Experienta muzicala Stuttgart

Tocmai m-am uitat pe cateva filmari mici de la concertul de la Stuttgart. Plus cateva fotografii. Ca de obicei cand vine vorba de lucruri bune…probabil imi voi da seama peste vreo 2 luni ca plecarea mea muzicala chiar s-a intamplat. Si atunci voi citi ce scriu acum.

Haideti sa va povestesc cum a fost, in linii mari! Inceputul l-am mai descris aici pe blog. Despre invitatie si motivul intamparii puteti citi AICI. Trimit gand bun catre Irina Constantin pentru agitatia din ziua de dinaintea plecarii. Continuarea e acum :)

Stuttgart ne-a primit cu vreme calduta, un pic de nor si cu organizatorul evenimentului la aeroport. Florin Zaheu ne-a asistat in toata perioada si s-a implicat in toate administrativele, de la gasit solutii la inchiriat echipamente si dat de veste despre eveniment. Sper ca la ora aceasta, cand scriu, se odihneste binemeritat dupa toata agitatia datorata intregii aniversarii a celor 10 ani de Forum German- Roman (si seriei de evenimente cuprinse in aceasta perioada).

Am aterizat mai tarziu decat ora estimata si ne-am oprit la o bere germana cat sa treaca un pic si traficul cel mare. Iata-ne obositi dupa calatoria de 8 ore (prin Istanbul) si cu bateriile un pic pe zero :)

Stuttgart Alina Manole aterizarea

Prima seara a insemnat somn. Hotel, cazare, o cina rapida si…somn. Dimineata eram toti ca noi :) Si, pentru ca pana la 2 aveam program de voie, ne-am plimbat ore bune, fiecare in ritmul lui, prin Stuttgart. Iata punctul de start :)

Frumos tare orasul, cu un soi de liniste, cu verde plin, cu primavara in toate si cu Soare, desi prognoza anuntase altceva! A fost bucurie! Au trecut 4-5 ore aproape pe nestiute. Am revenit apoi la hotel (o priveliste superba de la ultimul etaj si acces la terasa comuna mare, amenajata pentru fumat) si au inceput pregatirile: pe de o parte cele tehnice, pe de alta parte…ale mele. Cresteau emotiile de la ora la ora. Cu bagajul pregatit, hainele toate de scena impachetate…la 6 eram la Laboratorium.

Alina Manole 17.04.2015 Stuttgart (1)

Proba de sunet. Au mers toate bine. Am intrebat la un moment dat daca nu cumva ar trebui sa vorbesc si in romana si in engleza. Mi s-a spus “nu”. Mai tarziu am inteles de ce. Publicul incepea sa vina. Am cunoscut-o si pe Andreea Dinca, reprezentata ICR Berlin, cu care dialogam de cam doua luni deja prin e-mail. Venise, impreuna cu colega ei Alexandra, drum lung. Emotiile devenisera fluturi.

Am inceput la 8:30. Doua seturi.

Si a fost magic.

Eram…Acasa. Nu in Germania. Cantam cantecele scrise in limba romana. Si vorbitorii de limba romana traduceau insotitorilor germani fragmente de prezentare sau versuri. Am inteles de ce nu trebuia sa “ma” traduc in engleza. Si fiecare acord era insotit de o reactie, fiecare solo de pian sau de tobe, fiecare joaca. A fost liniste, s-a strigat tare “daca poti” si “eu pot”, au venit si piticii mai aproape …din a doua intrebare, am ras, am primit flori, am plans la final, dupa “Trezeste-ma” de la bis. Apauzele nu se mai terminau. Am incercat sa cuprind cu privirea pe fiecare. Ca sufletul era deja peste tot Stuttgart-ul.

Am cunoscut oameni frumosi. Au venit la noi, ne-au vorbit despre noi si ce au simtit ascultandu-ne. O doamna foarte frumoasa mi-a spus ca fiul ei din America i-a recomandat concertul nostru din Germania. O alta doamna, nevorbitoare de limba romana, a dus mana la ureche si apoi la inima. A vorbit in cea mai frumoasa limba internationala pentru cantecul meu.

Na, uite ca acum iar m-am emotionat…si zambesc printre matase de apa.

Dupa concert am papat ceva, am mai baut o bere “de dupa” si ne-am dus la somn rapid, ca aveam drum lung sambata.

N-as mai fi plecat…dar ziua drumului catre casa a inceput frumos, cu targ de sambata langa catedrala, prin care am dat roata o data, de doua ori, de trei ori… Nu, nu mi-am cumparat nimic. Le-as fi luat pe toate. Dar e o fericire de a vedea tot si de a nu sparge cu nimic bucuria ochilor. Asta e alt pitic :)

Zborul a ajuns tarziu, mai tarziu decat trebuia, cu pilot care a recuperat intarzierea mare facand o coborare de-am zis ca e picaj. Despre Turkish Airlines insa…altadata. :)

Ieri (duminica) am dormit muult si de fiecare data cand deschideam ochii ma gandeam la verdele german si la calmul altfel al orasului in care am cantat. Am cantat deja? S-a terminat? Mai visez un pic :)

Plecaciune si drag tuturor!

 

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes