O luna si mai bine

O luna si mai multe faze ale Lunii au trecut de cand n-am mai scris. E cam cea mai lunga pauza de blog. Ritmul a fost alert, munca multa, pe alocuri nervi prea multi si usi inchise cand ma asteptam mai putin. Sau hai sa spun ca nu de tot (inchise, usile), dar cu semn de “pauza de masa”.

In intervalul de tacere a avut aniversarea spectacolului “Joia Pacatosilor – Alina Manole & Raul Kusak” – 4 ani de povesti incomode. Multumesc inca o data Centrului Unesco si oamenilor de acolo pentru loc, gazduire si bucurie. Multumesc si celor care au venit la aniversare, intr-o seara cu multe alte optiuni mai putin “pacatoase” :) Vor veni si fotografii, momentan iata una facuta de Andreea, fotograful oficial al serii, careia ii multumesc :)

alina manole

Profit de ocazie (adica de Andreea Rudolf) sa spun ca SI anul asta va avea loc festivalul minunat VSLO (Vama sub Lumini de Oscar). Mi-as cumpara o camera foto numai ca sa fiu acolo si sa invat de la cei mai buni din domeniul artei fotografice si a altor arte vizuale. De cativa ani se intampla lucruri magice acolo, lectorii sunt geniali, iar faptul ca este un festival-tabara gratuit spune multe despre rezistenta nervoasa a organizatorilor. :)

Maine va avea loc evenimentul “Flori pentru suflet – remember Florian Pittis”. Este a doua mea prezenta in acest festival (prima data am cantat in 2014). Scena este in parcul IOR (Titan) din Bucuresti.

alina manole florian pittis

Pentru cine nu a mai intrat de curand pe pagina mea de facebook, formula de concert este cea mare, asa cum mi-ar placea sa se intample tot timpul :) Am avut cateva repetitii, ultima dintre ele astazi. recitalul va dura jumatate de ora si va incepe pe la 6 si un pic. Intreaga manifestare trebuie vazuta insa de la inceput (ora 16:45) si va astept cat mai in fata scenei, ca sa va aud cand cantam impreuna :) (Las aici si lista artistilor cantatori, ca poate va fac pofta: Teodora Buciu, Ovidiu Mihăilescu, Maria Gheorghiu, Marius Bațu, Alina Manole Quintet, Ducu Bertzi&friends, Partizan Acustic, Mircea Vintilă & Brambura, Nicu Alifantis & Zan împreună cu Mihai Neniță, Mircea Baniciu & Band)

O urmatoare intamplare muzicala, la mal de mare de data aceasta, se anunta pentru data de 3 iunie. Sa afle toata Constanta, Mangalia, Eforie, Calarasi, Lehliu si, de ce nu, Bucuresti, ca vom canta in Eforie Nord, intr-un spatiu care in ultimele luni a stralucit prin concerte si invitati. Sa se considere buzduganul aruncat :) Detaliile vin in curand! Vom mai avea concerte si in Capitala, si in formula standard si Joia Pacatosilor, am de gand sa va ocup agenda bine de tot pentru ca apoi s-ar putea sa ne retragem spre alte tinuturi si spre munca de studio.

Despre cartea pentru copii…nici nu am mai indraznit sa scriu ce se intampla pentru ca multe s-au intamplat un pic aiurea. Tineti-mi pumnii stransi si atat. Recunosc, abia astept sa anunt ca gata, e la mine acasa cartea, si sa va invit la o lansare potrivita, singuri, cu copii sau fara copii, cu nepoti sau cu prieteni. Ratoiul asta merita, va zic eu!

Am dor de plecat prin tara, de luat asfaltul sub roti si de calatorit cu muzica. Nu stiu daca se va intampla mai devreme de toamna. Adica mai devreme de septembrie-octombrie, ca toamna e si acum la ce vreme e afara…

Tot in perioada aceasta de tacere am fost la cateva concerte. Imi place sa fiu spectator, asta am mai scris. Am deja doua albume noi pe care le recomand: “Ups and Downs” – The Boxes si “Vicii, talente si patimi” – Stema. La macar 4 concerte voi merge in perioada urmatoare, din care doua vor avea pe scena si prieteni: 16 mai – lansarea albumului Alchimie – Marius Matache, sala mica a Palatului Copiilor si 18 mai – Concert Cosmin Vaman (mai nou trupa SPAM ca sa nu fie enumerarea prea lunga) si Folk Frate! in Club Fabrica. Voi mai povesti la radio, in emisiunea mea de marti, despre ce se intampla.

