frageda, niste ceapa si un sos de usturoi. si toate se mananca cu mana. nu, eu NU am comandat asa ceva insa baietii…si atunci si eu…si eu…la la, laaa la la laaaa 😀 da, nu m-am putut abtine. ba am luat o gura mica de bere din paharul lui tudor ca sa mearga unse toate…

sunt alina manole si am papat slanina si branza buna si cartofi si mama ce bun a fost! 😀

pe drumul spre iasi (trec strategic catre a 3-a zi) am citit cu voce tare in masina un basm de-al lui sorin pe care mi l-a daruit desi era intr-un ultim exemplar. sper sa nu uit sa i-l duc inapoi pe 6 martie, cand poetul de la humor isi va lansa noua sa carte in bucuresti 🙂 l-am citit pe voci (am fost si print, si agripina, si cal, si pitic si joi si zmeu) si nu stim cand a trecut calatoria…

la iasi…eheee…la iasi aveam noi un feeling ca va fi bine. mojo il stiam de acum 2 ani, e un vibe bun si frumos acolo. daniel si catalina sunt oameni calzi si “asezati”, care isi fac treaba bine si rezolva orice problema poate sa apara si asta a contat mult. cat despre cei care au venit la concert…n-am cuvinte! m-am simtit ca acasa, au venit valuri de caldura si de zambete de peste tot…a fost superb! cosmin a raspuns “da” invitatiei mele si a cantat si el si semnele sunt bune in randul celor care nu il auzisera pana duminica seara si asta ma bucura mult (sper sa-i fi placut si lui ce-am cantat noi, astept si povestea din perspectiva lui, evident 😀 ).a fost un final de mini-turneu de care aveam nevoie, perfect adica 🙂

(cum am tot primit mesaje ca nu au mai fost locuri si de aceea nu au mai putut sa ajunga prieteni…le spun ca data viitoare facem sa fie bine si spatiu mai mult)

dupa concert am petrecut 1 ora memorabila cu cosmin si vlad, intr-un loc-ce-nu-poate-fi-numit, in extrema cealalta a stilului de viata cu care suntem obisnuiti, dar care are meritul de a evidentia ca lumea noastra (asta cu folk, folk-jazz, rock, muzica buna, carti, arta) nu e unica si universal valabila pentru toti. nu trebuie sa uitam asta!

plecarea spre bucuresti a adus o peripetie sinistra (se poate sa nu am parte de asa ceva?!). dupa ce ne-am pregatit de drum, am incarcat masina etc…ne-am oprit intr-o benzinarie pentru cafea…apoi…hit the road. dupa ce “am lovit drumul” aproape 100 de km imi dau seama ca mi-am uitat geanta in benzinaria cu pricina…a cazut cerul pe mine! 1. aveam in geanta TOT si 2. trebuia sa ne intorcem muuulti km…

de intors ne-am intors. pe drum sunam la omw-ul unde poposiseram pentru a vedea daca ma intorc degeaba sau nu…niciun raspuns. cand insa am ajuns acolo si mi s-a spus ca da, e la loc sigur si in regula…am simtit ca mai traiesc o zi. bocitul din masina m-a”racorit” de tot, am plans ca un plod apoi dupa vreo ora am mai revenit la viata cat de cat. era o complicatie ne-necesara, absurda, oribila, zau!

am ajuns victoriosi in bucuresti, la o ora de aglomeratie maxima… insa purtam in bagaje si emotiile adevarate ale celor care au venit, au platit bilet si au cantat cu noi sau ne-au ascultat doar. lor le multumesc, asa cum le multumesc si celor care ne-au gazduit.

gata povestea mica 🙂

va astept cu drag vineri la concertul nostru din Bucuresti, Clubul Prometheus. dragobetele e doar pretextul de intalnire pentru inimile voastre, orice culoare ar avea ele 🙂

scriam si pe facebook ca in 2008 , in clubul acesta l-am cunoscut pe Adrian si de atunci am facut lucruri simpatice impreuna. 3 albume printre altele. e unul dintre detaliile semnificative de viata…stiti voi! 🙂

peripetii oltenesti

ma tot gandesc de joi incoace ca de fapt, ceva trebuie sa compenseze intotdeauna un concert reusit. adica de ce sa fie numai bine si frumos? mai intai apare o situatie care te face se iti iesi din minti si deja stii ca seara concertul va fi asa cum trebuie.

