1 noiembrie 2017

10515328_1018465831526161_3890799757873337031_o

Scriu acum, la inceput de zi, la putin timp dupa miezul noptii. Am concert azi, al treilea dintr-o serie de toamna (1 septembrie, 1 octombrie, 1 noiembrie). O premiera de cvartet, cu Luis Palomino la saxofon si, macar pentru aceasta premiera, scriu pe blog, locul unde in ultima vreme revin tot mai rar.

Ultimele luni n-au fost usoare, tot felul de mari sau mici probleme de sanatate s-au imbulzit pe lista de prioritati. A fi mai atent cu tine insuti…asta e o provocare al carui sens l-am inteles dupa fiecare criza sau spasm. Inca nu pe deplin.

S-au anuntat nopti din ce in ce mai reci, e toamna plina, primesc filmulete cu ninsori si ma sperie putin gandul ca pana la Craciun mai e un strop de vreme si iarasi e gata anul si n-am facut mare lucru.  Tristetea vine din faptul ca inca nu e gata albumul cel nou care va fi tare frumusel, va spun eu! E o altfel de poezie, e o altfel de stare. Eu nu ma asez ca toamna, dar am o cale si o vad.

Din cand in cand ma mai intorc cu gandul catre Paris si concertul Coldplay. A fost singura data, dupa multa vreme, cand muzica si spectacolul m-au facut sa dansez si sa nu ma gandesc la nimic, iar asta-i mare lucru pentru un om cu excedent de ratiune. Orasul nu, nu m-a incantat atat de mult, doar vreo 2 colturi m-au facut sa vad Parisul din filme, spre deosebire de Londra, unde … da, unde m-am gandit serios de ce n-oi fi mers cu munca atunci cand ma tineau legata de glie mai putine.

Zilele acestea am simtit apasarea de acum 2 ani. In celelalte zile e mai suportabila. Faptul ca nu se schimba nimic, dar nimic, ma roade pe dinauntru cu fierul rosu. Urechile astupate in locul unei inimi deschise, asa vad realitatea de acum. Si toate astea pentru niste bani lasati mostenire. Sau functii. (acum mi-a trecut prin minte gandul ca peste niste ani voi citi ce-am tot scris pe blog despre situatiiile de viata reala si voi spune “Ce vremuri”. Macar visez.)

Ma intorc la ziua de azi, 1 noiembrie. Anul acesta am avut putine concerte-standard, lungi si cu joaca. E timpul sa imi iau revansa si in seara aceasta sa fac ce imi place cel mai mult din tot ceea ce fac in orele mele treze. Sa cant.

Inchid acum, cica artistii au nevoie de somn pentru a canta cum trebuie. Eu as zice ca au nevoie doar de dragoste :)

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes