“alina, cate masti ai?”

pai sa numaram…

una la birou sau cand discut despre bani si clienti, cand nu-mi permit sa fiu visatoare

una cand merg la cumparaturi pentru ca m-am zarit odata intr-o oglinda si paream de pe alta lume, e sector special aici

una cand ma prefac ca sunt bine pentru ca nu pot sa spun ca mi-e rau

una cand sunt excesiv de emotionata si incerc sa fiu un pic coerenta

una cu mama cand n-am chef sa vorbesc despre mine sau despre “ai mancat azi?”

una subtire rau cand vine vorba de marturisirile de pe scena, muzica ma dezbraca mult pentru ca e emotie, nu rol (e subtire, zau, trec uneori lacrimile prin ea)

una cand e vorba de flirt, una cand e vorba de sex

una frumoasa cand nu-s femeie, ci copil

niciuna cand e vorba de scris si compus, ca imi bate obrazul cel-de-sus si face mishto de mine

da, si iubirea imi dadea jos toate mastile, pe vremuri. intre timp mi-am luat masuri de protectie, nu mai intra nimic intre mine si mine.

metale verzi

monedele ma incurca. dai peste ele unde nici nu gandesti si mai ales in masina de spalat unde fac un zgomot teribil. daca cumva ti-ai pus jeansii pe pat te vei trezi cu o moneda sub perna. in baie, pe masa de pe hol, la casa cu pitici (am si asa ceva, nu surprinde pe nimeni, nu?!), pe canapea, masa, polita de la geamul din bucatarie. iar in genti….oh, doamne, in genti….toate gentile, posetele, rucsacii mici, mari…

da, am borcanul clasic, ala mai simpatic, in care-mi golesc buzunarele. cand se umple insa…

poate ca e si vina mea. nu sunt nici cel mai ordonat om din lume. sa stau dupa fiecare runda de cumparaturi sa le pun intr-un loc anume mi se pare o pierdere de timp. nu judecati inainte sa va vedeti tabieturile voastre, da? 🙂

din cand in cand ma mai apuca insa ordinea si iata-ma si cu pungute cu bani. punguta de 50 de bani, punguta de 10 bani, punguta de 5 bani. am intrebat prietenii daca le pot duce la banca. mi-au dat un traseu prea complicat insa…

chestia asta o gandeam de dimineata.

pentru ca astazi frigiderul m-a implorat sa-i dau de lucru cu ceva si sa nu mai consume curent degeaba, mi-am stabilit un menu de vara si am plecat la piata… tadaaaaa…cu monede. am luat si hartii, just in case, baza a ramas insa metalica.

poate suna stupid pentru unii, dar m-am intors acasa bucuroasa de parca as fi cumparat un avion. am luat capsuni, cirese, rosii, ardei, dovlecei, patrunjel, marar, ceapa verde, usturoi verde, ceva carne, 2 iaurturi mici si toate astea platind cu fise. nu s-a suparat nimeni (vezi anul 2010…am mai scris la un moment dat despre asta), ba chiar am primit si bonusuri leguminoase (morcov si ardei iute) de la una din precupetele de la care cumpar cam de fiecare data cand ajung sa vreau sa gatesc.

am umplut un rucsac dintr-o jumatate de punguta de 50 de bani si din o “mana buna” de 10 bani luata din borcanul din bucatarie…plus o hartie de 5 lei implicata in proces, nu de alta, dar nu mai aveam fise 🙂

nu stiu ce s-a intamplat de ignor in ultimii ani cel putin valoarea monedelor. poate pentru ca am avut si anul 2010 (vezi linkul de mai sus). tin minte ca, fiind copil, vanam monede prin casa si cand adunam suficient de multe ii cumparam mamei cate ceva. nu mie, da, sunt un copil bun 🙂 despre cum spalam sticle va spun altadata… 🙂

una din posibilele explicatii este ca am lucrat prea mult cu hartii. nu ca bani, ca documente. hartii la schimb pentru alte hartii.

ma duc zambind sa gatesc cel mai bun ghiveci de legume din lumea mea si apoi sa pap niste cirese si apoi sa pun niste capsuni cu zahar brun intr-un castron urias, sa moara casa de placere si de miros 🙂

din ziua cand vine mama

din ziua in care mama vine la mine, din gentile ei multe si grele se revarsa spiritul craciunului. nu stiu cum le potriveste ea pe toate, dar din fel de fel de buzunare ies arome, siropuri, prafuri frumos mirositoare.  o data cu venirea mamei se activeaza si ideea de planificare. numai ca de data asta e vorba de planificare a bunatatilor 🙂 turtele traditionale (un foietaj cu nuci si zahar si sirop, moldovenesc si special pentru seara de ajun), cozonacii, placintele “poale-n brau” – toate au un “timing” al lor, un anumit ceas sau o anumita zi de pregatire.

imi pregatesc narile pentru experienta cuptorului in fierbinteala caruia se nasc minunile culinare. evident, imi pregatesc si mainile pentru framantatul de cozonaci, dar asta e alta discutie.

tot din ziua in care mama vine, trebuie sa revin la un program mai normal de somn…cat de cat. nu de alta, dar cand dormi pana mai tarziu si te trezesti si mama deja a facut ceva treburi definite initial ca fiind comune…ai asa o jena ancestrala 🙂

imi incep vacanta in caldura si iubire din cele care nu pun conditii. mi-ar fi placut sa avem o familie mai mare, sa ne adunam de Craciun cu totii, dar chiar si asa, intr-un fel, ii aducem pe toti la masa, prin gand, prin povesti, prin amintiri.

va doresc (deocamdata) pregatiri de Craciun cu zambet si armonie!

oscar si tanti roz

“oscar si tanti roz” a fost una dintre cartile pe care le-am citit in vama veche. cu imprumut de la prietena mea. ma prevenise ca o sa stau cu nasul in batista si nu am rezistat provocarii.

“oscar si tanti roz” – piesa de teatru – am evitat-o luni de zile. impresia lasata de carte era puternica si dupa ceva ani de la lectura. am spus ca trebuie sa imi gasesc o stare potrivita ca sa pot sa vad piesa, cu atat mai mult cu cat Oana Pellea… Cu atat mai mult cu cat Ea.

in timp am tot primit invitatii, un bilet in plus, la un moment dat nu mai erau bilete. si ieri s-a intamplat iarasi. emilia imi spune fraza magica “am un bilet, vii?”. si cu nurofene luate en-gros am mers.

pentru cititorul de carte, baiatul de 10 ani bolnav de cancer va avea comportament intre varsta reala si varsta bolii si a statului in spital, iar marius manole reuseste sa atinga de multe ori pe parcursul celor 2 ore, filonul anilor crescuti pe repede inainte ai personajului oscar. Oana Pellea nu joaca in piesa…Tanti Roz joaca in piesa, o simti, o vezi, o intelegi, e arhetipala. nimic aici care sa ma surprinda, doar incantarea in fata unei actrite unice. scenografia e potrivita pana la identificare, foarte bine. elementele regizorale se aglomereaza insa in partea a doua si ceva se pierde undeva. unde “ceva” sunt scrisorile lui oscar, cele care, pentru cititorul de carte, sunt cele care dau greutatea si consistenta simbolica a povestii. poate de aceea voi scrie ca pentru cititorul de carte, scenariul pacatuieste in a doua jumatate.

sunt insa constienta ca piesa de teatru nu e lectura de carte. si ca, dincolo de mici observatii, piesa de teatru e  foarte buna in ansamblu si ca am rezonat puternic cu ceea ce s-a intamplat pe scena.

o remarca din timpul vizionarii: cati dintre cei din sala vor sa stie ca exista copiii bolnavi de cancer in spitale pentru care  donatii adunate ca bilete de teatru, ar insemna inca 10 seringi, inca o drena, inca un pansament….

sper sa ii vad la manifestari de caritate.

Mara

ieri ma suna dan (nicolau) si-mi spune “am cunoscut pe cineva si vreau sa auzi si tu ceva“. de obicei sunt un pic rezervata cand “mi se da la telefon” o persoana necunoscuta. dar ce aud?! o voce de copil care zice  asa “vei veni la mine, pe neasteptate”…si canta. si canta. si canta piesa “luna patrata” in urechea mea. si eu intru brusc intr-o stare de plutire si emotie si uimire. si aud in continuare vocea care canta curat si frumos , cu toate cuvintele articulate, “luna”. la un moment dat incep sa tip “uraaaa! bravoooo!”, ma dezmeticesc un pic si pun intrebarile de rigoare. are 4 ani si 7 luni si o cheama Mara.  a promis ca vine la urmatorul concert. “dar numai cu mama” 🙂 am inceput sa rad. m-a conditionat intr-un fel. 🙂 a “pus o pila” pentru mama, sa vina si ea! 🙂 pe Mara nu o stiu altfel decat prin momentul de ieri. nici pe mama ei, careia astept sa-i multumesc pentru cadoul ca o steluta stralucitoare pe care mi l-a facut.si chiar de-abia le-astept la concert.

momente ca cel la care m-a facut partasa Dan se intampla exact in momentul in care am nevoie eu, alina. nu cea care canta, ci femeia de 30 si un pic de ani.

mi-e dor sa ne vedem. se va intampla acusi, in iulie, pe 16 la folkyou si pe 30 31 tot in vama veche la “baza sportiva”. e si 22 iulie la navodari si apoi un 5 7 august…si mai sunt si altele.

sa aveti vreme buna in inima.

ma las cu o piesa asa, de ascultat linistit: Yusuf Islam / Cat Stevens pre numele lui de scena ani de zile “where do the children play”

Well I think it’s fine, building jumbo planes.
Or taking a ride on a cosmic train.
Switch on summer from a slot machine.
Yes, get what you want to if you want, ’cause you can get anything.

I know we’ve come a long way,
We’re changing day to day,
But tell me, where do the children play?

Well you roll on roads over fresh green grass.
For your lorry loads pumping petrol gas.
And you make them long, and you make them tough.
But they just go on and on, and it seems that you can’t get off.

Oh, I know we’ve come a long way,
We’re changing day to day,
But tell me, where do the children play?

Well you’ve cracked the sky, scrapers fill the air.
But will you keep on building higher
’til there’s no more room up there?
Will you make us laugh, will you make us cry?
Will you tell us when to live, will you tell us when to die?

I know we’ve come a long way,
We’re changing day to day,
But tell me, where do the children play?