Culcus de sambata

nu pentru ca e frig ci pentru ca tanjesc dupa liniste am ales sa petrec ziua de sambata acasa. cu carti, ceai, filme, un pic de DTP, cu papa bun “de verde” si cu flori. n-ar mai fi sunat linistit daca adaugam cu barbat si motan, nu? 🙂 norocul meu e ca atunci cand decid sa lenevesc feminin…nu ma contrazice nimeni 🙂

cred ca fiecare femeie are nevoie de 24 de ore de stat cu ea insasi, din cel putin …hai sa spunem 43 de zile cu activitati sociale, casnice, culturale etc. sa nu stie de nimic altceva decat de ea insasi, repet, cu bucuriile mici sau treburile mici si pe care le paseaza de la o zi la alta pentru ca sunt altele mai importante. de exemplu: sa faca ordine in cutiile cu bijuterii, sa-si puna cei mai comozi pantaloni de casa si tricoul ei preferat care nu mai arata bine dar pe care il are din liceu, sa faca patinaj pe parchet cu sosetele cu capsuni, sa danseze in timp ce-si face un sandvish, sa se opreasca sa se uite in oglinda spunandu-si, evident, ca s-a ingrasat, dar sa nu-i pese azi, sa-i pese “de maine”, sa iasa din casa doar daca are chef si nu pentru ca trebuie si cand iese sa se simta cea mai frumoasa femeie care isi cumpara flori, atat de multe incat sa le duca cu ambele brate.

si acestea sunt doar exemple 🙂

in ceea ce ma priveste se mai adauga: sa fumez in sufragerie in timp ce citesc o carte veche de mai bine de 100 de ani, sa ma uit la lalelele verzi pe care le-am luat astazi amestecate cu cele rosii si pe care abia astept sa le vad inflorind, sa testez niste coafuri din codite, sa ma uit la un film romaaantic rau cu lacrimi la purtator, sa dorm la amiaza intinsa in tot patul, pe diagonala, sa vorbesc cu prieteni pe mess, sa fie ora 11 seara si sa ma gandesc ca am o noapte intreaga inaintea mea in care am ales sa nu stiu de nimic altceva decat de mine insami. da, se adauga gandurile la lansarea de pe 2 iunie, la afis, fonturi, formate, fabrica de discuri, playlist-ul de concert, dar toate sunt cumva intr-un pachet “de voie”. saptamana viitoare va fi intensa…dar “la asta ma gandesc maine” 🙂 in plus, am primit o veste frumoasa, “fix in seara asta”, care ma ajuta sa respir un pic…

gata, ma intorc in culcusul meu de femeie, cu un pahar de vin rosu, o tigara, ganduri in dezordine pe care nu le bag in seama si linisteeeeeee…

 

 

Surpriza povestita o saptamana mai tarziu

de cele mai multe ori “ma prind” tarziu de unele lucruri care se intampla in jurul meu.  uneori atat de tarziu ca ma sperii. asta ma face un om naiv, printre altele. sau, cum mi-a spus cineva, o fiinta ce inca mai copilareste.  la varsta mea imi permit 🙂

unul dintre evenimentele intamplate acum fix o saptamana mi-a revenit in minte astazi pentru ca l-am povestit. povestindu-l mi-am dat seama ca mi s-a intamplat mie 🙂

sa va explic. vinerea trecuta, de ziua mea, stiam ca am doua lucruri de facut: sa merg la inregistrari pentru Garantat 100% si sa cant la o petrecere privata “pusa in calendar” de prin ianuarie…

la inregistrarile pentru emisiune, Catalin Stefanescu, Gabi Scarlet si restul echipei, iertat sa-mi fie ca nu stiu numele tuturor, mi-au facut surpriza de a-mi ura “La multi ani” in timp ce faceam probele de sunet. succesiunea clipelor a fost cam asa: aud in monitoare un cantec de “la multi ani”. in limba engleza. (nu pot sa-mi amintesc nici acum ce cantec era). ma gandesc: “se testeaza monitorizarea”. dupa cateva secunde vad ca se strang randurile un pic si ca se uita echipa la mine si langa mine pe scena apare Catalin Stefanescu cu buchet frumos de flori. nu-mi dau seama ce flori sunt. parca vad lucrurile un pic din afara…ma bucur pentru mine, ma straduiesc sa nu plang ca sa nu stric bunatate de machiaj.

aduna-te, femeie, daca poti, sa canti piesa pentru care esti in studio. nu garantez pentru nivelul emotiilor din glas pentru emisiunea din aceasta duminica 🙂 recunosc ca am incercat sa ma adun destul de bine si sa ma detasez ca sa pot fi acolo pentru scopul definit…

de la TVR am plecat intr-o scurta pauza in Puzzle, de unde urma sa plec la concertul privat. aveam de cantat, voce si chitara, acustic, pentru manifestare aparte. ajung la Espace Minoux, sunt “cazata” in mansarda, am voie sa si fumez. recunosc, am stat desculta si m-am intins la un moment dat pe un patuc de pitic. sunt chemata sa cant, anuntata de Razvan Voiculescu. Intru. o vad pe Anca, o vad pe Anda, nu apuc sa gandesc nimic, aud cantat. cred ca si batai din palme. e lume in picioare. apare Mirela Retegan cu tort si lumanare. cica sa imi pun o dorinta. cica ea e capul rautatilor. mai vad chipuri cunoscute. ok, se intampla ceva. aud ca Mirela spune ca s-au adunat prieteni. ma asez pe marginea scenei mici, am tortul in brate. stiu ce imi doresc. spun cu voce tare “imi doresc ca toti prietenii mei sa fie sanatosi si fericiti”. mi-e suficient.

asadar, petrecere supriza de ziua mea. am cantat. aveam in cap “am venit sa cant, cant”. aveam un soi de plan pentru ceea ce stiam ca se va intampla initial. se duce naibii, bocesc, imi fac curaj sa mai cant. cred ca am si spus “nu stiu cum sa va cant: sunteti public sau prieteni?” . se canta cu mine. cineva glumeste ca sa acopere propria emotie. in timp ce sunt acolo mai recunosc chipuri. ok, cu omul ala m-am intalnit azi, acum 1 ora, si nu a zis nimic. aaa…uite-o si pe Diana…uite-i si pe Manu si Florin…Cristi, Ruxandra…si sunt doar o parte dintre cei care pot fi enumerati.

incerc sa inchei ca nu mai pot, dar seara nu e gata. primesc o diploma mare semnata frumos. primesc o contributie pentru album din partea lor. in sala de protocol (altfel nu stiu cum sa-i spun) sunt bunatati aduse din Fagaras de o doamna tare priceputa. papam, vorbim, ma mir, ma bucur pentru cineva dar nu stiu pentru cine. pentru mine nu-s invatata sa ma bucur.

azi e o saptamana de cand s-a intamplat sa nu-mi dau seama ca mie, Alina, cativa prieteni mi-au pregatit o petrecere surpriza. un gest frumos, pe care l-am facut si eu pentru oameni din viata mea, si pe care, cu sinceritate spun, mi l-am dorit. s-a intamplat sa fie in martie 2014 si eu sa nu-mi dau seama zile bune ca da, mie 🙂 le multumesc tuturor pentru gand si gest, le multumesc celor care au venit, care au tacut si n-au spus nimic, ii multumesc lui Razvan pentru a mintit pentru mine 🙂

fix in seara aceea cand… 🙂

duminica aceasta ne veti auzi la Garantat 100%. Formula de scena: Alina Manole (voce si chitara), Raul Kusak (pian), Dan Nicolau (trompeta), Claudiu Purcarin (tobe), Adrian Flautistu (contrabas).

dovada momentului aniversar din emisiune…

moment fotografiat de la “concertul-surpriza”

pe 2 iunie e lansarea noului album 🙂 detalii in curand…

mă mai gândesc la tine

Mă mai gândesc

mă mai gândesc la tine
cu grijă
ca pentru mine
în definitiv
o parte a ta a rămas aici
într-una dintre “cutiile” acelea
pe care le țin minte arhivele
serverele din deșert
cataloagele
jurnalele
poeziile
mă mai gândesc la tine
cu grijă
să bei apa destulă
să dormi destul
să trăiești frumos
iubind suficient cât să nu te pierzi
prea mult
în alții
sau măcar să te pierzi
în cutii la fel de frumoase
ca cele dinăuntrul meu
pentru că în definitiv
ești o parte din mine
care trebuie să bea apă
să doarmă destul
să trăiască frumos

Mă mai gândesc la tine.

Alina Manole, feb 2014

cuib

locuiesc din ce in ce mai departe
si mai sus
daca strecor mana printre amintiri
pot sa trag de linia orizontului
pana devine arc
in locul asta ma simt ca o delta
cu aorte deschise precum niste canale
pe care sa treaca tutun, poezie si pasari
si din cand in cand cate un om
cu vesta de salvare

uneori lucrurile din jurul meu
se transforma in puncte
ca si cum m-as indeparta de mine in mine

locuiesc
in cel mai departe
si cel mai sus
si cel mai temator
gand al tau

un soi de oboseala

am cam obosit. sa vorbesc un lucru si sa nu se intample. sa stabilesc un calendar si sa fie uitat. sa deleg un lucru pentru ca apoi sa-l fac tot eu. sa intalnesc oameni pentru care “merge si-asa”, adica oricum, tarait, indoit.

am obosit sa vad momentele de penibil in care responsabilitatea e a reflexivului, atat de depersonalizata si de fada.

am obosit sa am grija mult si pentru multe si sa aloc timp pentru atat de mult din ce nu-i al meu si cand vine vorba de revers, medalia sa fie goala.

am obosit de gandul ala pacatos care imi circula prin cap, cu generalizarea aceea idioata “asa-s romanii”. il refuz, il resping si cumva ramane agatat de mine ca … o pata. agatat ca o pata, da, o sa folosesc metafora asta.

imi incep saptamana prost sau inchei prost o saptamana care, culmea, pana azi era buna? sa stau si sa ma gandesc la “partea plina a paharului” cand de fapt paharul s-a umplut cu destul de mult din ce nu-i al meu, pe cat de bun ma duce si pe mine sufletul?

in noaptea asta nu ma impac cu nimeni si nici nu mai impac pe nimeni (adaptare dupa “amantele” – pentru cine nu stie cantecul)

si pana la 12, cand incepe luni, o sa ma dezic de bunul meu simt proverbial si o sa-l  arunc intr-un colt, sa stea acolo si sa mai vad si eu lucrurile cum sunt de fapt.

am o stare.

Luna e de vina. evident, doar nu era sa spun ca eu, ca cealalta, ca asta, ca dincolo.

imi doresc o zi, o singura zi, fara griji. in care sa musti, ca dintr-o piersica mare si coapta, din timp si iubire.

asta ascult acum, un blazzaj vechi cu versuri de nichita.

“Noaptea asta de gânduri
Se lasă pe mine deasă
N-am spălat-o nici cu soare
N-am spălat-o nici cu lună”

(Nichita Stanescu)

gand la tine

ma gandeam ieri la tine

asa… asezat si linistit

la un moment dat am avut un glob mare deasupra capetelor

mai tii minte?

fericirea a facut “poc” si s-a duuuus

a ramas gandul care ma tine uneori pret de cateva minute fara sa respir

pe urma intra aer muuult muuuult in plamani si zambesc.

ma asteapta drumuri.

gand de vineri tarziu

luni asteptam sa fie vineri. e noapte de vineri si nu mai astept nimic.

…Just because everything’s changing
Doesn’t mean it’s never been this way before
All you can do is try to know who your friends are
As you head off to the war

Pick a star on the dark horizon
And follow the light
You’ll come back when it’s over
No need to say goodbye

You’ll come back when it’s over
No need to say goodbye…