Prima noapte de după…

După ce am aflat că lucrurile încep să nu meargă bine, mai insistent de pe la mijlocul lui februarie pentru că pe vremea aceea mă uitam la știri, mi-am făcut provizia necesară de răbdare și m-am pregătit, pe cât am putut, pentru momentul de picaj despre care știam că se va instala corespunzător în timpul izolării. Luna martie a fost cruntă. Nici aprilie nu a fost mai generoasă, căci presiunea emoțională a sărbătorii de Paști a fost chiar mai mare decât cea a zilei mele de naștere. Mi-am ocupat creierii cu ceva cu multe: întâlniri on-line pe youtube sau pe pagina de facebook, două concerte pe platforma Vodafone România – Împreună mai puternici, scris, compus, regizat (videoclip, l-ați văzut?) și…visat. Dar dacă însă mi-ar fi spus cineva înainte de luna MAI că spre final de august voi lansa un audiobook sub formă de aplicație, cred că nici măcar nu aș fi râs. Spun ”înainte de luna mai pentru că din 21 mai a început nebunia.

Vedeți voi, am o mirare bucuroasă. Sunt un om norocos, o spun de multe ori uitându-mă (mai ales) în urmă. O parte din ce am trăit, în viața mea publică sau privată, a dobândit sens bun pentru mine la o vreme după (pe o mică parte le-am identificat instant că sunt spre binele meu și le-am dus mai ușor). O parte semnificativă însă au stat tot timpul sub semnul unei ”mirări”, căci s-au născut în cele mai potrivite momente și au generat situații care mi-au hrănit sufletul până în adânc. Cam așa și cu ideea care a devenit mai mult decât o carte, iar ideea aceasta a dobândit aripi și a și învățat să zboare, cu oamenii cei mai potriviți alături. Și, legat de oameni, am avut atâtea dezamăgiri în prima parte a anului (legat de caractere și comportamente) încât chiar nu m-am așteptat să se însenineze în zona asta. Punând totul pe seama efectelor crizei, și în ceea ce mă privește și în ceea ce îi privește pe ceilalți, deja mă așteptam la orice!

Într-un articol anterior povesteam despre aventurile din spatele Aventurilor Rățoiului Adalbert. A mai fost încă una, chiar în ziua lansării. Pe 25 august știam că e totu în regulă. După 3 luni și jumătate de muncă și efort și presiuni care mi-au adus vizite la medici mai mult decât orice temere legată de virus. Aplicația urma să fie activă de la 8 dimineața pentru toate platformele: Android, iOS, Huawei. La 12 aveam întâlnirea online, pe facebook, cu anunțul oficial. Ei bine, la ora 12:00 aveam aplicație lansată doar pentru Apple & Comp. Vă puteți imagina supărarea. LIVE-ul a existat, am avut oricum ocazia să povestesc despre oameni și despre aplicație, ce include, cum poate fi utilizată etc. Dovada AICI . Până seara, 21:30, am avut o jumătate de zâmbet și durere de stomac. Apoi, miracol, a reacționat și google și iată-mă din nou, al doilea live, ca să anunț și disponibilitatea aplicației pentru Android. Yupii!

PRIMA NOAPTE DE DUPĂ (adică marți spre miercuri) a fost o noapte cu energii pe care nu mai știam cum să le consum. Mi le-am potolit cu ceva feed-back-uri despre aplicație. Un crash intr-un singur dispozitiv a devenit pentru mine o problemă de viață și de moarte, drept pentru care am cerut mai multe informații și apoi le-am predat lui Alex (app dev) într-un email de ora 3 dimineața. 🙂 (până când m-am trezit era aproape rezolvat…) Apoi iar am stat să mă mir și să vorbesc de una singură despre minunile care se întâmplă. Și știți care este uneori problema noastră? Când se întâmplă ceva frumos frumos, parcă nu ne vine să credem, parcă nu ni se întâmplă nouă, parcă e în viața noastră de la cinema. 🙂

Pentru că mă laud vă scriu mai jos toate linkurile disponibile. Voi cumpărați aplicația. Este frumoasă. Este și pentru adulții fără copii, așa cum este și autoarea cărții. Este pentru seri în care nici televizorul nu vă adoarme. Este pentru copii și pentru copii undercover, așa cum am mai zis. Și da, plătiți o sumă modică, o singură dată, pentru o veșnicie de poveste în telefonul vostru, răsplătind pe fiecare dintre cei care i-au dat lui Adalbert cele mai frumoase aripi ca să ajungă la nori.