In rest…piticii sunt un pic agitati, sponsorii pentru carte se lasa asteptati (le multumesc prietenilor care au contribuit deja la aceasta jucarie nebuna…n-am cuvinte suficiente inca!), Dodo e somnoros mai tot timpul, unele flori pe care le-am plantat in jardinierele de la fereastra au supravietuit, altele nu, eu astept ziua in care pret de cateva clipe sa ma simt cea mai frumoasa femeie de pe planeta, am scris doua cantece noi si alerg intre mine si mine.

E vineri. Sa aveti un final de saptamana frumos-tare! :)

Cele mai intense fotografii…

alb

…sunt cuvintele. Fara indoiala. Frumoase, indurerate, afurisite, din dragoste, nervi sau obisnuinta, construind poeme, declaratii de dragoste, despartire, curcubee sau locuri de intalnire, cuvintele au viu in ele cat pentru o planeta sau doua.

Acum ascult Chet Baker, la biroul meu mobil de langa casa. Casti. Volum suficient de tare incat sa nu aud dialoguri din jur. Fumez. Resimt fizic accidentul stupid de aseara, cand dorind sa-mi rezolv problemele telefonului mobil, “vechi” cat sa ii fie depasita garantia, am pierdut mai bine de 20.000 de sms-uri adunate in ani multi. Un prieten cu empatie zero (da, exista) m-a intrebat “si care-i problema?”. Pai unele mesaje erau de la oameni care nu mai sunt fizic pe planeta. Altele il aveau pe “te iubesc” in toate formele, de la dorinta la plin de inima si viata. Altele aveau ratiune care de multe ori imi lipseste.

E o curatenie nedorita. As putea spune “trebuia sa vina si momentul asta”. Da’ nu pot. Tin la amintirile mele. Si nu le-am tinut bine.

Azi ma intorc in timp cu gandul si regret cuvintele pe care le-am pierdut si sunt trista, a naibii de trista. Ca o foaie alba de hartie.

Intre trenul mamei si taxiurile mele

gtitaxi

Sambata. Migrena de 3 zile. Daca trece ca raceala in 7…m-am scos! Acum e localizata undeva pe la jumatatea fruntii, s-a ridicat de pe ochi, deci pot sa vad. Ceea ce inseamna ca mai pot sa scriu una alta, ca sa nu ma gandesc la concertul de maine. Ca sa nu ma gandesc tot timpul. Mai devreme am repetat toate “necantatele“, inca nu m-am cronometrat dar parca vad ca pe unele le voi scoate pe parcurs. Daca in postarea anterioara scriam ca imi voi inchide telefonul, cred ca nu am facut-o la timp. Si astazi am primit mesaje pentru cel putin un bilet, daca nu doua, pentru aniversarea de maine…Nu, nu mai sunt bilete de doua saptamani. N-am ce face. Norocul meu ca am fotoliu pentru mama :))

Apropos, venirea mamei la acest concert nu e deloc usoara pentru mine cea de pe scena. Mai ales ca ce se intampla acolo (cei care au fost anul trecut stiu deja) e un soi de trecere in revista, reala, a drumului meu muzical de pana acum. Cu istoriioare care au stat in spatele unora dintre alegerile de viata si de cantec. O sa incerc sa o ignor, zau! E un spectator si gata! :)))

Tot ca sa-mi ocup timpul, dar ieri, ca aveam nevoie, mi-am instalat a 4-a aplicatie pentru taxiuri. Restul au cedat rand pe rand. Nici telefonul meu nu e de acum o luna, dar nici nu e nokia 1300 totusi :) GTI Taxi e aplicatie mai noua. Am aflat de ea de pe site-ul prietenilor de la blogal initiative, site pe care mai intru din cand in cand sa vad campaniile altora. Si tot din cand in cand scriu daca e ceva dragut pe acolo si testez. (in teste e si un alt site de servicii, amanat momentan ca nu am timp sa stau pe acasa sau daca stau prefer sa fiu eu-si-ale-mele)

