Desteptarea primaverii, trupa Firma si alte istorii de avanpremiera

Desteptarea primaverii

Despre punerea in scena, la Teatrul Mic, a piesei “Desteptarea primaverii” stiam de anul trecut. Din umbra, am trecut prin cateva etape de povestiri. Apoi am primit intrebarea “Vii?” si m-am infiintat, in loc privilegiat un pic, in sala de teatru.
O mentiune mica: sunt spectator bun, imi inchid telefonul, nu soptesc nimic catre vecinul de scaun si sunt atenta-foc, dar…am o problema cu duratele mari ale unor spectacole. Ma sperie. Poate usoara claustrofobie. Poate faptul ca stiu ce inseamna procesul de atentie si care sunt duratele optime. Nu intru in detalii stiintifice. Ati inteles ideea. Ei bine, piesa dureaza 3h si 15 minute. Pauza dupa 1h 45 min. Ma panicasem un pic.
Si a inceput. Si a venit pauza. Si s-a terminat.
Si detaliile scrise mai sus nu au contat si asta mi se intampla rar. FOARTE rar.
Incerc sa ordonez ideile pe baza carora va voi face si recomandarea de a vedea Desteptarea primaverii
1. Textul – il cunosteam deja; cine nu il cunoaste, cu atat mai mult se va bucura de el; il gasiti pe internet.
2. Mash-up (ca alt cuvant mai potrivit in limba romana nu am la ora asta) intre arta dramaturgica si cea muzicala.
Nu este un spectacol de teatru si atat. Pe scena se afla trupa Firma. Care nu e trupa de acompaniament. E parte din poveste. Cantecele au fost scrise pornind de la text si sunt perfecte. Perfecte. Nu sunt fan Firma. Imi plac cateva dintre piese si un videoclip pentru care s-a muncit mult. Ce se intampla insa in acest context nu are legatura oricum cu un concert -standard. Daca mergeti, imi veti spune apoi despre “In numele tatalui” si mai vorbim pe tema :)
3. Jocul actorilor, tineri, bun. Rares Florin Stoica – trebuie mentionat.
4. Solutiile regizorale…ei bine, acum ajung la Vlad Cristache.
Liviu Ciulei si Victor Ioan Frunza sunt doi dintre regizorii care au pus in scena textul. Si vine Vlad Cristache in 2017. Nu stiu daca a fost elevul lui Victor Frunza, dar ceva imi spune ca da. Cand intr-o piesa de teatru ma scot din circuit 5 scene, e mult. Sau, ca sa nu intelegeti gresit, e de mult Bine. Si ma uitam la regizor aseara, atat de tanar ca i-am urat in gand sa nu uite varsta aceasta cand va ajunge la 50.
6. Sunetul e impecabil. Calibrarea muzica – voci actori e exact asa cum trebuie. Nu e sonorizare, e sound design. Cateva dintre efectele de pe final de momente muzicale fac cale buna de stare unor pasaje intregi cuvantate.
7. Hai ca vine si randul unui punct slab, ca ma stiti sincera chiar si in entuziasm :)
Light design-ul. Aici mai e de lucru. In 2 dintre acele scene minunate de care scriam mai sus, ceva idei mai inspirate in ceea ce priveste luminile ar fi dat pus un diamant undeva. Au mai fost si alte momente in care simteam nevoia de light desigh, nu de lumini de teatru. In plus, doua dintre luminile amplasate la nivelul scenei, spre una dintre iesiri, mi-au batut in retina mult si albastru si…gata.

As mai scrie inca pe atat. Despre text si despre uriasa diferenta intre anii acestia si cel in care a fost scris in ceea ce priveste adolescentii si ce cunosc atat de rapid acum in privinta sexualitatii. Despre public si faptul ca inca se mai aude sunetul telefoanelor mobile. Despre freamat si emotiile unei avanpremiere.
Va las sa ma credeti sau nu ca 3 ore si 15 minute (si 30 de minute, daca luam in considerare pauza) merita petrecute acolo.
Inca ceva: intrati la timp in sala la inceput si dupa pauza. Lucrurile se intampla cursiv, continuu. Inclusiv in pauza.

Plecaciune si drag,

Alina Manole

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes