“Alina, tu cand iubesti?”

si somnul nu vine…

de saptamani intregi somnul meu incepe tarziu in noapte, de parca s-ar razbuna Luna in eclipsa pleoapelor mele. adorm ca si cand as fura din timp, din propriul timp, inchid ochii pentru o ora-doua, apoi ii simt deschisi cu vis cu tot inainte sa identific umbre. e toamna de vina, de mod, de loc, de ecou…

in linia secundelor pe care le bate atipic ceainicul-ceas din bucatarie se deseneaza umbre.

alina, tu cand iubesti?” – m-a intrebat in noaptea asta o fata inca neinflorita, suava ca o spuma de lapte.

chiar, alina, tu cand?” – ma intreb amuzata in fata naivitatii si a celui de sus, pe care-l stiu razand strasnic.

imi aprind o tigara si ma uit spre mine, in mine, in toate ale mele pe care le port in chipuri de neinteles dincolo de rama in care ma asez, din cand in cand, cuminte, la pozat.

un om?” – ma gandeam sa intreb…asta mi-a fost prima intrebare in minte…

dar cum sa-i explic fetei de aproape 14 ani ca mi-a venit in minte o minge mica si albastra de cand aveam varsta ei…ca apoi m-am gandit la niste frunze-oglinzi…si la niste petale de cais dintr-o cutie mica…si la un scris de mana…

macar daca m-ar fi intrebat cand ma indragostesc…atunci i-as fi povestit ca pretexte se gasesc tot timpul, ca cei mai frumosi fluturi in stomac i-am primit dintr-o fotografie cand inca nu implinisem 17 ani…iar, daca e sa fie vorba de om, atunci una dintre indragostirile de care-mi pasa suficient de mult incat sa-mi aduc aminte, e cea de cateva zile, pentru un cofetar de pe strada icoanei…vindea baclava si ma uitam de fiecare data la mainile lui, cele mai frumoase maini pe care le-am vazut vreodata.

fluturii mei mor lansand in urma urme mai frumoase decat povestile. fluturii pocnesc a nastere dintr-un miracol care, pe masura ce trece timpul, trebuie sa fie si mai special si mai cizelat si mai intens…de asta nu mai aleg oamenii de o vreme ci, uite, lumina lunii de asta-noapte trecand prin geamul meu sau pamantul de azi in care, afundandu-mi tocul grabit de drumuri, m-a amprentat cochet, cu scartait usor de nisip…

alina, dar tu cand?

si imi dau raspunsul cu sinceritate “nici acum”, asa cum am raspuns si mesajului de pe facebook in noaptea asta.

Caleidoscop

un prieten cu care rememorez fel si fel de chestii de prin copilariile noastre, de la povesti la stari de constiinta, mi-a reamintit cumva de caleidoscoape…le mai tineti minte? tuburile cu oglinzi si pietricele colorate? aveam unu, era rosu si ros de dintii proprii. n-aveam dinti de iepuras care sa trebuiasca tociti, da’ ca sa scot pietricelele trebuia sa scot o chestie rotunda si mainile mele mici nu functionau prea bine. de ce le scoteam?! pai…se schimba perspectiva….si daca nu umblam eu cu mainile mele sa-mi asigur buna vizionare de abstract..degeaba 🙂 uneori lasam pietricelele de aceeasi culoare, alteori puneam doar nisip din cel mai mare, pe care-l spalam frumos inainte. apoi stateam cu orele sa privesc aranjamentele aleatorii…

caleidoscop

am cautat jucaria asta pe net, am dat de unele chestii ciudatele…parca nu mi-as lua totusi caleidoscop cu led-uri…dar tot voi gasi eu fix ce fetita din mine isi doreste…si la cum se uita la mine… 😀

acuma…pentru cine nu stie despre ce vorbesc aici…ganditi-va la fractali si in acelasi timp la vremea cand nu exista computer…

cam cum arata…(am cautat destul sa gasesc ceva care nu-i animatie si-atat)

sa fie si o piesa in ton cu amintirile 🙂