Am instalat. Am calmat antivirusul. Am chemat taxiul. Introducerea adresei e parca un pic mai decenta decat la ultima aplicatie instalata. Similar Clever-ului (care din pacate se blocheaza intens) vad taxiul pe unde e si ce manevre face ca sa ajunga la mine, inainte sa-si dea seama ca pentru a ajunge la numarul meu de strada calea e mai lunga decat s-ar crede. :))) Interfata e simpla, un pic rece, dar “merge si asa”. :)

Locuind in zona centrala am avut de unde sa aleg o masina. Acum, fara legatura cu aplicatia, am constatat ca pentru o aceeasi distanta, parcursa la o aceeasi ora si in aceeasi zi (drumul pana la radio de fiecare marti adica), desi am mers cu companii cu tarif de 1,39-1,75 sau 1,99 , costul total al cursei (fara bonus) aproape ca nu difera. Hm…! Restul distantelor sunt relativ aleatorii, in functie de evenimentele la care merg, in special concerte. Asta daca tot sunt fumator si teoretic sunt un om neiesit la concerte sau cu biblioteca goala… :D (pentru cine se intreaba ce-am vrut sa spun…sa caute campaniile antitabac ale unei trupe si ale unei edituri…)

Bun. Revenind: daca incepe sa se blocheze ma voi declara dezamagita mult. Ce mi se pare foarte important este disponibilitatea aplicatiei – si implicit a serviciilor – in multe orase din tara. Nu de alta, dar presimt un turneu :)

Fisa tehnica: Aplicatia GTI TAXI se poate descărca gratuit din App Store (iOS) sau Google Play (Android), în funcție de tipul telefonului pe care îl folosești.

Gata pauza! Ma duc sa pregatesc discuri si tricouri pentru sectorul merchandising si apoi sa pun in ordine toate foile…

Bine ca am luat la pachet papa pentru mama. De La Copac, evident :D

Luna Patrata in miez de zi si niste oameni

Alina Manole

Cel mai dragut moment al zilei a fost cel in care, asteptand sa fac niste analize, am auzit in boxele clinicii “Luna Patrata”. Daca nici asta nu e semn ca sunt pe drumul cel bun…atunci ce altceva sa fie? :) M-a pufnit rasul, mi-am amintit un vis mai vechi si am plecat de acolo repede, inainte sa aflu sigur la care dintre posturile de radio era conectat sistemul audio: Magic FM sau pe Smart FM – era un debate la care nu mai puteam sa asist :) (Apropos, nu-i nimic grav, nu faceti scenarii dramatice! Cant eu (si) despre drame, dar umorul e la pachet!)

Si, pentru ca a fost soare, dupa “auditia” sangvino-muzicala am lenevit la o terasa cu o cafea si catel, la o vorba cu un prieten de suflet, povestind despre muzica si proiecte. Asezat, batraneste, cu bucurie de zi si de intalnirea intamplatoare.

Si pentru ca am scris mai sus despre un “drum cel bun“, subiectul acesta l-am vazut asta-noapte la telefon cu Maria, om talentat care va pregati dulciurile “de ziua mea”. Evident, nu doreste sa o laud sau sa ii fac reclama. Am mai patit asa acum 2 ani, cand cu briosele de la Mara, cadou de la Oana :) Acum fac sa fie dupa voia mea, asa ca voi spune ca cei care vor veni duminica la concert (nu mai sunt locuri…imi pare rau! Si cand spun ca nu mai sunt locuri…chiar nu mai sunt; nu se poate sta in picioare si degeaba ne stim de 20 de ani sau de 8….ca nu pot sa inventez spatiu…. :) ) vor avea surprize dulci pe masute, cate una din fiecare. Si s-ar putea (nu garantez) sa las si eu dieta la o parte ca sa pap festiv :) Cat despre Maria si cum puteti sa luati legatura cu ea pentru fel de fel de jucarii delicioase…o sa spun la concert :)

Legat de ora de incepere, sper sa stie toata lumea ca este vorba de ora 7 seara si ca am rugamintea ca freshurile si bauturile zgomotoase sa fie comandate din vreme, ca nu am cum sa acopar cu vocea si chitara sunetul de cafea si robotei :)

Acum, dupa ce am papat un pic mai devreme, incerc sa mai stau de vorba un pic cu ratoiul din poveste. Iarasi e un moment in care lucrurile stagneaza, dar le destelenesc eu acusi. In plus, cineva cu “bune intentii” mi-a raportat contul de facebook…oare pe cine deranjez? :(

Pana una alta, mama m-a anuntat ca duminica este Ziua Internationala a Fericirii si ca luni, chiar la aniversare, e Ziua Internationala a Poeziei. Intrucat ambele zile au fost stabilite la ani buni dupa ce m-am nascut…consider ca au avut un reper bun sa fie alese astfel :D

Pentru moment…atat! :)

 

Mesteri, menajere, specialisti

care family

Cand vine vorba de mesterit, cu uneltele potrivite, reusesc sa improvizez cate o solutie. De cele mai multe ori insa, caut oameni care chiar sa stie ce e de facut. In ultima vreme, in baia mea zici ca a fost razboi: ba s-au rupt ambele aplice (au un brat metalic ce a ruginit de la umezeala…don’t ask), ba au ruginit niste suruburi de suport si s-au intepenit. Cu aplicele nu am rezolvat (ca trebuie sa iau unele noi si dimensiunea “stativului” e mica si nu gasesc nici de-al naibii), becurile atarna corespunzator pe langa oglinda si m-am mutat cu toate ale machiajului in dormitor. Cu suruburile am rezolvat astazi, chemand un mester cu bomfaier. Culmea, mester serios.

De ce va zic toate astea? Pentru ca atunci cand vine vorba de chestii de facut prin/pe langa casa, ne pricepem toti dar sfarsim de multe ori cautand “Mesterul”. Care mester e serios sau nu. Cei care au facut renovari ample probabil ar avea mai mult de povestit…

Norocul meu este ca am prieteni pe care ii sun si imi recomanda ajutoare. Pana acum am avut noroc si am rezolvat repede. Recomandarile din gura in gura fuctioneaza uneori bine. Alteori nu, vezi cazul cu o doamna de ajutor pentru o curatenie generala care a venit, a vorbit mai mult decat a lucrat si a plecat lasand in urma un dus stricat, cana favorita de cafea sparta (si ascunsa) si niste geamuri sterse aiurea. Sau o alta doamna, venita sa ma ajute sa scap de urmarile unei zugraveli dintr-o singura incapere si care dupa 3 ore mi-a spus ca trebuie sa plece de urgenta, cu treaba facuta pe jumatate, lasandu-ma in mijlocul situatiei in care ma implicasem si eu activ. Acuma, na, ce face omul cu mana lui e mai bun decat orice, insa atunci cand dupa jumatate de ora de smotru trebuie sa stau intinsa 2 ore pentru ca spatele sa-si revina…nu e bine. :) In timp mi-am dozat efortul ca sa le fac pe toate dupa cum ma duc capul si puterile, dar in ultima vreme, data fiind lipsa de timp, trebuie sa o iau de la capat cu cautarile. Si vad tweet cu carefamily.ro si intru. Hm…ideea suna bine. Ai la un loc tot felul de servicii de care ai putea avea nevoie si (teoretic) persoanele potrivite pentru a le face. Proiectul fiind la inceput insa, numarul aplicantilor pentru diferitele servicii este inca mic. “Masaj” – 0 anunturi. Coafeza sau manichiurista – 0 anunturi. In schimb, in zona de servicii de suport pentru parinti cu copii (cine are nevoie de bona)…lucrurile stau altfel. Adica bine. Pentru ingrijire batrani sau meditatii pentru elevi exista de asemenea multe oferte. Ajung in sectiunea “menajera“. Si aici lucrurile stau bine. Atentie insa: unele anunturi au recomandarile verificate, altele nu. Pentru mine, asta conteaza. Nu stiu exact cum functioneaza contractarea de servicii (in afara faptului ca trebuie sa iti faci cont ca sa poti intra in dialog cu persoana respectiva). Am citit insa in sectiunea “conditii” urmatoarele: “Momentan, accesul la platforma CareFamily este gratuit” . Plata serviciilor se face direct si in buna intelegere cu ofertantul. Nu stiu exact daca se inchieie un contract :) A! Anunturile nu sunt doar pentru Bucuresti!

Ma bate gandul sa testez site-ul. Poate gasesc un ajutor bun pentru ce am eu nevoie. Cu conditia aceea implicita de munca serioasa, nu “sa luam banii” si sa plecam. :) Daca stiti si alte variante, ma uit si analizez. :)

Dupa 20 de ani la Casa Eliad

Cadoul meu de 8 martie.

S-a intamplat asa: acum cateva saptamani am primit un telefon care ma informa despre o manifestare dedicata femeii si sustinuta de Centrul Cultural Casa Artelor. Eram intrebata daca doresc sa particip in calitate de om-care-canta. Lucrurile au curs apoi dupa tipic. Intre timp aflu ca initiatorul evenimentului este Marius Matache, care vrea sa serbeze femeile minunate din lumea jurnalismului online. Acces exclusivist, pe baza de invitatie, femei una si una. Planetele s-au aliniat perfect.

Si vine ziua evenimentului. Probe. Sala. Sunet perfect. Intimitate. O sala mica si rosie, cu scena cat trebuie. Eu pe ganduri. Imi amintesc de casa aceasta din vremea Casei Eliad. Si ma apuca usor nostalgia. Ca sa imi treaca febra urc si asist la vernisajul expozitiei pictoritei Medi Dinu, aflata la varsta venerabila de 107 ani. Nu e bine. Ma emotionez si mai tare. Beau o cafea. O manifestare se incheie, este urmata de cea in discutie. Incep sa vina invitatele (au fost si domni, cativa, piper peste sarea din bucatele serii). Are loc prezentarea pentru bloggeri si jurnalisti a locului. Ok. Se aduna fluturii in stomac. Un pic rau. Pap ceva din cele interzise, doua guri cat sa ridic glicemia. Apoi cobor la cabina.

CASA_ELIAD_VECHE_ISTORIC_2

Casa Eliad cea veche :)

Acum, intr-un film, scena ar arata cam asa: ceata si atmosfera eterica prin care merg eu spre mine, cea de acum 20 de ani. Castigam un premiu si eram invitata pentru prima data la Casa Eliad, o carciumioara pentru artisti, cu scena si toate cele pentru concerte live. “Pe vremea aceea” nu existau cluburi in care sa se cante cu atata usurinta. Imi amintesc si de prima mea emisiune filmata acolo. Mi-l amintesc pe Valeriu Sterian si pe multi dintre artistii cu care acum am bucuria sa impart muzica. Eu cu ochii mari. Sociolog in devenire. Care cateva luni mai tarziu se lasa de cantat. :)))

Se schimba cadrul, gata cu filmul, sunt la cabina, cred ca Make imi face semn ca in 2 minute incepem, aud discursul dnei Alice Barb si merg catre scena.

Timpul se comprima si am avut curaj sa spun asta public. 20 de ani s-au comprimat intr-un spatiu care a inceput sa nu mai aiba timp. Cantam in Casa Eliad, culmea, in aceeasi postura de om cu chitara ca si atunci. Primele 3 piese tremur, dar vine “Cutia pandorei” si incep sa se auda voci minunate.

Primul lucru pe care il tin minte ca fiind cu adevarat real sunt lacrimile de la Luna Patrata. Ale mele, stiti ca nu pot abtine, asta e emotia celor care va asculta pe voi, cei care cantati cu voce tare :)

Am cunoscut aseara oameni luminati la minte (asta e expresia mamei si-mi place), am revazut chipuri pe care le am in inima, am inteles ca nimic nu e intamplator in cele care s-au desfasurat, pe scena si in sufletul meu.