CLICK AICI pentru telefoane sau tablete cu Android

CLICK AICI pentru telefoane sau tablete iOS

Pentru Huawei nu pot copia un link ca să vă îndrum, dar dacă veți da căutare fie și după Adalbert, îl veți găsi pe rățoi. 🙂

Nu caut timp, caut o clona

alina manole civil

Daca s-ar putea duplica totul, pana in cele mai mici detalii, nu cred ca as suporta sa lucrez cu mine tot timpul. Motivele sunt atat de multe si evidente pentru orice om normal incat nu insist 🙂 Din cand in cand insa, mi-as dori o clona care sa reuseasca sa faca acele lucruri administrative fara prioritate zero si pentru care orele din noapte sunt singurele accesibile in momentul acesta, cand sunt doar una. De exemplu: curatenia, ordinea in hartii, documentele oficiale, scrisorile, mersul la cumparaturi, gatitul etc. De visare, muzica, scris si dialog m-as putea ocupa mai lejer si la 100% capacitate. A nu se intelege ca ma plang de munca, niciodata nu am facut asta, chiar si dupa experiente mai putin placute cu clienti sau orgaizatori sau colaboratori. Am un optimism echilibrat azi, desi echilibrul celor doua picioare e relativ (un picior e in reparatii) 🙂

S-au intamplat multe despre care nu am reusit sa scriu: concertele altora, concertele mele, o furtuna incredibila la Eforie (traita atat de aproape incat merita sa fie mentionata), o zi de alegeri si rezultatele…si rezultatele, reactiile la cartea “Aventurile ratoiului Adalbert” care mi-au venit muuulte si au umplut email-ul, plimbarile mele lungi care au acum timp mai indelungat, ca merg incet-incet, gandurile, provocarile…si tot asa. In plus, a mai fost si somnul. Somnul de fuga, de refugiu, cand nu ai solutie sau primesti o veste proasta (a mai fost si asa ceva, normal) si te intinzi pe canapea si trece o ora si nu stii cand s-a dus. Apoi te prinde lumina de ora 5 dimineata, cu armonii inaripate in copacul din fata geamului, si te bagi in pat pentru cateva ore, putine, pana cand suna ceasul.

Zilele acestea incepe Street Delivery. Cu exceptia zilei de sambata, cand am spectacol impreuna cu Raul, voi fi tare bucuroasa sa ma plimb prin zona Arthur Verona. Un mic secret sau dovada ca acum locuiesc, ca si in 2008, unde trebuie, e bucuria mea la gandul ca voi avea forfota altfel a unui eveniment de strada la doi pasi de mine. Nu am fost niciodata omul caruia sa ii fie bine in pustietate. Din oameni si agitatie imi trag seva si inspiratia. De altfel, chiar ma gandeam, unele idei de cantece sau de scrieri mi-au venit in aglomeratii de concert, sarbatori, manifestatii… 🙂 Acum sa mai am si timp sa le scriu, spun, caci clona inca nu am si cineva trebuie sa spele rufe, sa calce, sa gateasca (aici sa zicem ca se mai aliniaza planetele bine), sa aiba grija de Dodo, sa comande pe net diverse pentru casa… 🙂

Ii trimiteam duminica o poza unei prietene. Poza cu dormitorul in haos, ca dupa o lansare de carte, doua concerte si timp O. M-a intrebat unde mai dorm si m-am uitat automat catre canapeaua din sufragerie, cat de cat libera. La 12 noaptea ma apucam sa strang haine, sa mut mobilierul mic, sa sterg praful, sa pun luna sa lumineze (am primit o Luna cu bec de pus pe perete si tare mi-e draga). Pe la 3 am terminat si de spalat vasele. Asta nu-i viata de artist, zau! 😀

Am zambet azi. Si uite ca am timp si sa scriu pe blog. Ioan Gyuri Pascu, invitatul meu de ieri in emisiune (emisiunea Luna Patrata de la Smart FM, din fiecare seara de marti…pentru cine nu stie) spunea (citat aproximativ) “Foloseste timpul pe care il ai, nu pe cel despre care spui ca nu-i”.  Inregistrarea e deja pe site.

