Imi plac indragostitii

Life pathway - Vlad Eftenie
Life pathway – Vlad Eftenie

Imi plac indragostitii. Toata bucuria ce le iese prin pori devine contagioasa, nu ma mai pot opri din zambet cand ma uit spre ei si inima mea incepe sa bata, cu o sincopa in plus. De drag.

Imi plac indragostitii pentru ca se uita unii la altii si incep sa rada si Doamne, cum rad, ca in cea mai frumoasa copilarie de prunc. De parca ar sta calare pe curcubeu si-ar manca bomboane de fericire.

Au in ei muzica, cea mai potrivita muzica, au in ei ordinea lui Simplu si le e de ajuns. Scriu scrisori in minte, pe hartie, in telefon, pe piele, in nisip, pe nori, pe oamenii pe langa care trec, le curg cuvintele si nu se opresc, nu se opresc, lumineaza.

Au ei “ceva” si “ceva”-ul acesta inseamna tot. Tot aerul.

Si, indiferent cat vor fi indragostiti, cateva ore sau multe saptamani, se vor hrani multa vreme din aceasta bautura a simturilor care-i transforma in regii pamantului.

Nu m-am mai indragostit demult si, exact cand simteam ca imi lipseste, i-am intalnit, si mi-au salvat lumea fara sa stie.

(foto:Vlad Eftenie)

poti sa dai vina pe mine

poti sa dai vina pe mine

daca vrei, poti sa dai vina pe mine
pentru ce nu merge, pentru ce nu se misca
pentru ca nu te mai iubeste
pentru ca ai copii suparati
pentru ca nu ai prieteni buni
si ca te doare capul din cand in cand
poti sa spui ca am luat eu tot
toate miliardele de drumuri, de vise, de oameni
si le tin in dormitor, pe raftul de jos
poti da vina pe mine ca sunt asa cum sunt
suficient de cumva
de altfel
si de naiva
cantand despre asta
in lumea mea
acolo unde se intampla
de fapt
sa am un singur drum
cu miliarde de vise si de oameni
printre care si tu

sunt alina manole si sunt o pacatoasa

dupa (inca un) 24

scriu repede repede, a fost atat de fain in seara asta, a fost un “ceva” care la inceput de concert m-a zapacit apoi lucrurile au curs cum numai ele stiu sa curga. imi spunea cineva dupa concert “femeie, nu te mai oferi cu totul, mai lasa oamenii sa respire, lasa sinceritatea la o parte”. nu pot, sa dea naiba, daca nu zic ce am in cap si in viata parca nu e tacamul complet, parca nu e totul al meu. in definitiv toate adevarurile le-am spus in seara asta prin “la laaa la la la laaaaaaa”, restul a depins de fiecare dintre perechile de ochi si urechi dispuse sa auda, sa vada. restul a depins de inimi, de fiecare secret pe care il au de marturisit Insinelui lor.

iarasi o sa aud “vorbe” ca sunt entuziasta dupa concert. pai daca pe scena ma manifest asa, de la piesa la piesa, s-ar duce naibii concertul pentru ca as zambi non stop sau as plange (sensibila, deh) si nu s-ar mai intelege versurile….

e 2 dimineata, la 8 si jumatate plecam din bucuresti catre sibiu, catre festivalul de muzica si poezie. mai fumez un pic, trebuie sa consum energia asta mare din care stiu ca o parte ma va tine treaza in drumul de maine.

dau muzica in casti mai tare, vecinii mei dorm, doarme tot cartierul parca, sau lumea?! 🙂 da, pentru o clipa, una singura, mica de tot, mi-ar placea sa fiu singura insomniaca.

sa va fie dragostea…Dragoste!

alina

p.s. asta imi canta in casti. pentru versul asta “Just what the truth is, I can’t say anymore”