o zi fara telefon mobil

ora 10:00 – evident ceasul suna de macar jumatate de ora. ma ametesc intre drumuri de cafea, baie, e-mailuri.

0ra 10:30 – trebuie sa tiparesc formulare pentru alte aprobari necesare albumului. stampila. semnatura. opis. bun, sunt toate

ora 11:00 – inca o gura de cafea, o tigara “furata” intre machiaj si “cu ce ma incalt cat de cat comod pentru cat am de mers azi”

ora 11:20 – ies din casa, am actele, cheile de la casa, portofelul.

ora 11:30 – constat ca mi-am uitat telefonul mobil acasa…

…si iau decizia sa nu ma intorc acasa sa il iau.  in primele 10 minute am simtit o stare de agitatie vecina,verisoara sau cuscra cu atacurile de panica. ce ma fac fara telefon? am de facut drumuri multe, daca ma suna x sa confirme y, la randul meu mai trebuie sa dau telefoane…

dupa alte 10 minute, coborand la prima statie de metrou din seria celor de azi si luand-o catinel “in jos” catre institutia unde aveam de depus dosar, ma “destept”. daca voi primi vreun telefon important voi suna inapoi cand ajung acasa. pana atunci, drumurile de azi nu presupun (cu o singura exceptie) inca un contact telefonic inainte. e bine. voi supravietui.

ajung la institutia cu pricina. am 5 etaje de urcat, la alegere, cu liftul sau pe jos. ma gandesc la picioarele mele si la tocurile din dotare. lift sa fie. are macar 60 de ani (liftul), scartaie ingrozitor. panica: daca se opreste liftul intre etaje si eu nu am telefonul la mine?! nu s-a oprit. nici la coborare desi nu stiu de ce parca “in jos” nu mi-a mai fost gandul la telefon…

plec spre a doua destinatie. nici acolo nu am nevoie de telefon mobil. e ceva ce-mi lipseste insa. probabil ca as merge verificandu-l din cand in cand, comunicand diverse pe what’s app sau prin telefon. sau as suna-o pe mama (sa o verific, evident) si  mi s-ar parea ca distantele parcurse pe jos se duc mai repede.

plec spre a 3-a destinatie: studio. aici lucrurile nu-mi sunt foarte clare. Victor a spus “dupa 1:30”, n-am sunat dimineata sa verific…am o problema care tine de telefonul uitat acasa deci. decid sa fac o oprire intermediara, intr-un loc unde stiu ca gasesc si un telefon si un laptop sa comunic pe facebook ca … “Vin”. ajung. nu e omul cautat in shimb ma intalnesc din intamplare cu o prietena pe care n-am mai vazut-o demult. am, teoretic, jumatate de ora la dispozitie. bem o cafea si incep sa ma relaxez 🙂 imi dau seama ca, stand cu nasul in telefon, s-ar putea sa pierd lucruri faine pentru simplul fapt ca imi aranjez activitatile muuuult prea ordonat 🙂

gasesc un telefon, il sun pe Victor, il anunt ca vin, e totul ok.

plec spre studio si fac gestul automat de a-mi verifica telefonul. imi aduc aminte ca e acasa si deodata ma simt mai…safe 🙂 nu am ce pierde 😀

stau la o trecere de pietoni cu rosu interminabil pentru pietoni si ma uit in sus. sunt niste nori tare faini. nu i-as fi vazut daca vorbeam la telefon. ma uit la oameni si ma inec in agitatie. zambesc (de nebuna, dar imi asum).

la studio ma linistesc. sunt cumva acasa. lucram 3 ore pana ne simtim epuizati, si eu si Victor. trimit un mesaj pe facebook prietenei cu care stabilisem sa ma vad dupa studio, va citi mesajul, ma linistesc de tot.

plec spre casa, singura mea temere este … sa nu raman blocata in liftul blocului in care stau. atunci mi-ar trebui telefonul. nu s-a blocat nici asta. slava cerului!

ajung acasa, vad apeluri ratate si mesaje. imi dau seama ca am avut parte de liniste azi, neasteptata. respir, imi aprind o tigara, zambesc si incep sa dau telefoane.

urmatoarea data il voi uita acasa programat. nu se moare din asta, desi asta am crezut in acele 10 minute de panica initiala. dimpotriva 🙂

dimineata devreme

dimineata devreme, “andrieseasca”. e frumos cand scrii inainte sa fii pe deplin treaz, pe deplin conectat la zi. joi. joi? am avut un vis straniu, inca-l port pe gene. am un tremur pe dinauntru, un zumzet continuu, ca un motoras mic separat de sange, separat de mine. ma uit spre telefon, va incepe sa sune acusi, i-am luat-o inainte. am repetitie cu Raul, imi suna in minte un “la minor neterminat” (asta e un acord nou de cord 🙂 ) , da, emotiile pentru maine sunt mari, din ce in ce mai mari…

se suprapun imagini din vis peste ecranul laptoapei. tulburator sensul, il alung.

e iarasi una din zilele in care imi doresc sa fiu luata in causul palmei si tinuta acolo, in cald si siguranta. oare asta e efectul unei prime nopti “adormite” devreme dupa saptamani intregi?

simt deja ca se ridica valurile de somn, de tot. buna dimineata fricilor mele, emotiilor mele, cautarilor mele, fragilitatii, mastilor si trupului meu, jucariilor din memorie si aparentei puternicii.

ora 7:12

din ziua cand vine mama

din ziua in care mama vine la mine, din gentile ei multe si grele se revarsa spiritul craciunului. nu stiu cum le potriveste ea pe toate, dar din fel de fel de buzunare ies arome, siropuri, prafuri frumos mirositoare.  o data cu venirea mamei se activeaza si ideea de planificare. numai ca de data asta e vorba de planificare a bunatatilor 🙂 turtele traditionale (un foietaj cu nuci si zahar si sirop, moldovenesc si special pentru seara de ajun), cozonacii, placintele “poale-n brau” – toate au un “timing” al lor, un anumit ceas sau o anumita zi de pregatire.

imi pregatesc narile pentru experienta cuptorului in fierbinteala caruia se nasc minunile culinare. evident, imi pregatesc si mainile pentru framantatul de cozonaci, dar asta e alta discutie.

tot din ziua in care mama vine, trebuie sa revin la un program mai normal de somn…cat de cat. nu de alta, dar cand dormi pana mai tarziu si te trezesti si mama deja a facut ceva treburi definite initial ca fiind comune…ai asa o jena ancestrala 🙂

imi incep vacanta in caldura si iubire din cele care nu pun conditii. mi-ar fi placut sa avem o familie mai mare, sa ne adunam de Craciun cu totii, dar chiar si asa, intr-un fel, ii aducem pe toti la masa, prin gand, prin povesti, prin amintiri.

va doresc (deocamdata) pregatiri de Craciun cu zambet si armonie!