Posted on

Jurnal de album 2014 – fila 12

Incep relatarile cu ziua de vineri de saptamana trecuta. O zi plina-plina-plina dar cu doua momente notabile: am gasit rochie de scena si am fost la Andrei Partos in emisiune.

Chestia cu rochia sa nu vi se para o frivolitate, ca nu e. 😀 De fiecare data am probleme majore cu gasirea “acelei rochii” care sa defineasca si ea momentul muzical pe care il am de sustinut. Daca as fi vedeta de lucrul asta s-ar ocupa altii. Dar nu-s si nici nu intentionez sa devin, asa ca de obicei agonizez cu cautarile. Anul asta lucrurile au stat altfel: aveam in minte ceva, am gasit pe net un loc care parea promitator, m-am programat si…am ajuns! Am gasit la Dona Kyros o atmosfera tare frumoasa si un om care m-a ajutat mai mult decat crede ca a facut-o 🙂 Am rochie pentru concert. Rochie pictata, personalizata pentru eveniment. Nu o am fizic, maine ma duc dupa ea 🙂 Mi-am luat insa bonus o alta rochie pentru conferinta de presa….care a avut loc ieri 🙂 Daca mergeti acolo sa spuneti de unde ati aflat, bine? 🙂

Mostra mica:

Alina Manole - conferinta de presa - Fericirea de Luni

Vineri noaptea am mers la Andrei in emisiune. Ca de obicei dialogul cu Psihologul Muzical ma binedispune si ma energizeaza. Am pus piese, am cantat live, am povestit. Am primit intrebari foaaarte foaaarte multe si multumesc ascultatorilor! Am avut si doua “revelatii”. 1. cineva mi-a spus ca am numarul destinului 3 (si am disc cu cifra 3, da? 🙂 ) si 2. cineva m-a intrebat daca sunt nascuta intr-o zi de Luni (raspunsul este da….si iata inca un “semn”, de data asta pentru albumul cel nou) 🙂

Trec la saptamana curenta…

Discul e gata! L-am ridicat ieri, Luni, de la fabrica in timp ce incepea furtuna. In masina am asteptat cateva minute bune inainte sa-l deschid. Apoi i-am dat play. Am sarit de la o piesa la alta repede-repede. “Merge”, am zis victorioasa. Apoi am asteptat sa scada pulsul sub bitrate-ul de 200 🙂

Ieri (luni), pe 26 mai, a avut loc conferinta de presa la care i-am invitat pe toti acei oameni care vreme de jumatate de an, de cand dureaza povestea Fericirii de Luni, m-au sunat macar o data sa ma intrebe ce mai fac, daca mai pot, cum merge munca la studio. Oameni care au scris sau au vorbit despre lansare in mod constant, oameni care m-au sprijinit, oameni cu care am incheiat contracte faine 🙂

Gazde am fost noi, adica subsemnata, Raul, Victor si Adrian. Locul intamplarii: Caffe D’Arthe, acolo unde Vlad Eftenie a facut fotografiile.

Alaturi de mine si (trebuie sa recunoastem) cei mai punctuali au fost o parte dintre castigatorii campaniei blogal initiative. La finalul acestui articol veti avea linkuri catre toate articolele care au participat in campanie 🙂

Tot ieri, ca deh, era Luni, s-a lansat noul website. cel vechi era din vremuri de joomla amintire (pentru cunoscatori). Multumesc Alex Ciuca si Superior Media !! www.alinamanole.ro va asteapta si el, pe langa blogul acesta care dupa lansare si dupa odihna de dupa…isi va gasi si el alt chip 🙂

Tot ieri, pentru ca tot deh si tot Luni, am lansat in eter single-ul albumului. (suna prea comercial totusi “single”….). Reformulez: piesa care da titlul albumului se afla, integral, pe youtube 🙂 Fericirea de Luni e disponibila oricum si pentru zile de Marti, Miercuri, Joi…si tot asa 🙂

Astazi, marti, (intre timp e miercuri….) pot anunta ca nu mai sunt bilete nici pentru seara de 3 iunie. Adica mai sunt vreo 2, dispersate in sala teatrului. Exista insa un concurs activ pe Foreverfolk!!! Se ofera, contra unui comentariu de poveste, 2 invitatii de cate doua locuri. Pot participa si cei care au bilet in prima seara si nu, nu jurizez eu! 🙂

O sa anunt si ca voi incepe sa raspund la telefon mult mai putin. Sper sa nu se supere nimeni dar e saptamana de dinainte de lansare. In afara de mama, colegii de scena, partenerii activi media (a se citi regulile de parteneriat pe care le-am mai anuntat o data si de la care nu voi face rabat deloc), contabilitate si institutii publice…telefonul va fi pe post de robot care va primi sms-uri 🙂 Prietenii stiu de ce si mai stiu si ce au de facut 🙂

Iarasi am scris articol lung cat o zi de post (sau de dieta)…

Ufff….!

Iata toate articolele care au participat in campanie si pentru care multumesc, cu plecaciune si drag, fiecaruia dintre cei care au raspuns la provocarea campaniei:

 

Posted on

politically facebook

inainte ca procesele de comunicare pe internet sa ia amploare (pentru cei foarte tineri: da, a existat si o asemenea era, nu de foarte demult), discutiile despre politica se intamplau aproape exclusiv pe la cate o terasa, in cate un bar, in grupuri de prieteni. tin minte multe seri/nopti cu discutii despre structuri politice, optiuni, discutii inflacarate, cu polemici ce incendiau spiritele…cel putin pana a doua zi, cand o luam de la capat.

o formula publica de exprimare a opiniilor a fost data ulterior de comentariile pe site-uri (obligatoriu) serioase. apoi pe bloguri, gazduite de intermediari, pe platforme gratuite si … limitate.

acum toate discutiile se poarta pe facebook.

in ultimele saptamani, inflamate de schimbarile politice si de vehementa taberelor oficiale, mobilizate si mediatizate intens, facebook-ul a devenit locul de exprimare a emotiilor politice. gandul de a scrie acest articol a venit dupa o intamplare personala: la una dintre remarcile mele despre unul dintre evenimentele politice, am primit un comentariu  de forma “m-ati dezamagit profund“, insotit de alte observatii mai putin politicoase. punctez pentru carocotasi ca remarca mea era neutra, fara vreo apropiere explicita de vreuna dintre parti (fapt pe care il evit constient). cum comentariul era deplasat si iesit din contextul subiectului abordat, am recomandat domnului cu pricina sa apase butonul de “unfriend”, ca e mult mai sanatos.

apoi am tot stat si m-am gandit. asa cum barfa are in ea ceva constructiv (de la un renegat citire, ia sa vad, stie cineva?!), facebookul dobandeste in astfel de perioade rolul de a mobiliza opiniile politice ale indivizilor si de a le face vizibile in retelele de prieteni, in avantajul – in definitiv – al exprimarii libere a opiniei. si asta nu e rau deloc, in marea de poze cu mesaje de iubire sau caini maltratati. exclud de aici campania electorala explicita. ma bucura ca ajung sa citesc opiniile politice ale unor oameni cu care nu as discuta niciodata despre subiectul asta din motive de timp, distanta, contexte. daca nu sunt de acord de fiecare data asta nu inseamna ca ii voi valoriza mai putin ci voi aprecia argumentele aduse (in aceeasi exceptie fac cei al caror limbaj e suburban…). ca de asta suntem oameni cu carte…

evident, acest articol nu se adreseaza celor care inca mai povestesc la un pahar de vin 🙂