jazz si gri

dupa ac/dc, ieri un noroc incredibil m-a dus la concertul lui john mclaughlin. adica ma intreaba alex daca mi-am luat bilet, eu spun “nu” si aflu ca are 2 locuri in plus la eveniment. si iata-ne instalati in fotoliile de la sala palatului. initial eram usor ingrijorati pentru ca lumea ori era pe afara ori nu mai venea, dar in cele din urma ne-am adunat cam 2000 de oameni. concertul in sine a adus surpriza unui bassist stralucitor. Etienne Mbappé pe numele lui. ma intreb ce facea omul asta daca avea 6 corzi…! Pianistul si drummer-ul, Gary Husband, m-a impresionat doar pe alocuri, cel mai putin atunci cand parasea clapele pentru betele de toba. stiu ca reteta unui show de succes a unor instrumentisti il reprezinta solo-urile de tobe, dar in cazul concertului de ieri, asta nu prea s-a intamplat (ma refer la ultima piesa)…e cazul meu, nu dati cu rosii 🙂

conceptul muzical nu e greu de digerat nici pentru ascultatorii impatimiti de jazz.  pentru mine a fost incantare si prilej de pierdut in atmosfera, de aruncat gandurile pe campii si pret de 2 ore si ceva m-am rasfatat, again, ca la  final de perioada frumoasa.

ziua de marti m-a adus cu picioarele in asfalt direct pana la dureri de genunchi.  da, functioneaza teoria compensatiei la naiba! 🙂 dupa ce am primit din plin surpriza neplacuta a mainii mele de ajutor intinse ale carei degete au fost retezate de destinatari, am aflat si ca sunt anuntata intr-un concert de care nu stiam (si evident, tot eu as fi blamata daca-l refuz). peste toate vremea gri, prea gri si prea friguroasa. acum ma pregatesc de plecare la lansarea albumului lui Turla, e la 8 jumate.