despre gari

uitasem ca am crescut pe langa o gara, uitasem mirosul de pacura, mersul in balans pe sina dezafectata, lumea cu griji si treaba, “asta e trenul de craiova?”, uitasem pana si cum arata un “nas” sau cum suna fluierul de plecare. mergeam cu trenul foarte des, ca tot studentul venit din provincie, apoi ca tot studentul la sociologie trimis pe teren cu chestionare. apoi a venit masina, confortul de sosea.

am calatorit de curand cu trenul. pot sa spun “cu al doilea tren” intrucat cel in care credeam ca ma voi urca a plecat din gara fara mine…si dupa ce m-am “botoshit” am aflat ca aveam de calatorit cu altul, de la un alt peron… 🙂 pana sa urc insa am stat in gara si mi-am amintit cumva toata emotia. prezentul : cersetori, calatori in costum, copii, papornite, genti de laptop…o aglomeratie pestrita. nimic nou. s-au imbulzit amintiri. si linii lungi…

s-au schimbat cusetele, s-au schimbat scaunele, biletele arata altfel, nu se mai fumeaza…si am observat asta in timp ce zambeam un pic tamp asa uitandu-ma pe geam la toamna inca verde. si am mers catre un loc pe care ajunsesem sa nu-l mai plac dintr-o prostie, ca toate prostiile in care ajungi sa crezi doar pentru ca iti sunt de neinteles.

la intoarcere a fost si mai bine…am schimbat trenuri, am poposit inca intr-o gara, scorojita si amara, unde am fumat, evident, si am baut ceai bun de rasfat si m-am incarcat cu toata energia milioanelor de oameni care adunati in pumn de decentii au dat parfum unui ciment cu suierat de plecare.

unele drumuri sunt asa cum trebuie, cu liniste, cu caldura, cu ras, cu inima, cu sinceritate.

evident va las cu Sting

p.s. maine plec, cu masina de data asta, catre alba si cluj ne vedem acolo! 🙂

arhive de timp

timpul se comprima ciudat, pachete cu luni de zile se arhiveaza parca, din cand in cand scot fragmente din memorie. pe masura ce trec zilele fragmentele devin mai putine in multitudinea de clipe care trec in asfalt. asa imi dau seama ca am o problema.

mi-e dor sa deschid geamul si sa vad un munte. pe munte nu mai urc de niste ani, nici macar asa, cuminte si fara efort, pana pe varf de ceahlau. de niste ani nici nu prea am avut concediu/vacanta, cu 3 exceptii (trebuiau sa fie 3), din care doua au insemnat asfaltul unor capitale superbe. motivul muncii fara sef devine din ce in ce mai mult o scuza jenanta in fata demobilizarii. in perioada aceasta spun ca daca a pierde un contract al carui profit inseamna bani e mai important decat a castiga in cateva zile liniste si odihna si caldura numai buna de rezistat in inca ceva luni de munca, atunci traiesc in alte norme decat cele ale sufletului. iata, ma razvratesc 🙂

da, ceea ce m-a salvat, la propriu, sunt plecarile cu concert. probabil ca daca as fi mai putin emotiva si mai putin stresata de cum se intampla actul meu artistic atunci as considera si ca sunt in mini-vacanta si poate as percepe altfel ruperea de bucuresti. de cele mai multe ori insa “merg cu treaba”, noroc cu caldura oamenilor langa care ajung, caldura ce ma ajuta sa mai rezist putin.

dar da, visez la momentul acela in care sa ma trezesc dimineata, sa deschid geamul (sau usa unei camere care da spre terasa) si sa simt aer curat, sa beau cafeaua alaturi de cel drag, sa lenevim, sa facem dragoste, sa ne plimbam, sa uitam ca va trebui sa ne intoarcem pe asfalt…

a! si poate sa si ploua putin…

un pic de folk

in ultima perioada s-a intamplat sa ajung la 3 concerte de folk. spun “s-a intamplat”  pentru ca desi de multe ori imi doresc sa ajung prin diverse locuri cu muzichii, nu de fiecare data am timp sau mi-e bine suficient incat sa ies din casa. si ieri mi-as fi dorit de exemplu sa ajung la mojo, dar nu am reusit pe motive de raceala, evident.

dar sa o iau cronologic. mai intai, seara dedicata memoriei lui Vali Sterian. spre deosebire de alti ani, locatia a fost aleasa cu o miza crescuta a numarului de locuri, ceea ce nu a fost deloc rau. am ajuns inainte chiar de la inceput si nu am mai gasit locuri libere. asta m-a multumit foaaaarte tare si, asa cum vorbeam si cu Andrei Partos in seara cu pricina, numarul mare de spectatori veniti la un show “in memoriam” nu poate fi decat de bun augur in ceeea ce priveste respectul acordat unui artist chiar si dupa Trecere. sunetul a fost acceptabil pentru spatiul cu pricina, ceea ce iarasi a fost de bun augur pentru seara. iar daca inceputul a fost cum a fost, pe parcurs s-au reglat toate problemele tehnice si a devenit chiar foarte bine. un gest foarte frumos a fost facut de eugen avram care, neuitand pentru ce s-a adunat public, a spus cateva cuvinte despre Vali Sterian si apoi a lasat sa curga o piesa de “bun gasit”…o stiti cred (unii mai tineri s-ar putea sa o stie in versiunea lui dinu olarasu, va garantez insa ca originalul are farmecul lui Sterian cu totul). foarte multi artisti au cantat pe scena “preotesei”: fox studis, cantos, zoia, maria, sorin minghiat, tic petrosel, ovidiu, fortele de munca, paturca, eugen avram. ordinea e aleatoare si sigur cred ca am scapat macar doi dintre cantautori. ceea ce insa m-a “ranit” un pic, desi asta poate fi pusa pe seama sensibilitatii excesive, este faptul ca in timpul cantarii s-a vorbit mult. enorm. galagios. ascutit. am stat multa vreme in afara salii, in dreptul usii, ceva mai ferita de fum si de zgomot, care zgomot nu era al chitarilor ci al palavragelilor. eu inteleg socializare, da’ nici chiar asa. pe de alta parte…chiar cred ca formula de “intrare libera” perverteste orice ascultator. mi s-a intamplat intr-un club cu muzica live (iara nu folk) sa vreau sa “ascult”…cand toata lumea venise sa aniverseze. atunci am avut pentru prima data “revelatia” aceea minora: “daca-i concert, e cu bilet, daca e de distractie e moka” (asta-i vorba unui amic si am ajuns la ea pe buan dreptate).

revin la seara de folk. cu minusul asta (si iarasi multumesc celor care vin la concertele noastre care-s intotdeauna cu bilete si ne asculta) seara nu inseamna ca a fost mai putin reusita. felicitari celor care an de an chiar tin sa se faca seara Vali Sterian!

un alt concert la care am ajuns a fost cel al lui tica lumanare din el grande comandante. stiam ca in ultima vreme concertele lui tica sunt multe si in multe locatii din bucuresti. asa ca ne-am pornit cativa nebuni spre locul cu pricina.  am gasit public putin, cam cat doua maini asa, dar cu chef de cantat si chiar si de dans. poate ca suma celor adunati era atat de mica din considerentul de mai sus (multe concerte in interval foarte scurt de timp), dar munca omului cu chitara a fost ca pentru un club plin si asta-i un plus pe care nu il au multi artisti. cantat fara pauza, aproape 2 ore, cantece mai vechi sau mai noi, proprii sau ale altora (cand am ajuns, tica tocmai canta o piesa de-a lui ovidiu)…si un nu-stiu-ce care m-a facut sa-mi aduc aminte de munte si de drumetii si de cabane cu cantari pana in zori sau de “lire” si alte concursuri la care participam in tinerete. am cantat din toti plamanii de-ale drumurilor si urcusului toti nebunii de care spuneam mai sus si am oftat asa un pic ca vara asta s-a dus fara nicio escapada montana. legat de noua asociere a lui tica cu radu pietreanu, am fost intrebata care mi-e opinia. o voi spune si aici ca sa nu existe confuzii sau neintelegeri: fiecare om isi alege singur drumul si accepta tot ce decurge din asta. de ce sa ne preocupe soarta altora cand avem atat de multe decizii de luat noi insine?!

(legat de locatia cantarii…acolo am avut eu primul concert cu bilet de intrare, singura singurica, acum cativa ani, dupa reintoarcerea in muzica. inca mai am concertul filmat…ma uit ca sa vad ce-am invatat si ce mai trebuie sa invat. eram copila rau!)

un al treilea punct, ceva mai fierbinte, legat de folk a fost lansarea albumului “curcubeu” semnat maria gheorghiu. locatia noua doreste sa organizeze pe viitor concerte si cumva are si spatiul amenajat pentru asa ceva. e un spatiu intim, prelungirea terasei nu va fi cu putinta la iarna, dar sigur inauntru se va sta confortabil. sper sa functioneze si ceva aerisiri, pentru ca desi fumatoare, am evadat la un moment dat de prea multe toxine.

acum despre lansare: nu am mai vazut-o pe maria emotionata atat de mult de…demult. si dupa un intro special facut de duhovnicul inchisorii jilava, am auzit-o pe maria cantand “ave maria” asa frumos ca parca s-au cladit alte ziduri decat de carciumioara in jurul nostru. din cele mai sfinte un pic. am auzit apoi piese de pe album (orchestrat de adrian al meu, sa se stie ca eu le-am facut introducerile! 🙂 ) , am si cantat din toti rarunchii, am vazut si lume cunoscuta (pe cat pot eu sa vad cand sunt intr-un loc public). a existat si un moment de pauza a artistei in care prieteni au urcat pe scena si au cantat. il amintesc mai ales pe ion marinescu-turla, om drag sufletului meu si despre care am mai scris. apoi din nou maria a urcat pe scena si am auzit inca o serie de piese proprii sau preluari dupa tipicul si sufletul gazdei muzicale.

am scris un pic enumerand intamplarile si momentele pentru ca, in ceea ce priveste lansarea de album, m-as fi bucurat sa vad ceva mai multa lume. asa, daca citesc si cei care nu au reusit sa ajunga, poate au un pic de regrete. a fost o seara reusita si “incarcatoare” de frumos muzical (recunosc, am fugit un pic mai repede ca trebuia sa prind un mijloc de transport in comun)

acum imi dau seama ca am scris cam multicel, sper sa aveti rabdare sa cititi…in definitiv e un punct de vedere si nu unul de reper pentru niste concerte de folk de prin bucuresti. urmeaza pe 5 octombrie 3 concerte  in 3 locatii diferite (make, ionut mangu, mateiciuc&boicu), a doua zi tapinarii in iron city si ovidiu scridon la palat. vin si ceva festivaluri de gen (mizil, ploiesti). perioada aglomerata, mi-e clar, mai ales pentru public, care trebuie sa decida in functie de artist, locatie, pret de bilet, ora de incepere etc

va anunt deja ca vine si concertul “luna patrata” pe 23 octombrie (am zis ca totusi sa merite pentru cei rabdatori faptul ca au citit ditamai materialul) 🙂  daca nimic nu se mai schimba pana atunci, e sambata. si e cu schepsis 🙂