Luni, 9

cand am adormit cerul se pata cu galben. blocurile mici aveau inca umbre pe ferestre si pasarile incepusera galagia. ochii mi se inchideau de somn dar chicoteam in perna de bucuria de a auzi dialoguri muzicale primare, nepretuit de frumoase. plus o amintire, care ma va urmari intotdeauna: prima mea dimineata cu pasari, din vremea liceului, cand ma prinsesera zorii invatand pentru bac (ioi, cati ani au trecut de atunci….). atunci am simtit “cumva” miracolul pe care l-am regasit apoi in verile cu rasarit de asfalt.

nu e noutate ca nu-mi plac verile. caldura e singura si asta se suprapune peste singuratatile mele ( e un conflict pe undeva 🙂 ) . noroc ca diminetile cu pasari compenseaza mult. uneori mai mult decat diminetile cu oameni.

in ultimele zile am resimtit din plin finalul muncilor de jumatate de an. am fost prevenita: te va durea fiecare cm de carne,  chimiile toate vor fi date peste cap. fara avertismente au mai fost efecte secundare. in schimb…telefonul nu a mai sunat de 37 de ori pe zi (acesta a fost maximul inregistrat la un moment dat ), n-am mai intepenit in fata laptoapei sau nu am mai facut drumuri multiple cu taxiul in tot felul de colturi de Bucuresti. maximul de relaxare l-am atins cumva sambata. cu toate chimicalele inghitite si care m-au tinut cuminte, a existat meci de tenis, un film minunat (the grand boulevard hotel) si o cina de sarbatoare, cu calorii la pachet. da, m-am “premiat” 🙂

am crezut ca imi va fi greu sa spun “gata, a trecut”.  m-am inselat. pana si de asta am fost prevenita: dupa cateva zile vei incepe sa te gandesti la ce faci mai departe, vei imagina din nou o “jucarie”. … e adevarat, domnule Mitran….

ce nu mi-a placut deloc, dar deloc, mai mult in ultimele doua luni, au fost cateva chestiuni administrative: faptul ca a trebuit sa-mi fac cumparaturile, ca a trebuit sa gatesc, sa spal vase, sa fac ordine. mi-a displacut si singuratatea, desi numai timp de cuplu traditional n-as avut printre hartii, contracte, banci, repetitii, planificari. sigur insa as fi avut cui sa ma plang si…da…as fi fost o partenera groaznica 🙂

ce-mi place acum este ca, uite, e Luni, motanul doarme pe scaunul de langa mine, am o amortire pisicoasa in picioare si o sa ies din casa pentru ca vreau nu pentru ca trebuie 🙂

sarim?

dimineti incepute prea devreme
muzici amestecate
(sa sarim in gol?)
nimic nu se compara cu nefericirile fara motiv
astea musca pana la os
restul sunt detalii
pana si verigheta in care crezi, absurd, ca nu te strange

tu si oglinda

exista o multime de optiuni pentru perioadele in care vrei sa nu vorbesti cu tine.  optiuni active. ordine in hartii, cutii uitate din care sa arunci chestiile care nu te mai definesc, uitatul tamp pe niste bilete de acces la metrou in lisabona, pusul de muraturi, discutia cu vecinii care iti inunda baia si ridica din umeri, fumatul, descoperitul unor filme (unele foarte bune, vezi shutter island si invictus), incheierea cu succes a vizionarii de seriale (dr house 6 sau grey’s anatomy 6 si el parca), cititul sau recititul unor carti din vremea adolescentei, mesajele pe facebook, lucrul la site-ul de firma, ofertele de agende…si lista poate sa continue.

raman diminetile in care dupe ce dai cu apa pe fatza ridici capul si te uiti in oglinda. atunci esti tu cu tine, simplu, fara ganduri, fara preocupari, de-abia trezit dintr-un somn plin sau gol de vise.

eu imi zambesc. cu sinceritate. ma stiu doar.

fiti buni cu voi insiva. zic si eu…:)

p.s. daca tot ziceam de optiuni, imi plac piesele inca neprelucrate intr-o formula de hit. mai jos o mostra. cu un talentat artist de la britain’s got talent. personal mi-a displacut varianta finala, comerciala. dar asta…are un farmec al ei…