Multumesc, Marius Matache, de doua ori: o data pentru jucaria ta aniversara si o data pentru cat te-ai agitat pentru ca toata lumea sa fie bine. Multumesc celor care reprezinta Casa Eliad – Centul Cultural Casa Artelor si care au fost prezenti aseara in mod activ la desfasurarea evenimentului (echipa tare faina!). Multumesc tuturor celor care mi-ati spus “Nu am auzit de tine” sau “Nu stiam de tine pana acum”, urmate de faptul ca va place cate ceva din ce fac (versuri de piese, voce etc) :) Uimirea voastra imi face bine pentru ca nicio intalnire nu e intamplatoare. Nici a mea cu voi, nici a fiecaruia dintre voi cu cantecele mele. Exista un moment pentru fiecare cuvant impartit cu ceilalti. Multumesc prietenelor pentru invitatiile la ceai, pentru flori si pentru imbratisari. Anca, Oana, Raluca, Ileana, Loreta, Amalia – ma bucur de revedere! Daca as bea alcool in perioada asta, as fi pus un pahar cu vin de Samburesti (dietele-s grele, da) :) Na, ca fac si reclama acuma, nu e platita, relax, doar e unul dintre vinurile bune pe care le cumpar de regula. :)))

Alina Manole - foto Giulia production Alina Manole - foto Giulia production

Pentru cine vrea sa citeasca gandurile celor care au fost prezenti, iata mai jos cateva articole aparute deja astazi :) Facebook-ul e mai generos momentan cu ganduri si fotografii :)

Daniela Bojinca – Cadou 8 martie

Diana Duca – Seara in care Marius Matache m-a fermecat cu folk

Adriana Sandru -  ziua 8

Meseria de parinte – Cand eram mica imi doream sa cant precum alina manole

Irina Manole - Cantecul e cel mai frumos cadou

Fotografiile de mai jos au fost primite de toate participantele pe un stick, impreuna cu materiale documentare despre Casa Eliad :)

Alina Manole - Casa Eliad 2016 Alina Manole - Casa Eliad 2016 Alina Manole - Casa Eliad 2016 Alina Manole - Casa Eliad 2016

Ne citim pe facebook – facebook/AlinaManoleOficial , ne auzim in fiecare marti la SmartFM si stati pe aproape pentru ca azi am mai facut un pas pentru aparitia cartii mele cu ratoiul magic :)

Spectator al nationalei Eurovision

12810006-1145413548815715-96017567-o_65001400

Imagine preluata de pe http://www.tvr.ro/

Acum, ca s-a incheiat selectia nationala Eurovision si s-a decis ca rockul merge mai departe, raman cu convingerea ca aceasta piesa merita sa castige mai mult pentru mesajul intern pe care il are de transmis decat pentru a intra intr-o competitie pop europeana. Exceptia rockului care a castigat cu cativa ani in urma nu cred ca se va repeta prea curand.  In plus, muzica difuzata de radiourile europene nu difera prea mult de posturile noastre de radio. Ascultati, daca nu ma credeti. Revenind, piesa lui Ovidiu Anton este o piesa buna, scoasa din rock fix atat cat trebuie pentru a nu deveni pop, iar performanta vocala asociata este foarte buna. Sa fie intr-un ceas bun! :)

Productia TVR a fost impresionanta in raport cu ce nu se mai intampla in televiziunea nationala in ultima vreme. Legat de cele doua seri de spectacol, iata lucrurile care nu mi-au placut (sunt blanda, e duminica): inconsistenta unora dintre argumentele calificativelor date de juriu,  debutul recitalului Vunk cu solista/prezentatoarea Voicu la vioara … no comment, va rog sa va uitati cand vreti sa nu intelegeti nimic, macelul suferit de limba romana prin intermediul lui Randy (a culminat cu “muzica-care”) si atitudinea acestuia, deranjant nepoliticoasa (nu mai scriu de “Vagabondul vietii mele”, piesa modificata dezastruos pentru “generatiile tinere” …mai decenta e varianta punk a trupei Niste Baieti….), tensiunile vizibile intre o parte a juriului si o parte dintre concurenti (in semi-finala mai ales), luminile si cadrele cu Jo, care prelua concurentii de pe scena si…ar mai fi dar ma opresc. Macar ca sa nu ma intreb de ce o parte din show a fost playback in partea de televoting (la recitaluri adica)…in conditiile in care sunetul si luminile + visuals-urile de suport ale momentelor din competitie au fost foaaarte bune! Iar cine vrea sa ma contrazica legat de “play”, este liber sa afle singur cine si cate trackuri a avut. :) A! Zau ca au picat prost, pentru limba romana si pentru impresia generala toate acele serii de “dom’ primar”“dom’primar” de la final. Meritul primariei si edilului de la Baia Mare sunt evidente, dar, va rog, se spune “Domnule primar”. Fara atitudini servile, de colt de sat, ce bine ar fi fost! :) Felicitarile sunt meritate oricum! :) Si pentru cei care au sprijinit evenimentul si pentru cei care au contribuit la realizarea lui, din cadrul televiziunii si din afara ei.

Impresia generala a fost cea de spectacol de televiziune mai putin prafuit.Sau ce se poate face cu bani multi in TVR. Sau bani destui. Asta ca tot am vazut in pauze mesajele televiziunii publice referitoare la sustinerea lipsa din partea statului si imposibilitatea de a colecta bani de la cablisti… :)

Cam asta-i la cald #eurovision #romania

Chef si aripa de ratoi

alina manole

In seara asta am chef de Chilian, am inceput cu Iubi, pe repeat, fara numar, 10 am scos-o din playlist, la mine se numara altfel, acum suna Ursitoare, asta-i piesa mea de suflet pe care regret ca nu am cum sa o ascult ca sofer singur in masina. As cam calca-o, vorba cantecului. Mai si ploua, sa fie cadrul perfect pentru laptoapa si tigari. Lumina e o problema cand nu ai led sub tastatura, dar am Luna aprinsa (la propriu, e veioza). Haiti ca s-a terminat piesa. Acum “Intoarce-te cand dorm“. Nu schimb. Ma mai uit la flori. Am primit azi un buchet de poveste. Sta impartit in toata camera cu chitare si carti.

(…)

Cred ca scriu greu. A inceput “Chiar daca“. Ioi.

(…)

Si incepusem sa scriu despre faptul ca eu cred ca ma iubeste cineva de … mai sus :) Nu de alta, dar ratoiul s-a mai inaltat cu o aripa si s-au mai adunat bani pentru carte. Si, exact ca ceilalti nebuni de care am scris in decembrie, nici acum nu pot sa zic nume in public. Asa ca sper sa citeasca blogul asta. Multumim, si eu si ratoiul! :)

E deja 2? Bun asa! Ce-i pasa lui Dodo ca eu ascult la maxim in casti “So why“? :)

Mai sunt putine bilete pentru 20 martie. Vreo 15…cred. Multumesc prietenilor, nebunilor care vin sa ma vada altfel decat de obicei. Si mai e timp pana atunci…ohoho! Am vazut un comentariu tare fain al cuiva care a dat “share” anuntului de concert. Suna cam asa: “O tara de pierdut mintile daca n-ar fi si Alina…” . Si eu care zic la fiecare concert ca-s pacatoasa si sa nu ma ia nimeni in serios :)

Saptamana viitoa…aici am intrerupt scrisul caci Dodo a sarit in sus din somn si s-a uitat spre fereastra. Eu cu ochii in laptoapa si castile cuplate…deh. O fi venit vreun zburator? Iara l-am scapat :) Sau o fi vreun semn. Sa nu spun ce fac saptamana viitoare. Saptamana asta am alergat mult mult…si nu-mi pare rau.

“Pasaport pentru suflet” . Tot Chilian. Apoi cred ca “dau pe liniste” si ma joc un pic, poate vine somnul. Ma culc cu florile azi, cu cartile si Luna veioza. Dormitorul mai poate sa astepte.

Martie 5.

