[singlepic id=34 w=240 h=180 float=left]astazi a fost ziua cu doua intalniri magice, dintre cele care lasa parfum si spirit in urma. mai intai, aniversarea Vandei, la 3 ani de la debutul emisiunii sale “casa poetescu“.
in urma cu 2 ani si ceva eram invitata in studioul lynx si alaturi de vanda descopeream lumea ce urma apoi sa-mi fie radio folk. cu ea, la o ceainarie ascunsa si cu balansoare, am intrebat cum ar suna, oare, unui sef de post, proiectul meu de emisiune.
vanda ma intrebase acum vreo 2 zile daca ma poate suna la aniversare…pentru ca imi plac surprizele i-am luat-o inainte si am intrat (stiu, era in emisie) in cabina mare si cu aer rece.am stat cat sa bem un ceai infuzat de poezie, cu prietenii de pe chat de care imi este dor, cu mixerul pe care as fi pus mana…

la multi ani de emisii frumoase, doamna poetescu!
radio-ul intra pe sub suflet, il inalta putin cat sa se aseze mai bine si nu mai pleaca…

o a doua reintalnire mi-a adus bucurie si verde.
exista oameni pe care, dupa momentul intinderii mainilor spre buna cunostinta a prenumelui, te indragostesti iremediabil. asa s-a intamplat si cu vanda acum 2 ani si ceva, asa s-a intamplat mai de curand cu o fiinta pe care am simtit-o ruda in ale radacinilor de sus, de prin stele. e sora mea frumoasa si de-o aparenta fragila, cu o deschidere sufleteasca cum n-am mai vazut demult. ne vedem rar, cat sa ne fie dor, ne mai trimitem fotografii, are un iepuras de fata si un atelier de pictura. si ei i-am facut surpriza de a aparea, deodata, la poarta spre gradina ei verde, cu umbre de matase, unde-am povestit despre lisabona si despre pisici.

specialul celor doua fiinte cu care m-am revazut astazi nu vine din aritmia intalnirilor, ci din materialul din care-s facute. sunt femei din soare, care ard profund si care se impart, cu dragoste si duiosie, lumii. sunt oameni care nu cer, ci dau si-atat, cu totul si a d e v a r a t lumina

dupa o perioada de izolare (desi socialul muncilor nu ar spune asta) astazi mi-am dat seama ca am de recuperat, cu astfel de intalniri, starea aceea minunata pe care ti-o dau oamenii care stiu sa te si asculte, nu doar sa-ti povesteasca.

cu toate caldurile, zilele astea ma voi intalni si cu o fiinta a Lunii, de care mi-e tare dor.

Incet-incet, imi refac constelatiile.

p.s. o scurta trecere iron-istica mi-a adus si o carte spre lectura. “despre iubire si moarte” – patrick suskind. multumesc de imprumut si de recomandare! lectura a inceput deja, probabil iarasi ma va prinde rasaritul bucurestean pe care-l ador deja…