Sa ne citim cu bine, sa ne stim cu bucurie! 🙂

Jurnalul cartii mele de povesti – Capitolul 4 – Lansarea lui Adalbert

adalbert

Din 2009 incoace am lansat 4 albume proprii si m-am ocupat de lansarea a inca vreo cateva care nu mi-au apartinut. Inveti din greseli, cauti solutii, faci conexiuni, stii care sunt pasii.  Pentru lansarea cartii nu aveam decat un background de evenimente muzicale. Conferintele nu se pun. Teoretic mergi pe aceeasi linie, dar apare “problema”. Aia mare, care te panicheaza un pic (mai mult): publicul caruia i te adresezi nu e format doar din adulti. Oamenii-mici-pitici au reactii oneste, spontane, imediate. Ce sa le spui? Cum sa le prezinti ratoiul? Nu sunt parinte de copil ca sa inteleg ce gandesc si ce simt. Acestea sunt intrebari si dileme care m-au chinuit in toata perioada de pregatiri de lansare.  Acum, tarziu in noapte, cu durerea de cap fireasca si cu macar inca vreo 2 ore de muncit inainte, trag aer in piept si spun ca …nu trebuie sa le spui nimic oamenilor-mici-pitici din ce nu iti spui tie, om-mare-si-pitic, de cand ai scris cartea. Si anume ca ratoiul e ca orice copil care viseaza. Si ca si adultii viseaza, chiar daca altfel sau…la fel dar nu vor sa recunoasca.

Pe scurt, lansarea a avut un loc frumos, Gradina cu Filme. A avut muzica si pentru oameni mari cu copii, si pentru oameni mari fara copii si pentru oameni mici-pitici (de la Andries la Gasca Zurli). 🙂 A avut sampanie fara alcool ca parintii trebuie sa ramane in stare de trezie. Nu a avut dulciuri si fursecuri pentru ca sa nu se strice obiceiul mesei de pranz si pentru unii si pentru altii. A avut desene pe maini si pe chipuri si era valabila invitatia pentru toata lumea (Multumesc Mirela si Andreei tale!). A avut vorbe putine spuse de mine cu emotii cat China, si la figurat si la propriu daca ma gandesc la Cristian China Birta, care a spus si el cateva cuvinte. A avut cantecelul “Adalbert” pe care l-am compus luni noapte pentru marti dimineata la Neatza cu Razvan si Dani si pe care l-am mai repetat vineri noaptea la Andrei Partos in emisiune. A avut refren cantat de toata lumea mare si mica. Si apoi a avut intalnirea 1 la 1 cu fiecare om-mic-pitic sau om-mare care a vrut sa vorbeasca cu mine. Am avut prieteni care au umflat baloane, au pregatit cartile sau m-au fotografiat cu fiecare posesor de autograf in parte. Am avut prieteni care au vorbit despre eveniment inainte, in emisiuni TV, la radio, pe facebook sau pe blog, si daca au reusit sa ajunga si daca nu. Acum am sute si sute de poze la care ma uit pe facebook. Am avut prieteni care au venit acolo de pe drumuri lungi sau au rasucit programul pana cand au ajuns. Am avut prieteni vechi si prieteni noi de o ora si cu totii am zambit pana la urechi. As vrea sa va enumar pe toti, dar temandu-ma sa nu scap pe cineva, prefer sa va spun cu numele vostru din inima mea. Am fost zapacita si pe Nori tot timpul.

alina manole 1

Adalbert a fost al meu pana duminica la ora 12:00. De acum va puteti indragosti de el in buna pace! 🙂 E timid si retinut in medii noi, asa cum sunt eu. Pentru cei dragi insa, lupta cu toate puterile. Tot ca mine. Asta sa stiti in caz ca va bate gandul sa ne imprietenim 🙂

Cartea “Aventurile ratoiului Adalbert” se poate gasi in reteaua librariilor Carturesti si in EmaG 🙂

Pentru carti cu autograf, puteti sa scrieti mesaje private pe FB sau e-mail la carte@alinamanole.ro

