uffff….

apoi sa vina cineva sa ma ia pe sus si sa aiba grija de tot ce e in jurul meu in timp ce muncesc, ca nu se mai poate!

munca de azi a insemnat mai bine de 6 ore lipite de degete, cu nasul in laptoapa, calculator, fise, hartii

la un moment dat mi s-a facut greata, la propriu, fizic si am luat o pauza de racorit si umblat creierii pe strazi

inca mai am gust amar in gura pentru ca am luat si pastil (din acea categorie de pastil preventiv anti-raceala pentru ca in jurul meu sunt numai oameni raciti)

acum trebuie sa ma impart si nu stiu cum intre: lucrat in continuare ca am terminat de scris doua materiale etc, facut o baie buna cu spume (mi-am cumparat niste parfumate lotiuni…), pregatit cina sau similar, stat pur si simplu si uitat la TV ca sunt cam obo si toate astea pana in doua ore pentru ca trebuie sa ma culc foaaaaarte devreme ca sa pot trezi si mai devreme pentru ca sa ajung la timp la unul dinre birouri.

ei bine, cum sa fac eu toate astea in acelasi timp?!

stiu, pot sa le ordonez, sa optimizez timpii de actiune dar….

daca mi-ar lua cineva (se aude?!) de pe cap munca si cina…ce bine ar fi! 🙂

promit sa fiu relaxata dupa baie si sa nu comentez la filme 😀

p.s. pauza de scris pe blog din ultimele 5 minute nu se pune…

un soi de oboseala

am cam obosit. sa vorbesc un lucru si sa nu se intample. sa stabilesc un calendar si sa fie uitat. sa deleg un lucru pentru ca apoi sa-l fac tot eu. sa intalnesc oameni pentru care “merge si-asa”, adica oricum, tarait, indoit.

am obosit sa vad momentele de penibil in care responsabilitatea e a reflexivului, atat de depersonalizata si de fada.

am obosit sa am grija mult si pentru multe si sa aloc timp pentru atat de mult din ce nu-i al meu si cand vine vorba de revers, medalia sa fie goala.

am obosit de gandul ala pacatos care imi circula prin cap, cu generalizarea aceea idioata “asa-s romanii”. il refuz, il resping si cumva ramane agatat de mine ca … o pata. agatat ca o pata, da, o sa folosesc metafora asta.

imi incep saptamana prost sau inchei prost o saptamana care, culmea, pana azi era buna? sa stau si sa ma gandesc la “partea plina a paharului” cand de fapt paharul s-a umplut cu destul de mult din ce nu-i al meu, pe cat de bun ma duce si pe mine sufletul?

in noaptea asta nu ma impac cu nimeni si nici nu mai impac pe nimeni (adaptare dupa “amantele” – pentru cine nu stie cantecul)

si pana la 12, cand incepe luni, o sa ma dezic de bunul meu simt proverbial si o sa-l  arunc intr-un colt, sa stea acolo si sa mai vad si eu lucrurile cum sunt de fapt.