doar prostia este pentru totdeauna

iubirea nu e pentru totdeauna. cand intra isi face loc intinzandu-se, dand din coate intre peretii elastici care adapostesc emotiile. castiga de obicei un teritoriu mai mare decat ar avea nevoie. uneori i se toarna in cap complicatii. astea din urma se muleaza pe orice spatiu pe care-l prind liber, sufocand, expulzand in cele din urma locatarul pretios. unii se mira: cum nu mai e? unde a plecat? … neglijand ca fiecare dintre lucrurile care nu aveau ce cauta acolo au fost lasate sa intre de ei insisi. uneori le-au si inghesuit, ca intr-o debara unde arunci repede multe prostioare inainte sa vina musafirii.

iubirea nu e pentru oricine. cea mare, zic. pentru unii e o chestie calduta, confortabila, fara derapaje, obisnuita si ne-clara (iubirile mari sunt intotdeauna limpezi). un individ scos din reperele lui de iubire – ca cea descrisa mai sus – va pluti o vreme, ba chiar va prinde aripi, se va metamorfoza intr-o creatura superba si apoi…un alt poc cu fasait pseudo-dramatic si va reveni in limitele sale de putinta. va reveni sau va reincepe sa caute tot sleitul confort emotional pe care un oarecare i-l poate asigura cu minim de atentie. il va chinui o vreme diferenta, apoi se va incolona, constiincios, in asfalt.

iubirea nu e indecizie, nu e amanare, nu e fuga

iubirea nu vine la pachet pentru doi. ofertele 2 intr-o iubire nu exista. pentru fiecare exista o forma aparte (dupa forma spatiului pe care i-l oferi, spatiu de care scriam mai sus). ca sa ne imaginam un pic, daca iubirea ta e un soim iar iubirea cealalta e un soarece, mai bine zboara ca sigur isi gaseste vreo gaura sa se ascunda (asta ar putea suna pervers chiar:) )

iubirea nu e comunicare. nu sariti! iubirea nu e comunicare din momentul in care iti pui problema ca nu mai comunici si incepi sa iei masuri. 🙂

iubirea nu e pentru totdeauna. amintirea ei ne tine de multe ori impreuna, doi cate doi.

dupa 30 de ani

ieri am vorbit cu un prieten drag la telefon despre anul asta. se pare ca deja il putem barfi pe 2011 si ce-ar putea sa insemne el  pentru ca, iata, doi oameni ca noi, cu stiluri de viata si istorii de viata total diferite, ajung sa spuna, la 30 si un pic de ani, ca limita fizica e aproape, ca limita nuronala de avarie risca sa se instaleze mai repede decat cea a parintilor nostri si ca da, viata e o chestiune de alegere. oricat ar fi de complicat, exista o zona de libertate pe care trebuie sa o aperi cu toate fortele de “inrobirea” in fata confortului si acumularilor si nefericirii. legat de munca, niciunul din noi nu pledeaza pentru traiul boem, fara munca, in dulcea reverie poetica si moarta de foame…dar ma intreb “ce” ii asteapta la capatul drumului asta nebun si inconstient pe o parte din cei pe care-i cunoastem, care nu fac altceva decat sa munceasca in nestire si sa acumuleze?? raiul? starea de gratie? sau o pensionare cu creierii varza si vacante mai prelungite la bai, cu case cu 7 dormitoare si masini pe care nu le mai pot conduce de teama unui atac cerebral? suna sinistru, stiu, dar cred ca stiti la ce tipologie de indivizi ma refer acum.

de revelion, la miezul noptii, nu am apucat sa imi pun o dorinta. cred ca insa nu e tarziu sa-mi doresc sa ma las sa fiu fericita. (ioi, cum a sunat asta : ) 🙂 ) avem noi oamenii o rezistenta in fata fericirii, ceva de speriat!! 🙂 daca nu e a noastra? daca nu e de fapt ce nici nu indraznim sa credem? daca nu meritam? daca intelegem gresit? dar oare nu e prea complicat? 🙂 🙂

sa vi se intample lucruri magice!