un concert marca events. trist

linkin park

cel mai prost sunet din toate concertele la care am fost de cand merg la concerte de stadion/arena/piata

si nu, nu sunetistul e de vina ci lipsa echipamentelor potrivite pentru spatiul de la romexpo, iar asta tine de organizatori din cate stiu din umila-mi experienta si de cati bani sunt dispusi sa plateasca pentru confortul de dincolo de scena al celor de pe scena

am incercat toate pozitiile fata de scena posibile in zona gazonului B pentru care am platit bilet de 130 lei

mai in fatza spre limita cu gazonul a, mai in spate langa standurile cu bere

central sau in laterale

cel mai rau s-a auzit pe centru, evident…chestiune de dispersie. lateralele mai prindeau ceva medii si inalte.

ne abtineam (mai multi, cunoscuti si nu numai) sa aplaudam…ca sa auzim ce se canta pe scena, mai ales in prima ora de show (dintr-o ora si jumatate pe ceas)

pentru ca oamenii aia de pe scena faceau show si asta vedeam…nu auzeam…ca de auzit ii auzeam pe cei de la 3 randuri din fatza cum vorbesc pe ton normal, fara sa urle, ca intr-un club cu decibelii moderati.

ultima jumatate vantul a tinut cu toata lumea…batea inspre noi asa…

sa consider ca respectul pentru cei carora le vinzi produsul muzical se rezuma la cercul de aur si la sponsorii care acopera costurile?!

sa ma intreb de ce nu a fost biss? da, corect, asta poate sa fie decizia trupei…

mi-ar fi placut sa scriu cronica unui concert pe care l-am asteptat demult

trist.

intre telefoane, maine si relatii

pentru ca sunt lenesa nu duc lucrurile la reparat cand trebuie. oricum nu prea cred in ideea de obiect reparat. e ca si cu relatiile in definitiv, orice nod, sarma sau lipici aplicat prelungeste un pic agonia si cam atat. cu alte cuvinte 😀 mi-a murit telefonul de tot. acum am revenit la un nokia batran ca inghetata polar (daaaa, stiu, a aparut din nou si inca n-am mancat si mor de pofta copilariei!!!), telefon care nu stie ce-i acela wifi, rade la mine cand ma suna cineva si…cam atat. ma consolez ca voi rezolva si asta intr-un fel sau altul, de preferat in curand. oricum, e bine de precizat ca daca ma sunati sa nu va asteptati sa va recunosc din prima (evident ca cele 6892 de numere de telefon nu au incaput in memoria antiquue-ului).

(nu pot sa nu atrag atentia asupra faptului ca video-ul “dragoste in 3” poate fi vizionat in format HD la 1080 🙂 )

scriam de relatii parca, nu? 🙂 una dintre lectiile pe care le-am invatat in ultimele luni e ca murim “maine” si “maine” poate fi al naibii de aproape. s-ar putea sa ma inteleptesc si sa devin neplacuta, dar cand aud in jur spus “e timp” (de iubit, de luat decizii, de trait) mi se strepezesc dintii. nu, nene, timp nu mai e.  “maine” poate se insemne si cancer nu doar relatia perfecta pe care tot o cauta unul sau altul. si cat de multi nu cred ca “maine” inseamna si rau, nu doar o ipoteza a binelui care va fi de la un moment incolo….

ma intreba cineva ce sa faca cu speranta ca ii va fi bine la un moment dat. sperantele sunt pentru oameni slabi. cei puternici n-au timp sa isi faca sperante, isi ocupa tot timpul cu drumul ales, cu pasii pe care ii fac si le e bine.

imi place uneori sa ma vad batrana si simpatica, povestind cu prietena mea la fel de batrana ce faceam la 20, 33, 41, 52, 64, 70 de ani. punand o acolada faina peste tot. povestind de copii, de barbati, de crizele nervoase, de alegeri. pentru asta insa, acum trebuie sa traiesc ca si cand nu voi ajunge niciodata sa mai povestesc ce faceam ieri.

si pentru ca vorbeam de telefoane 😀 cu ce fac si eu o poza azi de pus pe twitter de la concertul linkin park?! 🙁