sa va explic: plecarea la craiova a insemnat ceva mai multe bagaje decat de obicei (adica mixer, cabluri, monitor etc). in agitatia diminetii am avut grija sa iau tot ce tinea de mine si sa ies frumusel pe usa. usa care se inchide automat. singurul lucru care nu se afla in mainile mele era geanta cu telefon, bani, acte, carduri si….evident, cheile casei. ambele perechi de chei. mi-am dat seama de nenorocire de-abia in fata blocului, unde se strigase adunarea. nu mai era nimic de facut altceva decat sa plecam totusi la drumul craiovei. ca stare de spirit insa…

am avut noroc de baieti care mi-au ridicat moralul pe cat au putut. tot am ramas cu o stare de nesiguranta insa, mai ales pentru partea de comunicare. sunt dependenta de telefonul mobil pentru ca si ceilalti toti sunt dependenti de aparatele astea…si erau multe lucruri de rezolvat

drumul a fost in regula, la bals a inceput sa ninga si nu s-a mai oprit. deja incepuse compensarea: o prima ninsoare minunata. clubul frumos, cu soba cu lemne, cu oameni frumosi care au grija de artisti si de calitatea concertelor.

seara mi-a adus bucuria de a vedea oameni frumosi care au reactionat pe rand la piese de suflet sau la piese de joaca si care la final mi-au daruit caldura mainilor si zambetelor. si ningea in continuare, frumos, absorbind zgomotele orasului.

ziua plecarii a insemnat aventuri ale lui adrian (noroc ca totusi si-a regasit manusile, incarcatorul a ramas in camera iar de restul nu mai zic). plus o stare de “iarasi bucuresti?”.

recunosc ca intrarea in oras nu mi-a adus liniste. da, problema cheilor se rezolvase intre timp, noroc ca mai exista o pereche de rezerva. am fumat cateva tigari in fata blocului amuzandu-ma oarecum trist de zapaceala mea si de toata intamplarea. apoi a venit salvarea si am intrat in casa unde toate erau in regula. un soi de acasa.

de aici incolo ar fi trebuit ca lucrurile sa fie in regula numai ca…poate simtindu-mi regretul ca m-am intors, capitala s-a razbunat un pic. ii spusesem lui make ca daca nu sunt foarte obosita dupa revenirea de la craiova voi ajunge la gala premiilor foreverfolk. m-am adunat cat de cat si la ora 7 (gala incepea la ora8) am inceput sa sun dupa un taxi. am sunat vreme de 2 ore la macar 10 companii, pe alocuri simultan (de pe fix si mobil in acelasi timp). niciun raspuns. mi-au revenit toate starile aiurea. in cele din urma a venit cineva dupa mine cu un taxi si iata-ma platind cursa dubla. (care taximetrist a dat si explicatia sunatului meu in gol:  vineri seara taxiurile asteapta pe langa cluburi si nu raspund la comenzile prin statie. deci nu era din cauza vremii?!). am prins ultimele 10 minute din gala, am salutat toti cunoscutii si l-am revazut pe Nicu Alifantis. cu siguranta a meritat toata incapatanarea mea de a ajunge totusi.

ca o concluzie asa….sunt un om foarte atent cand plec la drum. imi verific si re-verific fiecare obiect strict necesar. cand vine vorba de concerte, geanta si chitara sunt singurele obiecte de care imi pasa mai presus de orice. dimineata craiovei a fost sinistra pentru ca iata, eu nu mai eram la fel. oare vine vremea sa am un asistent cu agenda si bife?! 🙂 iar povestea cu bucurestiul a fost sa incheie probabil cercul ne-uns al evenimentelor.

legat tot de compensari, la cum merg lucrurile in ultima vreme ar trebui sa am cele mai frumoase sarbatori din ultimii 4 ani.

un week-end cu peripetii

in mod evident nu exista drum de concert fara peripetii. de data aceasta, parca a fost mai rau ca niciodata. in plus, ce s-a intamplat nu a tinut doar de drumul meu, ci si de drumurile altora…

un rezumat suna cam asa:

1. o masina moarta definitiv, pusa pe calafalc si trimisa catre bucuresti din locul intamplarii, adica de la valenii de munte; noi praznuind decesul in fum (adica cu efecte speciale) al masinii la o terasa in asteptarea prietenului salvator

2. un picior rupt sambata noaptea din cauza unui mar (verde), chemata salvare si prietena mea transportata la brasov, via fagaras apoi a doua zi la bucuresti unde va fi operata azi

3. un autocar cu cauciuc explodat prin munti fagaraseni, tot sambata noaptea, cu nuntasi inauntru (nicio victima, ca soferul e instructor auto si conduce prudent, nu ca altii…), adica o complicatie nefericita pentru gazda noastra din Iasi (Iasi e langa Fagaras, cine nu ma crede sa caute pe harta)

Continue reading “un week-end cu peripetii”