Album nou digital! Acum pe bandcamp!

Începând cu 10 decembrie, albumul lansat în 2020 are versiune digitală!

Live Session 2020, concertul înregistrat în studio, în plină pandemie, cu dor de scenă vie, a apărut pe vinil (primul meu vinil!) pe 10 decembrie. Am povestit de nenumărate ori despre aventura lui, despre sprijinul pe care l-am primit, despre piesele de pe vinil și cd, despre oamenii minunați cu care am colaborat (Raul, Adi, Dan, Victor, Vladimir).

Tirajul a fost foarte mic, pentru colecționari și cunoscători. Mai sunt undeva pe la 45 de exemplare. O parte dintre ele sper să își găsească destinatarii până pe 15, prin Atelierul lui Moș Lună (am pus pe facebook, este vorba de oferte speciale de decembrie). Dacă nu, pe 16 decembrie am concertul de final de an din București la The Pub, le voi lua cu mine, sau – sper!- ocazii mai multe în călătoriile pe care le visez în țară la anul. oricum, susținerea celor care au cumpărat vinilul a fost foarte mare și mulțumesc!

Pe parcursul acestui an am fost întrebată când scot și o variantă digitală petru cei care nu au nici cd player și nici pickup în mașină. 🙂

De acum înainte, există versiune digitală.

Locul unde găsiți acest album (și pe celelalte, bineînțeles) este:

alinamanole.bandcamp.com

Puteți asculta, puteți descărca, prețul nu e la fel de mare precum al produselor fizice. oricum, puteți cumpăra doar un cântec sau pe toate și puteți plăti cât vreți.

Sunt două lucruri importante legate de acest site: 1. nu acceptă alte formate audio decât pe cele de foarte bună calitate și 2. la orice achiziție făcută în zilele de vineri se renunță la comisioane. 🙂 Asta e de bine, mai ales când te gândești deja la ce proiecte mai ai, la finalul unui an tare ciudat.

Vă mulțumesc tuturor celor care veți cumpăra acest album și pe oricare dintre celelalte (mai puțin Luna Pătrată care este disponibil gratuit).

Atelierul Lunii Pătrate – deschis non-stop!

Am redeschis Atelierul Lunii Pătrate! Mai jos sunt jucăriile muzicale și poetice pe care le voi ambala cu piticii și cu Murmur. Transportul nu este inclus (cu excepția pachetului “Luna Pătrată”), autograful este obligatoriu (doar să îmi spuneți pentru cine să îl scriu). Adresa de e-mail pentru comenzi a rămas aceeași: alina@alinamanole.ro
📀 𝑽𝒊𝒏𝒊𝒍 + 𝑪𝑫 𝒄𝒂𝒅𝒐𝒖 “Live Session 2020” – 180 lei
📀𝑽𝒊𝒏𝒊𝒍 + 𝑪𝑫 𝒄𝒂𝒅𝒐𝒖 “Live Session 2020” + 💿 CD “Lucruri simple” – 210 lei
📝💿Carte de poeme “IUBIREVIRGULĂ” + CD “Lucruri SIMPLE” – 130 lei
🟨PACHET complet LUNA PĂTRATĂ (𝑽𝒊𝒏𝒊𝒍 + 𝑪𝑫 𝒄𝒂𝒅𝒐𝒖 + CD “Lucruri simple” + Carte de poeme) = 300 lei (transport inclus)