o zi speciala

dimi-ziua e lenesa, cu richter si bach (un material minunat pe care l-am gasit pe youtube), cu niciun plan in minte sau ceva care sa trebuiasca sa fie facut. un pic racita, alternez nessul cu fervexul din dotare si ma uit pe niste fotografii mai vechi. mi-e dor de fotografiile pe hartie, tiparite, imbracate in pielite subtiri de album. sa scoti fiecare fotografie, sa iti amintesti de “dansul acela” sau de “calatoria aceea”. secventele civile, de ele mi-e drag.

e si zi speciala, care ma trimite un pic in urma, in copilarie. pe ea o vad inca inalta, frumoasa, citind, cantand, povestind despre razboi, despre bomba cazuta pe casa, de painea facuta in soba si impartita pe timp de foamete saracilor, de refugiul de la mal de dunare, de prima masina din oras si apoi despre comunism, despre copiii care nu mai erau, despre viata care i-a fost, cu bune si cu rele, intensa si vie. o vad si acolo, mica, in patul in care a stat ultimii  3 ani din viata, copil al meu de ingrijit. si apoi imi amintesc momentele de luciditate, ultimele, atat de intelepte si de speciale, cu amprenta de Sus.

am doua lacrimi, una e de dor, alta e de soare

bunatatea nu are nevoie de scuze

am o parte a mea pe care nu mi-o poate lua nimeni. partea aceea care se numeste “bunatate”.  nu stiu de ce si cum “gena” asta naiva tot creste, parca cu fiecare palma, cu fiecare rana, cu fiecare nedreptate. o fi bunatatea un soi de “monstru simpatic” , care creste hranindu-se cu uratul din ceilalti?! (asta a fost gand de 1 secunda)

in definitiv,  raul e cel mai usor de facut, cel mai la indemana. rautatea cauta scuze tot timpul si pretexte ca sa se manifeste. acorda o puternicie de scurta durata si atat de trista. rautatea e miiiica…si jos…si mananca din tine si te face sa nu mai ai nimic special, nimic luminos. si nici macar nu-ti dai seama…

sa fii bun insa, chiar si atunci cand iti vine sa urli iar in carnea si sufletul tau sunt rani …acolo e lupta care merita, cea mai frumoasa, a ta cu lumea, a ta cu tine insuti.

sunt un om bun si inca lupt sa raman asa

………………………………….

alta serie de versuri, care poarta si ele o semnificatie, ca toate cele pe care le scriu…

tu ai vandut marea, m/v alina manole (album dragoste in 3)

am strigat dupa tine, dupa tine-am strigat un secol sau doua…pana te-am gasit

cu tine alaturi am ales sa tac…tu ai vorbit prea mult, m-ai risipit

an dupa an coloram poezii, an dupa an desenam emisfere

tu le-ai luat, le-ai intins pe asfalt si pasii multimii le-au strivit in tacere

ref: tu ai vandut marea mea pe o noapte

un alt rasarit ai avut langa ea

m-ai mintit ca tine fac parte

esti marea lor acum ….nu mai esti marea mea

am strigat dupa tine, dupa tine-am strigat… visul meu colorat, copt de Luna-n amurg

eu te-ascundeam printre scoici argintii, tu ai curs catre mal…

eu unde mai curg…?

ref: tu ai vandut marea mea pe o noapte

un alt rasarit ai avut langa ea

m-ai mintit ca tine fac parte

esti marea lor acum ….nu mai esti marea mea

……………………………………………

de data asta pun si filmare de anul asta, de acum 1 luna

drumurile poarta adevaruri incomode

sa pleci la un drum nou inseamna sa faci bagajul dupa ce, o vreme poate, te-ai insigurat intr-un univers confortabil de “a-fericit”. ce iei la tine? ce alegi din multimea de amintiri, de lucruri?

a fost o vreme cand purtam dupa mine toate amintirile. acum, pe masura ce trec anii, aleg mai atenta povara emotionala a bagajelor mele. niciun bagaj din cele cu care pornesti la drum nu trebuie sa atarne mai mult ca motivul pentru care ai ales desprinderea.

drumurile pornesc dinauntru, intotdeauna dinauntru. cele vechi se lipesc de pasi si ingreuneaza. daca iti spun: “pune gratarul la rascruce, curata talpile, ramai intors cu spatele pentru ca oricare celalalt isi are deja drumul lui nou de o vreme incoace“….te vei supara putin? e un adevar incomod…o sa-ti treaca supararea dupa ce vei face primul pas…care pas oricum e ca o aruncare in prapastie…dar ce senzatie de plutire incredibil de frumoasa…si habar nu ai ca plutesti spre Sus

impachetez doar haine astazi.  inca ma mai gandesc cat din tine las aici…tu esti bagajul meu incert si dureros, care se roaga inca, fara sa stie ca ar putea fi al naibii de fericit