oaza de ipotesti

acum am timp sa povestesc despre ipotesti si sa pun si cateva fotografii “civile”, fara microfon si rochie si lumini si scena 🙂 nu de alta dar intamplarea de festival a fost frumoasa si merita cu totul povestita.

drumul lung lung ne-a topit, am ajuns in 8 ore pe o canicula ingrozitoare, ba chiar ne-am si ratacit la un moment dat (fapt deloc intamplator prin zona cu pricina, drept dovada marturiile juratilor 🙂 ) . dar am ajuns si am gasit oaza frumoasa si oameni minunati. cei care au grija si dau contur locului sunt inca neimblanziti de cautarea de sponsori si sprijin pentru manifestarile pe care le fac acolo. sunt de admirat pentru cum se descruca, in conditii de austeritate, pentru a intretine cultura intr-un spatiu de invidiat. recunosc ca mi-ar placea sa stau acolo cateva saptamani, departe de lume si atat de conectata la tot. nu, tehnologia nu e agresiva, e cat trebuie. casele de protocol au de la semineu la aer conditionat si centrala termica, un restaurant senzational (repet, senzational) e foarte aproape (asta la categoria nevoi de baza), exista o sala de conferinte foarte bine pusa la punct (puteti sa-i spuneti si sala de studiu), o arhiva impresionanta, un muzeu al poeziei cu peste 6000 de volume princeps, exista si biserica si casa memoriala si casa papadopol, exista sala de expozitii, amfiteatru exterior si liniste si livada si verde verde….

am cantat seara ca si cand n-am fi mers atat de multe ore, dupa ce am ascultat concurentii (printre ei o fata talentata cu un cover la luna patrata 🙂 ). am auzit in recital oameni pe care ii stiam sau pe care i-am vazut acolo, cu emotiile lor mari…cat ale mele 🙂 am auzit destula lume cantand “luna patrata” alaturi de mine…am vazut oameni dansand pe “ti-as desena”…am cantat si seara tarziu, dupa focul de tabara. am cunoscut oameni pe care voiam sa-i vad demult si oameni noi, atat de entuziasti, atat de tineri, frumosi, increzatori. am auzit “sarumana” si “dumneavoastra” cat sa ma urc pe pereti, am auzit si un “vai, lesin” cand m-am prezentat cuiva care nu m-a recunoscut intr-o tinuta alta decat cea de scena. 😀 am ras, am glumit, am schimbat vorbe de suflet sau am povestit despre fotbal si politica. m-am reintalnit cu ovidiu (mihailescu), cosmin popescu si emeric. ce mai, a fost frumos 🙂

multumesc Flavius, multumesc Relu, pentru primire si gazduire si tot 🙂

va las cu cateva fotografii 🙂

Continue reading "oaza de ipotesti"

roma – ep.1

de obicei imi pregatesc calatoriile, ma informez, ma documentez. plecarea la roma, desi stabilita cu bilete cu tot inca din decembrie, a fost atipica. n-am avut timp de nimic. in afara reperelor cunoscute worldwide n-aveam nimic in minte. nu studiasem nimic. am intrebat cu doua zile inainte pe fb de un loc de papat bun, cu aroma locala. am aflat ca toate si peste tot.

am gasit primavara, asta m-a bucurat cel mai mult. primavara cu temperaturi duble fata de bucuresti in ziua cea mai racoroasa. ultima zi am experimentat 19 grd. ce experienta frumoasa 🙂 in plus, verde. verde-verde, intens, ingrijit, curat, observat chiar din prima zi cand, dupa ce masina hotelului ne-a lasat la alt hotel, 😀 am pornit la plimbare. da, a fost chiar amuzant ca primul contact cu italia a fost prin soferul hotelului, om la vreo 50 de ani, venit la aeroport si spunand ca trebuie sa vorbim cu gazdele noastre. o mica problema. nu aveau camera disponibila in ziua respectiva, urma o relocare pentru o noapte la alt hotel, aflat la o strada distanta, urmand ca de marti lucrurile sa se rezolve. confortul acelasi, stelele se regaseau corespunzator in noua locatie. am primit, poate compensatoriu, o camera uriasa. cam cea mai mare camera in care am stat vreodata, fara sa fie apartament 🙂 ca sa inchei partea asta tehnica, lucrurile s-au rezolvat frumos apoi. marti am preluat camera rezervata, hotelul foarte frumos, serviciile impecabile, patul pregatit pentru somn in fiecare zi (si asta conteaza enorm cand mergi 11 ore prin oras), curat, linistit, elegant.

plimbarile au adus in fiecare zi altceva. alta zona, alt cartier, alte repere. singura constanta a fost aceea ca am revenit, in fiecare zi, la fontana di trevi, in perioade diferite ale zilei. si sa fii de stanca si tot simti ceva acolo, fie si o nevoie de a fi romantic.

strazile, de fapt stradutele, sunt o incantare…

ce mi-a placut mai mult decat reperele obligatoriu de vazut au fost asa: muzeul lui leonardo da vinci, o expozitie de arta renascentista (rafael, michelangelo) si atmosfera din alexander platz – club de jazz cu concert vazut printre pleoape.

o iau pe rand. muzeul leonardo da vinci e incredibil de mic pentru cat de inventiv a fost artistul. sunt reproduse, conform schitelor, masinarii si mecanisme diverse. de la rulment la precursoarea bormasinii, plus costumul de scafandru, camera oglinzilor, elicopterul si bicicleta cu lant. daca as fi inginer sau macar om dotat cu simturi practice accentuate cred ca as intelege mai mult, asa doar m-am minunat si am pus chestii in miscare (da, unele dintre exponate pot fi atinse, rotite, poti da la manivela linistit). ne-a amuzat masinaria din fotografie, recunosc 🙂 pian portabil, da?!

expozitia de arta renascentista – tot spatiu mic – centrata pe artistii italieni influentati de cei doi ilustri, mi-a adus culoare si incantare in  fata culorii, detaliilor, utilizarii spatiului, materialelor etc. ma bucur ca au fost expuse si lucrari originale rafael si michelangelo…asta dupa ce am avut ocazia sa vad indeaproape, tot la roma, si salvador dali…preferatul meu demuuuult 🙂

concertul de jazz…pierpaolo principato trio: pian, contrabas, tobe. atmosfera superba, club mic dar frumusel foc, cu traditie in organizarea de evenimente jazz, lumanarele, lumina cat sa vezi pe unde mergi afara sa fumezi, sunet deplorabil 🙂 nu m-am putut stapani sa nu compar un pic ceea ce incercam sa facem noi cand vine vorba de sunet si ce era acolo…faptul ca am avut masa de langa scena a contat enorm, mai ales legat de contrabasist care canta super numai ca nu razbatea prin boxe…

cultural vorbind, roma are ce sa-ti arate in afara pietelor, “pietrelor”, monumentelor. strategic vorbind, roma culturalizeaza orice. mai ales mancarea 🙂 dar despre asta, in alt articol 🙂