Alina Manole

Acum 1 an

Acum 1 an ma mutam in casuta cu vitralii. Cam asa arata totul atunci, in prima zi.

haos

Acum e mai ordonat cumva :D dar tot nu mi-am facut timp sa asez cartile in biblioteca dupa acele-criterii-subiective-stiute-doar-de-mine. Au ramas asa, amestecate, puse cu brate de ajutor. Nu neg ca acum stiu si unde e Adler, si unde e Murakami, si unde e Anais Nin, mai ales Anais, si poezia, cea romaneasca, si cartile de povesti si aventuri care-mi plac, si cartile-jurnal.  Dar nu au in ele linistea “aceea”. Cartile noi sunt mai mult prin celelalte camere, citite pana la somn, incetisor. Vine ea primavara si ma duc sa citesc pe banca in parc! :)

De 1 an incoace, tot nu am fotoliul “acela”. Visez la el oricum de vreo 6. Caut fotoliul de lectura perfect si am si coltul potrivit pentru ca, stand pisiceste, sa vad si bucatica de cer disponibila de aici. Dar nu l-am gasit inca, nici nou, nici vechi. Asa cum in continuare caut “acel” set de ceai perfect, englezesc (macar asta stiu), luat de la antichitati, cu care sa imi rasfat momentele in care ma retrag in alte epoci. Inca nu mi-a furat nimic inima. A trecut numai 1 an insa de cand m-am mutat :) Mai pot avea rabdare.

De 1 an nu reusesc sa duc de pe balcon tot ce am de dus in boxa. Nici cutiile de care nu mai am nevoie si care stau pe un dulap mare de pe hol. Nu ca n-am cu cine sau ca nu pot…dar parca nu vreau sa ma asez cu totul. E starea pe care o au multi dintre cei calatori cu casa, ca mine :) Spuneam la un moment dat ca-s melc, am casa in spinare. Problema e ca in cochilie intra tot mai mult si mai mult… :)

De 1 an mi-e mai bine pentru ca sunt mai aproape de locuri, desi pe unele le vizitez mai rar. Asta e o sinapsa mai lunga, greu de explicat. :)

Intr-un an, aici am reeditat albumul Fericit, aici am scris cateva cantece, am repetat pentru un turneu cu tot cu pian, ma joc cu ratoiul si piticii sunt bine, am desenat amintiri frumoase si am ras mai mult. In plus,  i-am facut lui Dodo cea mai draguta poza :)

dodo

Sa fi fost Luni, ziua mea si numai a mea

alina-manole

Sa fi fost luni, sa te trezesti cu ceas, sa primesti telefoane, sa muncesti in timp ce cafeaua e inca la jumatate, apoi sa pleci pe drumuri care toate au ceva de rezolvat. Sa te trezesti deodata ca esti fata in fata cu cea mai frumoasa bucatica de luna patrata pe care ai vazut-o in ultima vreme, iar intermediarul minunatei intalniri sa nu aiba habar de ce ochii tai sunt mari-mari si te bucuri ca un copil. Sa porti in geanta pretiosul dar si sa te intorci la pas, prin soare, catre casa, pret de cateva metrouri, iar la fiecare intersectie sa te uiti la cer. Sa primesti un telefon si sa raspunzi cu bucurie pentru ca nu e nimic complicat, ci un “Ce mai faci? Am sunat pentru ca mi-era dor sa te aud.” si sa fie vorba despre tine, egoist asa, pentru ca sub soarele de luni meriti sa nu mai fii ascultatorul etern. Apoi sa vina un alt apel care sa anunte o bucurie si sa te bucuri si tu, de parca ar fi vorba de tine. Sa nu incerci sa intelegi nimic din ce nu ai putut intelege nici ieri, nici acum doua saptamani si sa iei o pauza de o zi din a face ce le place altora.

A fost cumva ziua mea si am luat-o pur si simplu cu ambele maini. Cu o bucatica de luna patrata in geanta. Cand nu mai vezi semnele…incep ele sa se inghesuie in jurul tau… :)

Si da, cochetaria zilei a fost ca, trecand cu pofta pe langa toate covrigariile si pizzeriile din zona…am cumparat o sticla de apa. :D (n.b. Am gatit acasa, tarziu in noapte, 4 feluri de mancare pentru ca mama nu are nicio vina) :)

Si, pentru ca ziua mea sa se incheie asa cum trebuie…mai sunt si premiile Grammy! :)

Ne auzim maine in eter!

Ne vedem pe 25 in Bucuresti!

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes