Ai cînta şi tu – Leonard Cohen

Ai cinta si tu
de te-ai afla
intr-un asemenea loc – nu
te-ar mai preocupa deloc
dac-ai fi-n stare sa-i lasi paf
pe toti
ca un Ray Charles sau o Edith Piaf
Ai cinta
ai tot cinta
nu pentru tine
ci pentru-a fauri un sine
din invechita hrana
ce putrezeste-n maruntaiele astrale
si-n rabufnirea fara dragoste
a rasuflarii gurii tale
te-ai face cintaret
mai repede decit iti iasa urasti farmecul unui rival
si dragul meu
luat de val
ai tot cinta
ai tot cinta
si tu

extras Cartea aleanului de Leonard Cohen, trad. Serban Foarta , Cristina Cheveresan, Ed. Polirom, 2006

Insula antifonata a lui Robinson Crusoe

ok, exista momente din viata cand vrei sa inchizi tot: usile, geamurile, telefonul, televizorul, radioul, computerul, ochii….si sa stai asa…izolat de impulsurile care-ti vin peste tot si care te indeamna sa cumperi, sa vorbesti, sa asculti, sa actionezi.
limitarea expunerii nu implica insa linistea sinelui.

presupunand ca ai avea la dispozitie o insula antifonata, fara sa iti pui problema resurselor de hrana…ce-ai face? eu cred ca m-as amuza la inceput….am timp de reflectie! apoi m-as plimba minimal…apoi…ce naiba as face apoi?! as fredona cantecele pe care le stiu, as recita glorios in fata unei asistente imaginare 2-3 poeme ale lui Cohen pe care le stiu pe de rost…seara as deveni romantica sperand ca ma filmeaza cineva, in aceeasi incredibila mirare ca ” e imposibil sa nu existe nimeni aici”. in cele din urma cu zilele care vin as incepe sa vorbesc, aceluiasi public, defalcat la un moment dat in personaje distincte, despre toate tarele, toate intamplarile nefericite (nefericirea e prima evidenta urma pe care o descoperi in singuratate), cred ca m-as putea si indragosti de unul dintre ascultatorii mintii mele, proiectat in fata mea, l-as psihanaliza probabil imaginandu-ma ca sunt copia lui Anais Nin …apoi, defuland astfel m-as simti dintr-o data mai bine si s-ar naste pregnant dorinta de intoarcere in social…
dar sa presupunem ca experimentul ar continua…in aceeasi oglinda a singuratatii as deveni fulminant de sincera? as regla contul intre principiile pe care le afisez in general si actiunile mele? oare as incepe sa vorbesc cu mine, precum Robinson Crusoe? (sa nu uitam scenariul de baza: am tot ce-mi trebuie, mai putin prezenta umana si infinit mai putine zgomote. si nu stau de ani de zile in ipostaza asta). as putea trai avandu-ma drept scop si unic spectator? well…raspunsul e sigur: in cele din urma m-as sinucide.

deschid ochii, computerul, radioul, televizorul, gamurile, usile. ma umplu de seva. asa traim toti in scopul comun al interactiunii.

Alina Manole

creierul si verticalul

De fiecare data cand creierul imi oboseste, dupa activitati mentale prelungite, trupul incepe sa-mi reclame “alungirea”. Oriunde, oricum, chiar si pentru 5 minute. Nu un scaun, nu un fotoliu ci, daca s-ar putea, cel mai comod pat cu putinta, cea mai confortabila saltea. Nevand acces atat de confortabil, ma intind pe canapea si zac. Pe spate. Pe deplin intinsa.
E semn ca orice efort prelungit de rationare afecteaza verticalitatea?