“alina, de ce barbatii nu suna a doua zi?”

astazi voi scrie raspusul la o alta intrebare care mi-a fost adresata, nu pe facebook ci intr-un e-mail (si e-mailul meu este public pentru abonatii paginii FB). cred ca imi voi face un obicei sa-mi aleg intrebari la care sa raspund pe blog, ca si acum, ca si data trecuta… 🙂

“am citit articolul tau cu intrebarea “alina, tu cand iubesti?” si as vrea sa-ti pun si eu o intrebare desi nu am 14 ani. imi cer scuza ca te tutuiesc, avem varste apropiate. mi-am facut curaj sa-ti scriu (…)  “alina, de ce barbatii nu suna a doua zi?” ” (textul era mai lung, dar foarte personal, asa ca mi-am permis sa iau doar esentialul)

femeie draga, mai doamnelor, daca ati sti sigur ca ati intalnit marea iubire cu siguranta nu ati astepta telefonul de a doua zi. “iubirea vietii” ar sta cu voi la micul-dejun, ati iesi impreuna din casa, plimbandu-va de mana pe strazi urmele noptii. daca inima voastra simte nesiguranta inseamna ca nu e barbatul “acela” pe care sa-l luati de mana si sa-l duceti la primarie sau caruia sa-i goliti un sertar si sa-i puneti periuta de dinti noua, sugestiv, in baie.

sunteti niste creaturi minunate….in loc sa va faceti asteptari pana la cer si sa tremurati la fiecare apel…nu mai bine stabiliti frumos linia si petreceti noaptea fara stress? o noapte faina (daca aveti un pic de noroc in privinta asta… 🙂 ), potentata in avans de intalniri la cafea si mesaje nocturne…

definiti ce vreti cu adevarat. un sot? un tata de copil? o relatie? o poveste? o noapte?

daca aveti suficient de mult spirit de vanator atunci da, aveti un avantaj: nu aveti asteptari care sa depaseasca linia unei nopti de amor.

daca aveti destula minte si atitudine, in urma voastra sunt destui barbati din care puteti alege si o veti face destept, cu siguranta, in siguranta pentru inima voastra.

si va rog… fiti pretentioase cand vine vorba de ritualul de curtare. barbatul trebuie sa fie foarte destept, empatic pe cat se poate si, oricat de romantice ar fi textele clasice, daca vi se pare copilaros…mai bine nu! atentie intotdeauna la gramatica daca e vorba de sms-uri si atentie la discursul cu “care” in loc de “pe care” 🙂

daca va cunoasteti foarte bine atunci veti sti ca orice modificare a comportamentului vostru data de un context de duo e artificiala. nu va reprezinta. sunteti niste scorpii si deodata deveniti vulnerabile si va comportati suav? n-o sa tina, zau.

inainte sa asteptati un telefon de “dupa” aveti un “inainte” despre care ratiunea va spune totul. e greu cand ai fluturi in stomac sa fii rational…cunoastem! 🙂 una dintre optiunile viabile pentru a fi “safe” e simtul umorului. cand incepeti sa visati frumos la “ce-ar putea sa fie” imaginati-va si o situatie delicata, usor penibila…ajuta la coborarea cu picioarele pe pamant.

daca sunteti deja casatorite se schimba problema, evident :))

si inca ceva: pentru unii dintre noi, femei si barbati deopotriva, capitolul se inchide cu sex. pentru altii, tot de ambele sexe, “noaptea” e inceput de inca un capitol…

in ceea ce ma priveste, nu sun niciodata a doua zi. 😀

cu pumnul si piciorul – educatie aplicata pe femei

As fi vrut sa nu scriu acest articol. As fi vrut sa nu citesc atat de multe similare. Din pacate o succesiune de intamplari cu acelasi fond dar cu moduri diferite de manifestare au fost atat de aproape de mine incat…

Da, as fi putut sa scriu despre asta mai demult, emotiile ar fi fost insa din alt registru.

In plus, nici nu prea stiu cum se scrie despre asta…

In 3 zile am asistat la acte verbale sau fizice de violenta domestica.

A inceput, culmea, pe 8 martie, cu interventiile telefonice, in direct, la un post de radio, ale unor “barbati” care povesteau despre educatia facuta femeilor mai cu o palma, mai cu  o imbrancitura. O “educatie necesara” cica.

A doua zi, intr-un context care se dorea a fi senin si frumos, un “barbat” beat si-a agresat prietena cu piciorul la cativa metri de mine. Pana sa ma dezmeticesc a fost sanctionat corespunzator de cei din jur, dar asta dupa ce a mai dat o data. Intre timp prietena il ruga sa fie mai calm si se agita vazand ca cei din jur “ii pot face lui rau”.

A 3-a zi, vecinii de apartament au inceput sa se certe destul de tare incat sa aud, fara voie, ce isi spun. La un moment dat, la apogeul crizei, au inceput lovituri, cu un “au” si apoi zgomote infundate…ca de mutat mobile…aveti imaginatie, nu mai continui.

Succesiune aceasta de intamplari m-a luat prin surprindere, recunosc. In jurul meu, in imediata apropiere a socialului meu, nu stiu pe nimeni care macar sa vorbeasca despre “corectii” primite sau aplicate.

Mi-am intrebat prieteni si mi-au povestit despre alti vecini, despre alte scene si mi-am dat seama ca, intr-un fel, am norocul de a trai intr-o zona (de social) cu expunere limitata la acest tip de comportament. Am fost sfatuita sa nu sun autoritati pentru ca interventia in scandaluri domestice poate genera reactii impotriva ta, ca persoana de buna crestere, nu doar credinta. Lor li s-a intamplat.

Sunt chestiuni intime, mi s-a spus, si recunosc ca asta imi sta in minte mai mult decat credeam.

Nu-mi imaginam, nu stiam cum arata barbatul care loveste cu piciorul, cu putere si dispret, femeia de langa el.

Acum stiu si de zile bune nu pot scapa de gustul ca de metal dinuntru si de imaginea victimei care isi apara agresorul imediat dupa ce isi primise “corectia”, in fata noastra, a oamenilor … cum sa scriu…intregi pe dinauntru? fara sechele? mai norocosi?