intre ratiune si simtire

cat de special poti sa ramai cand celalalt iti stie toate intunecimile? in definitiv, perioada cea mai frumoasa  a unei relatii e aceea de la inceput, cand reprezentarile tale primeaza, cand proiectiile tale suplinesc lipsa de informatii despre celalalt. atunci se toarna statuia, atunci il vezi pe celalalt la fel de sus ca si tine sau un pic mai sus. apoi, rand pe rand, pe masura ce relatia inainteaza, observi lucrurile mici si deranjante. daca ai ghinion, ajungi sa cunosti in celalalt si pe propria piele lucruri grave, adanci, de structura, inimaginabile.

cat de mult rezista dragostea nu neaparat in fata incercarilor, cat in fata provocarii de a avea alaturi de tine un om complet strain fata de cel pe care il stiai? cat de mult rezista ratiunea in fata unei asemenea schimbari de situatie?

aici intervine chinul. pe de o parte, ratiunea si chiar bunul simt iti vor spune ca nu poti trai langa un strain. trauma va instaura o stare de nesiguranta permanenta. apare si dorinta de payback, in definitiv suntem programati sa nu intoarcem celalalt obraz ci sa corectam, din ce in ce mai agresiv, greselile celuilalt. oricum ne-a devenit strain, nu?!

inima insa…inima insa va cauta cu toate puterile o logica pentru care sa continui, iti va oferi scuze in baza carora sa te convingi singur ca a ramane alaturi e un gest firesc, pe alocuri omenos si bun. ca intunecimile celuilalt pot fi, o data cunoscute (deci aduse la lumina), corectabile. tot inima insa iti va atrage atentia, prin efectele unor recidive, ca esti ranit.

avem asadar o variabila comuna, cea a ranii, a traumei. factorul timp este uneori suficient de puternic incat sa estompeze socul si, cum avem tendinta normala de a conserva starile placute, motoarele vor merge o vreme. recidiva celuilalt te va readuce insa, fara putinta de scapare, la momentul traumei. il vei trai cu aceeasi intensitate, rana cusuta se va desface larg. mai poti trece peste asta?!

cu ani in urma am crezut ca pot acoperi o rana facuta in cel mai fericit moment prin “timp”. am avut naivitatea de a ma convinge, de una singura, ca lucrul acela nu mi se intampla mie. ca e in afara mea, ca e imposibil. pentru ca nu primeam nici explicatii nici sprijin, pentru ca celalalt era suficient de nepregatit incat sa managerizeze criza, efectele au fost devastatoare, am devenit un alt om, mai putin frumos, permanent in garda, permanent gata de riposta. la 20 si ceva de ani crezi ca poti sa te lupti cu monstri fara sa platesti cu tine insuti.

asta nu inseamna ca de la 30 de ani incolo vei fi mai intelept, ci doar ca vei avea o limita de trauma pusa mai sus. esti mai rezistent. ratiunea si emotionalul vor reactiona fix la fel, ducandu-te inspre aceleasi dileme, inspre aceleasi efecte, inspre aceleasi crize. si da, vei cadea in aceeasi greseala, de a crede ca lucrurile sunt rezolvabile.

cu siguranta un scop/proiect comun ajuta (casa, familie, copil etc). ce te faci insa cand acest proiect nu e definit? hm…

recidive

mi s-a spus de curand ca sunt mai sanatoasa decat par, asta dupa ce am platit destul pentru consultatii si teste. acuma deh…cum recomandarile au fost de incredere referitoare la medic, am primit totul cu usurare si bucurie. efectul placebo m-a tinut insa doar pana acum vreo 2 nopti, cand am recidivat un pic. asta-noapte, Placebo a ramas doar trupa-ce-mi-place-mie si am recidivat complet ( iarasi se manifesta plenar niste crize) si un pic cam ingrijorator.

ma intreb serios daca m-am “cautat” la medicul care trebuie 😀

in alta ordine de idei, o fi de bine daca visezi ca pisicile incep sa vorbeasca, ca spui incantatii si se lumineaza strazile unui cartier parasit, ca se aliniaza la usa ta soldatei de plastic si vor sa-i primesti in casa (impreuna cu alte aparate casnice miscator-vorbitoare si ele)?! 😀 sau poate e doar efectul concertului de aseara, un concert foarte bun, cu public cat pentru doua cluburi?!

in seara aceasta ne vedem la Berinde in Bucuresti, maine AZIL-ul se muta la cluj, iar luni recidivez dupa ani de zile in postura de singura pe scena, tot la cluj, la ceainaria la port.

ma duc sa ma tratez cu un ceai din cele bune si apoi sa-mi pregatesc drumurile. sa aveti o sambata cu soare cald si inima plina de iubire. acea Iubire.

uite si un cantecel pe tema data

rezistenta nervoasa, domnilor!

Ziua Barbatului e legata strict de ziua Semnificativului Barbat din viata unei femei.

Asadar, Doamnelor, va doresc sa aveti un Semnificativ merituos! Oricum sunteti Frumoase, Destepte, Armonioase si va suportati reciproc dupa posibilitati 🙂

(evident ca acum cine oricum ma acuza de mesaj misogin in muzica va spune “ei, vezi?!”…numai ca tot spun de vreo 2 ani ca nu mesajul e misogin, cu perceptia subiectiva a fiecaruia…) 😀

Revenind…le doresc Barbatilor sa dea Insemnatate vietii lor prin gesturi marunte, nu grandioase, din cele care sa conteze pentru perechea lor de inima. Sa fie suficient de puternici si de sanatosi incat sa depaseasca inerentele crize de nervi ale partenerei care apar de obicei cand ei intarzie si nu anunta, cand se comporta pueril, cand li se pune pata pe cate o “jucarie” (de la pistol de lipit la colectia de armuri din sec XIX), cand nu spun in timp util ca mancarea e perfecta sau cand nu au mai gatit de 1 secol, cand nu spun ce gandesc, cand nu vin cu flori intr-o zi oarecare, cand incep sa faca burtica si se lauda cu asta… 😀

La multi ani de rezistenta nervoasa! 😀