Urmeaza concerte la care il voi lua cu mine 🙂 O vreme doar 🙂

Jurnalul cartii mele de povesti – Capitolul 3 – Adalbert e acasa

alina si adalbert

Daca ar fi fost sa mai scriu jurnalul povestii lui Adalbert…ar fi fost multe pagini de piedici. Aleg sa scriu insa partea buna a lucrurilor: cartea a venit vineri, inainte de ziua mea de nume si in preambul de Luna Plina, iar intalnirea oficiala de prezentare va fi duminica aceasta, pe 29 mai, in miez de zi (ora 12:00), la Gradina cu Filme din Bucuresti. Intalnirea e numita “oficiala” dar nu-i 🙂 Sper sa ne adunam prieteni, mai mari sau mai mici, si sa ne uitam pe “poze” si sa ma suportati un pic cat va voi face pofta cu lectura unei pagini de carte 🙂 Vom avea 2 ore la dispozitie pentru a sta la o cafea si sa ma suportati cu emotii pana la cer si inapoi 🙂

Recunosc, e o ipostaza complet noua. Muzica a fost in mine altfel si de cand ma stiu. Chiar si asa, dupa ce a aparut primul album ( “Luna Patrata” ) mi-am revenit la cateva luni distanta (adica am realizat in ce m-am bagat). Acum impart cu toata lumea bucuria unei premiere absolute pentru drumul meu de viata dar, desi am un turn de exemplare in dormitor, parca tocmai am finalizat o comanda pentru un client si sunt multumita de cum a iesit… 🙂 Nu stiu altfel cum sa explic senzatia de “mi se intampla – nu mi se intampla mie”.

Legat de turn…chiar si cu ajutor, vineri seara am carat cam 280 de kg de ciocuri de ratoi. Iata cea mai sincera imagine de autoare racita bine dupa drumurile cu bratele pline sus-jos cu un etaj  inalt (cu bonus de trepte). Da, stiu, arat mai bine in bannerul care anunta lansarea 😀

aventurile ratoiului adalbert alina manole

Gandindu-ma la intalnirea de duminica am o panica desavarsita si pentru ca, desi am fost prezenta la multe lansari de carte, majoritatea se adresau adultilor, iar acum stiu sigur ca vin si piticii cu parinti. Cum sa fac? Sa ma retrag cu piticii si sa stam pe covor si sa povestim despre ratoi sau sa consider si “pe cei mari” ca fiind copii undercover? Am ales ultima varianta :))

Important! Nu va fi o lansare cu cantec. Cantecele pacatoase nu isi au locul la o lansare de carte. Sper ca este evident de ce :))) Asta nu inseamna ca nu vom avea un fond muzical 🙂

Am cativa prieteni care ma vor ajuta duminica cu tot felul de activitati pe care le-as fi facut singura daca aveam 10 brate. Am invatat sa cer ajutorul in ultima vreme si sa il si accept cand mi se ofera 🙂 Ii veti vedea acolo, ocupandu-se cu tot felul de trebusoare si le multumesc de pe acum!!

Chinezu – Cristian China Birta – unul dintre prietenii mei speciali, al carui blog il citeste si mama – scria acum o vreme cam asa: “Acum văd că Alina vrea să mă lovească decisiv cu o altă parte bună a ei: cu cea de scriitoare. Căci scoate o carte pentru copii. Hmmm, cam riscantă treaba asta… Pentru că, dacă la alte capitole las de la mine (oameni suntem, vorba aia), când vine vorba despre copii (am trei minunății acasă…), sunt de o intransigență feroce. Așa că ștacheta este ridicată rău la faza cu cartea, Alina dragă… ” 

Are dreptate pana la Luna si inapoi. Sper ca “Aventurile ratoiului Adalbert” sa corespunda lucrurilor bune pe care parintii vor sa le comunice copiilor lor. Daca am lua la disecat povestea, ea vorbeste despre rabdare, toleranta, curaj, diferente culturale… 😀 😀 Dar nu o disec, sper sa o cititi si sa va placa.

Apropos! Cativa parinti m-au intrebat carei varste i se adreseaza cartea. Ei…aici e complicat pentru ca, de exemplu, la varsta pe care o am inca mai citesc carti pentru copii… 😀 Dincolo de exemplul personal, povestea este pentru copii mai maricei, de pe la 5 ani in sus. Celorlalti mai pitici, parintii trebuie sa le citeasca si sa le explice una-alta in timp ce copiii se uita pe imagini. E vorba nu neaparat de intelegerea cuvintelor sau expresiilor, cat despre lungimea textului. Ca e poveste in toata regula, cu dialoguri si personaje multe! 🙂

E Luni! 🙂

Sa fie fericita! 🙂