ceaiul de la ora 3 dimineata

nu pot renunta la obiceiul de a scrie imediat dupa concert.

a fost o zi lunga, mai lunga decat credeam. cand am urcat pe scena totul era inca sub impresia zilei, cu destul de multe lucruri legate de asfalt.

apoi nu a mai contat nimic.

am revenit la mine, la ceea ce imi salveaza timpul, starea, inima.

cu Raul alaturi lucrurile au mers asa cum e sa fie de frumos.

nu am vazut in fata ochilor, pana la final, altceva decat lumini. nu stiu unde ati stat, daca ati stat bine, daca s-a auzit bine. cand s-au aprins luminile insa nu ma asteptam sa vad atat de multe si frumoase suflete.

mi-a spus cineva in noaptea asta “te fredonez, inca, in minte“.

cand “rapesti” timpul cuiva si cateva ore dupa momentul scenei atunci te simti norocos, atat de norocos incat nu mai conteaza asfaltul care ti-a furat tie timpul.

ma uit la cana mea de ceai, cu luna si stele, sunt obosita tare…dar unele concerte vin si nu mai pleaca, nu vor sa se duca in memorie. ma simt inca acolo, cu reflectoarele colorate in ochi, povestindu-ma.

“joia pacatosilor” nu e concert, e marturisire. cea mai posibil de sincera, cat de mult posibil a mea si a altora.

mai beau o gura de ceai, mai aprind o tigara, sunt suficient de obosita incat somnul sa fie inca departe, dodo e pe scaunul de langa mine, asteapta si el sa ma duc spre dormitor…

am vrut sa las insa un semn, ca de fiecare data dupa, pentru ca ce simt acum e al naibii de frumos.

vreau soare maine si o terasa undeva, unde sa beau inca o ceasca de ceai si sa-mi fie bine.

multumesc!

plecaciune si drag!

racori de toamna

am luat mica pauza de blog, facebook, in general internet…am fost un utilizator potolit…si uite ca am supravietuit…am scris doar ce trebuia scris si atat, am verificat emailurile mai deloc…o schimbare de comportament as zice fata de ultimii…ani?

e toamna intr-un fel, si de grea si de luminoasa. ma simt de parca as fi in alunecare completa si nu stiu inspre ce. e bine insa ca incep sa vad, macar un pic, ca mai exista puncte de sustinere…m-as putea opri? unul din pitici se agita de nebun cand scriu asta, ok, bine, fie, in seara asta nu ma gandesc la nimic.

acum cateva zile, dupa ce-am crantanit o racoare de toamna la miez de noapte intr-o gradina cu ceai de iasomie si mi s-a facut dor sa-mi fie Bine. nu scanteietor, nu dramatic, nu cu plati insuportabil de grele de platit. doar asa…Bine. cum n-a mai fost demult. ca un punct de pornire. simplu. ca acum, cand ascult nocturnele, stau in halatul de baie cu picioarele sub mine, mi-am aprins o tigara, ma uit spre paznicul meu alb si miaunit care ma pazeste prefacandu-se ca doarme pe scaunul celalalt.

acum e simplu.

maine am concert. de pe la 6.