“Caritati?”- Ghidul solicitantului

am primit mai devreme un apel de la o domnisoara al carei nume nu am putut sa-l aud de galagia din jurul ei (ea m-a sunat, putea sa isi gaseasca un moment mai potrivit sa faca asta) si care ma anunta ca organizeaza peste 2 zile un eveniment caritabil in clubul x din bucuresti si ma intreaba “daca sunt interesata”. nu intru in detaliile apelului ca mi-e jena de modul in care domnisoara a condus discutia. cert e ca m-am enervat si am decis ca cel mai bine e sa scriu ce cred despre organizarea unor evenimente caritabile (ca nu e prima data cand sunt invitata sa particip si am contribuit in timp pe cat am putut la multe cauze, indiferent ca m-am dus cu chitara sau cu bani de-acasa)

1. normal este ca telefonul primit sa contina obligatoriu informatii despre scopul evenimentului, in sprijinul cui se desfasoara si cine este organizatorul (asociatia, fundatia etc) – e un minim de informatie care trebuie furnizata inainte de a pune orice intrebare. nu mai spun ca telefonul pe care-l dati oricui credeti ca poate sa contribuie la eveniment nu trebuie sa fie dat nici cand sunteti in metrou, nici cand sunteti in bar sau cu prietenii/colegii la o tigara pe holuri. in plus, pregatiti un e-mail cu toate informatiile si solicitati adresa unde sa-l trimiteti. in astfel de situatii, mi-ar placea sa cred ca munca mea de artist (stiu, “2-3 piese, nu mare lucru“, am auzit si asta, tot de la un “organizator” de event caritabil) va ajunge unde trebuie si cum trebuie; cazuri de strans bani si nejustificat apoi sunt multe din pacate

2. incercati sa sunati inainte sa puneti afise pe site-uri, cu line-up cu tot. nu-mi doresc sa apar pe afise, considerentul este altul: anuntand public artistii, informatia poate ajunge la cei care sunt fanii lor si acestia din urma isi vor uni fortele pentru a cumpara bilet, a dona bani, a aduce jucarii sau orice implica proiectul de intrajutorare.

3. nu vreau sa aud la telefon niciodata faptul ca “da bine la CV sa caritezi”! este jignitor sa puneti asa problema nu doar fata de artistul pe care il sunati, ci, mai ales, fata de cauza pe care o reprezentati!

4. aveti grija sa faceti lucrurile din timp si, daca nu va pricepeti, invitati un organizator sa va ajute, tot pro-bono.  daca nu il gasiti (ma indoiesc) macar invatati din experientele trecute (valabil pentru cei care se implica mai mult decat o data). nu este normal pentru cauza voastra sa sunati cu doua zile inainte si sa vreti si raspunsul pe loc. sansele ca un artist sa fie “liber” scad simtitor pentru ca artistului ii sunt programate concerte din timp.

5. un eveniment reusit inseamna si conditii tehnice. daca nu exista conditii tehnice anuntati de la inceput si adaptati totul frumos. nu exista conditii de amplificare sunet? nu-i nicio problema! puteti sa creati o atmosfera de sufragerie primitoare oriunde. este de preferat unei situatii in care sa se cante pe boxe de calculator

6. pentru numele lui Dumnezeu, nu mai organizati evenimente doar de Paste si de Craciun! da, puteti pleca de la premisa ca oamenii sunt mai darnici inainte de astea doua sarbatori religioase, dar nu va bazati pe ipoteza aceasta la nesfarsit! motivul este simplu: cu cat incarci 2 saptamani de, sa spunem, decembrie, cu evenimente caritabile, cu atat scade si interesul potentialilor donatori si se spliteaza imens publicul tinta. nu de alta, dar nu-s multi cei care chiar vin cu daruri de acasa

7.  un punct al naibii de subiectiv si adresat doar celor care stiu de ce scriu asta, nu celor pe care ii admir pentru cum isi dedica viata unor cauze: va rog mult macar sa va prefaceti ca va pasa de copilul, tanarul, batranul pentru care se intentioneaza strangerea de fonduri. ca va pasa de casa de copii, de azilul de batrani, de operatia pentru care nu sunt fonduri destule. de Cauza pentru care chemati pe toata lumea.

o ultima regula, de suflet:  mergi macar o data la un eveniment caritabil si contribuie.

cronica unui zgomot

reusita unui concert depinde al naibii de mult de conditiile in care se desfasoara. stim asta, fie ca facem parte din public, fie ca suntem pe scena. primele 2, intr-o ordine subiectiva, ar fi asa: calitatea sunetului pe primul loc, urmata fiind de calitatea serviciilor din locul de desfasurare.

sambata trecuta am trecut prin toate cele neplacute din pacate. am ajuns la clubul unde urma sa se desfasoare concertul unei trupe care imi place mult si am constatat ca masa rezervata cu ceva vreme inainte e alta decat cea discutata. si cum la vremea rezervarii erau doar vreo 20 de locuri antamate deja…mi-a fost greu sa inteleg de ce a trebuit sa insist si sa trec prin inca 2 pozitionari pentru a ajunge intr-un final la ce mi-am dorit pentru mine si invitatii mei.

nici cand am facut rezervarea si nici la plata biletului nu mi s-a precizat nicio conditionare suplimentara din partea clubului…si iata-ne la masa, comandand de baut, primind cele comandate si…surpriza: “nu stiu daca vi s-a spus, dar trebuie sa comandati obligatoriu si ceva de baut cu vodka sau whisky” 😀 wtf?! cum ar veni, chiar daca nu pot sa beau alcool ca-s cu masina, sunt obligat sa am pe masa vodka. intra in costul rezervarii, neprecizat en-avant.

am ajuns la 10. banuiam ca show-ul va incepe la 11, eram pregatiti pentru decalajul fata de ora oficiala. asteptarea ar fi putut fi placuta daca nu ar fi existat un Dj cu entuziasm maxim care a dat volumul muzicii suficient de tare incat nici tipatul in urechile vecinilor de masa nu a functionat. ceea ce nu a observat domnul cu pricina era ca nu doar masa noastra era exasperata, ci muuulti, foarte multi dintre cei care, fani ai trupei, venisera pentru concertul romanesc, nu la discoteca. cum insa am experienta trista de a verbaliza o problema si de a mi se raspunde “romaneste” ca daca nu-mi convine sa plec, am indurat macelul. deh, chiar voiam sa vad trupa. intre timp, invitatii nostri, de alta limba, cu vreo 30 de ani la activ in Europa in sectorul organizari evenimente, festivaluri, concerte (cu nume atat de mari incat decat sa le spun mai bine amintesc doar faza cu telefonul primit de V. Bailey de la producatorul Lady Gaga, undeva in Romania, la o masa tihnita cu vin si cafea) zambeau ingaduitor si asteptau cuminti, de dragul nostru.

incepe concertul. ii recunosc pe cei care canta. ii iubesc oricum. daca nu le-as cunoaste versurile pe de rost nu as intelege ce canta. sunetul e atat de prost incat imi piere si ultima ramasita de entuziasm. ii vad facand gesturi catre pupitrul de sunet. dintr-o laterala, unde boxele nu bat deloc, ce e pe scena, in monitoare, se aude bine. in zona de actiune a boxelor insa…e tragic. totul mult prea tare si distorsionat. publicul e insa acolo pentru ca e trupa lor preferata si, ca si mine, suporta in numele a ceea ce stim ca trebuie sa se auda.

as fi ramas pana la capat, sperand ca urechile mele se vor adapta zgomotului si in virtutea faptului ca ii respect pe cei care canta. invitatii insa, coplesiti de decibeli, au spus (si nu sugerat) ca ii doare capul si politicosi ne-am retras. pe drumul spre hotel au analizat cele intamplate din perspectiva oamenilor pentru care muzica inseamna mult, in orice limba s-ar canta, dar pentru care muzica nu inseamna zgomot. le-am dat dreptate.

evident ca vreau sa repet experienta de a plati bilet la un concert al trupei cu pricina si de a-i asculta, sper in conditii muuult mai bune, asa cum merita. cat despre club, numai de bine, precum scriam mai sus.

update: intrucat nu toti cei care citesc blogul au si cont pe facebook ca sa stie la ce concert am fost sambata, este vorba despre Taxi si clubul Joy.

din ziua cand vine mama

din ziua in care mama vine la mine, din gentile ei multe si grele se revarsa spiritul craciunului. nu stiu cum le potriveste ea pe toate, dar din fel de fel de buzunare ies arome, siropuri, prafuri frumos mirositoare.  o data cu venirea mamei se activeaza si ideea de planificare. numai ca de data asta e vorba de planificare a bunatatilor 🙂 turtele traditionale (un foietaj cu nuci si zahar si sirop, moldovenesc si special pentru seara de ajun), cozonacii, placintele “poale-n brau” – toate au un “timing” al lor, un anumit ceas sau o anumita zi de pregatire.

imi pregatesc narile pentru experienta cuptorului in fierbinteala caruia se nasc minunile culinare. evident, imi pregatesc si mainile pentru framantatul de cozonaci, dar asta e alta discutie.

tot din ziua in care mama vine, trebuie sa revin la un program mai normal de somn…cat de cat. nu de alta, dar cand dormi pana mai tarziu si te trezesti si mama deja a facut ceva treburi definite initial ca fiind comune…ai asa o jena ancestrala 🙂

imi incep vacanta in caldura si iubire din cele care nu pun conditii. mi-ar fi placut sa avem o familie mai mare, sa ne adunam de Craciun cu totii, dar chiar si asa, intr-un fel, ii aducem pe toti la masa, prin gand, prin povesti, prin amintiri.

va doresc (deocamdata) pregatiri de Craciun cu zambet si armonie!