lectia lui 2013

azi, chiar in ultima zi, am mai invatat ceva. a inceput asta-noapte un gand sa infloreasca in mine (bine, si in cord, cu palpitatiile de rigoare 🙂 ), azi e mult mai clar si il voi numi lectia lui 2013.

dincolo de muzica, am facut prea putine lucruri pentru mine. am calatorit prea putin, mi-a fost frica sa incerc lucruri noi, n-am ajuns la medic decat la limita, n-am ajuns la mine decat la limita, m-am retras in carapace de mai multe ori, am daruit cu prea putin ecou, am dat din timpul meu unor oameni care nu au stiut sa primeasca darul celui-care-stie-sa-asculte, m-am bucurat pentru ceilalti uitand sa-mi traiesc bucuriile mele, considerandu-le ca nefacand parte din viata mea ci dintr-o alta, mai putin importanta. poate m-am impartit in fiecare, cu sinceritate si devotament, asa cum se impart cartile in mintea cititorilor…

am mai scris ca nu regret nimic din cele prin care am trecut in ultimii 30 de ani (ce sa fac daca m-a inceput devreme lumea?!). nici pe 2013 nu-l regret. a fost un an in care mi-am intins limitele cu naivitate, in care am fost foarte corecta cu toata luma si mai putin corecta cu mine.

pentru ca azi am timp, pret de cateva ore, ma bucur de coridoarele noi ale vietii mele, ale Insinelui meu.

lectia lui 2013 este aceea ca, la capatul foarte multor ani in care am avut grija de altii, din mine, din casa mea, de la capatul celalalt al unui telefon, de nervii lor, de grijile si povestile lor de viata, voi incepe sa am grija de mine, Alina. va trebui sa ma uit la mine un pic din afara, ca la un prieten, in definitiv de nedespartit. acestui prieten ii voi da sfaturile mele, pe el il voi asculta mai atent, lui ii voi spune “iesi si traieste” atunci cand ii va fi teama de urmari. acestui prieten ii voi aminti ca da, avem coloana vertebrala pe care nu a inclinat-o nimeni dintre cei care nu au stiut ca bunatatea nu e semn de prostie, ci esenta rara. acestui vechi si neglijat prieten al meu ii voi arata ca deciziile trebuie luate in consecinta unica a drumului spre fericire propriu, ca fericirea altuia ii sta in decizia de a urma sau nu un acelasi drum.

imi voi face timp pentru acest prieten, mai mult decat pentru oricine si nu voi mai considera asta egoism. in viata mea sunt singura cu care, in mod obligatoriu si fara tagada, voi ramane pana la capat de curcubeu.

raman un om bun, asta e dovada, si dupa 2013, ca unele lucruri nu se schimba niciodata.

sa devin un om mai bun cu mine insami, asta e dorinta mea mare pentru anii care vin.

La multi ani, Alina!

La multi ani fiecaruia dintre voi, oameni buni!

marti de la 2:00 la 14:00

marti ora 2 dimineata. lucram pentru ca am pierdut 2 zile de munci de Bucuresti datorita plecarii la Sibiu. urasc sa muncesc pentru oameni dezorganizati, haotici, care mai si intorc ce spui ca sa se scoata. de asta prefer eu lucrurile in scris.

dar uneori nu am de ales. si ma enervez. si imi creste pulsul. si am incercat asta-noapte sa fac o pauza ca sa fumez si sa scriu pe blog si sa mi se para ca nu urlu in soapta ca sa nu trezesc casa, blocul, cartierul. n-am reusit.

toti ne dorim sa lucram cu oameni destepti. dar, la naiba, cine sa tina cont de dorinte?

m-a obosit momentul de lucru mai mult decat credeam la finalul unei zile in care drumul de intoarcere a fost lung mai ales de la intrarea in Bucuresti pana acasa. cam inca o jumatate din calatoria Sibiu-Bucuresti.

fiind marti insa…incerc sa ma intorc cu gandul la seara de festival, acolo a fost altceva…a fost mai mult decat bine, a fost cald, a fost frumos, am primit mai mult decat poate merit si multumesc si celor care s-au ocupat sa fiu acolo, si lui Meghi si Claudiu, si celor care au fost in sala de teatru pentru liniste, zambete si empatie. am fost un pitic zambitor si emotionat…sau o Alba-ca-Zapada cu “oh, Doamne, da” pitici… 🙂

acum imi aduc aminte de un moment, dupa ce am parcat in curtea teatrului, unul din momentele de liniste, liniste de duminica, cu drag si dor si soare si acea blandete care ma cuprinde uneori dinauntru inspre afara, de nespus, de nescris.

si a mai fost unul, noaptea, dupa ce am poposit intr-un loc cu jazz in care ne-am lenevit bucuria de dupa recital, cand drumul spre hotel a insemnat mers prin ploaie torentiala…ploaie din burtica de carabus, din ochi de spiridus, din inima…

ca sa fie si ceva vesti proaste, tot de la luni pornire (ce visam eu la fericirea de luni inainte sa plec la Sibiu? ), concertul de la Sinaia s-a…amanat. cica pentru ianuarie. asta ca tot veni vorba de haos…

ramane 16 decembrie si concertul de final de an din Bucuresti, pregatesc ceva, sper sa-mi iasa, inca nu spun nimic … dar voi anunta in curand

marti, aproape 2 dupa-amiaza.

m-ar salva cativa fulgi.