Mare de Ianuarie – o săptămână de solitudine

Asta scriam aseară. 🙂
Am cea frumoasă Lună care încheie prima lună din an și cea mai frumoasă primă poveste a acestui an. Am ales să răspund unei invitații primite anul trecut de a simți marea de iarnă și am spus Da. Am avut și ajutor în decizie, 2 zâne bune, căci e greu uneori să ieși din confortul orașului și să te duci în sălbăticie, de capul tău. Am ales un interval de timp, am fost adusă de prieteni (mulțumesc Laura, Marius și Cosmin) și am ales să stau singură, în pustietatea unui țărm de mare, într-o casă frumoasă căreia i-am spus “castel”, cu chitara și caietele mele. În fiecare zi am avut câte un anotimp, în fiecare zi s-a întâmplat ceva special. Am avut o singură zi ruptă de locul acesta din cauza viscolului de miercuri, când zona a rămas fără curent, nămeții au ascuns drumul iar gazda a decis să vină, să mă scoată din casă și să mă ducă la adăpost până revin lucrurile la normal.
Am avut curcubeu, am avut peisaj alb-negru întrerupt de un apus în toate culorile, am avut furtuni pe mare de diverse intensități, am avut zi cu soare de stat în pulover, am avut viscol, zăpadă și frig. Le-am simțit pe toate, le-am auzit deasupra și în jur, le-am văzut de la câțiva metri de mare, pe un țărm ceva mai înalt decât plaja. Am auzit sunete necunoscute, am avut liniștea pe care nu o mai știam posibilă. Am scris puțină poezie, dar am compus mult. Am cântat, ore în șir fără oprire. În prima zi în șoaptă (încă mai aveam vecini și betoane în minte) apoi am crescut volumul și am lucrat vocea, am acordat-o, i-am dat ce avea nevoie după 1 an de disconfort. Am muncit, zi/noapte, pentru ce veți auzi în concertele viitoare.
A fost greu să explic câtorva oameni apropiați că nu mi-a fost frică, nu m-am plictisit, nu mi-a fost dor de nimic, nu mi-a lipsit nimic din lumea mea obișnuită. Poate că rezervele de egoism, oricum puține, le-am consumat săptămâna aceasta…cine știe?! Ce știu este că am trăit o libertate rară și mi-a plăcut cu mine însămi iar ăsta e un semn de echilibru dacă mă întrebați. 🙂
V-aș da acum din energia mea și a Lunii Pline la care îmi arunc ochii din când în când. E lângă mine. Două solitudini simpatice. 🟨🌕

Am văzut doar 4 oameni în intervalul acesta și foarte puțin. Au înțeles cu toții nevoia mea de mine și le mulțumesc pentru cât de departe au stat și m-au lasat în banii mei. Nu degeaba mi-au devenit dragi și s-au lipit de sufletul meu încă de la finalul lunii august 2020: Marian Scarlat (gazdă minunată), Cornel Suciu, Cristi și Andreea Panait.
Voi spune și unde am fost, ca să știți unde puteți veni atunci când va fi sezon și cald și bine: Complexul Răsărit, Corbu. Poate nu în casa aceasta, deși este și ea disponibilă vara, poate într-una dintre camerele complexului, poate cu cortul sub pomi. Ce veți avea cu siguranță va fi o plajă sălbatică, o mare cu ape mici și curenți puțini și o atmosferă tihnită. Despre extrasezon nu știu ce să vă spun, întrebați și voi dacă vreți vreo săptămână sabatică.

Asta scriu acum, înainte să public articolul. Aseară m-a furat Luna un pic.
Am primit cadou un răsărit, privit pe îndelete, și ceață. Două tablouri pe care nu le avusesem până acum. E ultima zi. Prietenii vin să își recupereze lunatica.

Îmi va fi dor. Mă voi întoarce.
Mulțumesc! 🙂

un cutremur absolut firesc

[singlepic id=48 w=220 h=165 float=left]cum sa nu fie astazi cutremur la marea neagra?! pai dupa un “uichend” cu mii de spectatori si dupa recitaluri care au cutremurat apele…

in plus, luna e aproape plina, o mai despart doar cateva ore pana la sfera vizibila. luna aduce cu ea vijelii si cutremure, de fiecare data. ati observat asta?! cea patrata e mai cumintica…intr-un fel…

cateva poze de la Folk You 2009, Continue reading “un cutremur absolut firesc”