iubirea nu e pentru totdeauna. cand intra isi face loc intinzandu-se, dand din coate intre peretii elastici care adapostesc emotiile. castiga de obicei un teritoriu mai mare decat ar avea nevoie. uneori i se toarna in cap complicatii. astea din urma se muleaza pe orice spatiu pe care-l prind liber, sufocand, expulzand in cele din urma locatarul pretios. unii se mira: cum nu mai e? unde a plecat? … neglijand ca fiecare dintre lucrurile care nu aveau ce cauta acolo au fost lasate sa intre de ei insisi. uneori le-au si inghesuit, ca intr-o debara unde arunci repede multe prostioare inainte sa vina musafirii.
iubirea nu e pentru oricine. cea mare, zic. pentru unii e o chestie calduta, confortabila, fara derapaje, obisnuita si ne-clara (iubirile mari sunt intotdeauna limpezi). un individ scos din reperele lui de iubire – ca cea descrisa mai sus – va pluti o vreme, ba chiar va prinde aripi, se va metamorfoza intr-o creatura superba si apoi…un alt poc cu fasait pseudo-dramatic si va reveni in limitele sale de putinta. va reveni sau va reincepe sa caute tot sleitul confort emotional pe care un oarecare i-l poate asigura cu minim de atentie. il va chinui o vreme diferenta, apoi se va incolona, constiincios, in asfalt.
iubirea nu e indecizie, nu e amanare, nu e fuga
iubirea nu vine la pachet pentru doi. ofertele 2 intr-o iubire nu exista. pentru fiecare exista o forma aparte (dupa forma spatiului pe care i-l oferi, spatiu de care scriam mai sus). ca sa ne imaginam un pic, daca iubirea ta e un soim iar iubirea cealalta e un soarece, mai bine zboara ca sigur isi gaseste vreo gaura sa se ascunda (asta ar putea suna pervers chiar:) )
iubirea nu e comunicare. nu sariti! iubirea nu e comunicare din momentul in care iti pui problema ca nu mai comunici si incepi sa iei masuri. 🙂
iubirea nu e pentru totdeauna. amintirea ei ne tine de multe ori impreuna, doi cate doi.