Moment de respiro

alina

Sunt primele momente de respiro de pe 21 februarie incoace. Si nu indraznesc sa respir prea adanc pentru ca maine… :)

O radiografie a turneului arata cam asa: drumuri in 2 anotimpuri, iarna si primavara, intre ninsori, soare, ploi sau gri. Situatii surprinzatoare, oameni noi, experiente inedite. Cred ca a fost cel mai incarcat turneu de pana acum.

Sa le luam pe rand:

Brasov – schimbare de loc in aproape ultimul moment, de bun augur as spune intrucat intalnirea cu Tipografia a fost frumoasa-foc. Sufragerie cu dichis, ceaiuri, ciocolate si vin, cu o gazda pe gustul meu. Apoi un rasfat culinar de dupa concert cand ne-a gatit Chef Kusak bunatati cat sa uitam de alte contexte mai putin favorabile.

Targu Secuiesc – surpriza de a fi primii artisti romani care au cantat in Cafe Jazz si de a primi si vizita a doi prieteni de la Miercurea Ciuc. E minunat ca, la final, sa auzi ca povestea iubirilor reale a placut mai mult decat te asteptai unui public nou-nou-nou. O gazduire impecabila si bunatati specific unguresti cum nu am papat niciodata…yummy! (nu, nu ma intrebati de dieta, n-a fost cazul…)

Piatra-Neamt – aici am public care creste cu mine sau parinti suficient de nebuni in public de-i invata toate piesele. Inclusiv “Sper sa nu”, “Mai bine ia-l tu”, “Trezeste-ma”. Cu alte cuvinte, adulti superbi si copiii lor in fata scenei, atenti sau cantatori, dupa cum le place. Cristi, gazda noastra, cu toate altele pe care le-a avut pe cap…impecabil! Ninsoare in toata regula si un alb imaculat de dimineata.

Botosani – nu stiu cum ne-am “lipit” anul trecut, dar legatura cu Lucian, Dana si Gelu (chiar daca aflat mai departe de tara) pare una veche, de parca ne-am cunoaste de veacuri. Mi-ar fi placut sa stam mai mult dupa concert dar in turneu suntem cuminti si ne dozam energiile. Ca si data trecuta, publicul a fost cumiiiinte, cu reactii de teatru. Plecaciune!

Roman – ei…aici ma voi opri mai mult pentru ca a fost pentru prima data cand am cantat in orasul copilariei mele. Cate emotii…nu mai spun! Drumul pana la Roman a fost incarcat cu doua incidente (degete prinse in usa de microbuz si microbuz cu foc la subtioara si pompieri la pachet), de chiar ma simteam ca o “manole” (Ana de data asta) cu destinatie presarata de aventuri. Recunosc, cum am cantat la Roman nu am mai cantat nicaieri. Nici nu stiam ca pot :D Mama in public, undeva sus, acasa la ea de data asta…fluturas emotionat la randu-i. Prieteni, colegi pe care nu i-am vazut de 20 de ani, profesorul meu de matematica (profesorul meu de matematica?! ioi!!! ), vecini de copilarie sau de casa, cunoscuti…si lista aceasta am completat-o de fapt dupa concert vazand poze, caci in seara aceea nu vedeam mai nimic. Recunosc, m-am ascuns un pic dupa concert (adica m-am asezat la o masa) ca nu ma mai tineau genunchii. Si au mai venit si prieteni de la Bacau/Piatra Neamt cu flori. Pai sa nu ti se para o poveste totul? :)

Iasi – Underground mi s-a parut mare initial si ma gandeam cum voi acoperi eu cu ochii tot aerul. Ei bine…nu e cand sunt pline de energii bune si oameni faini si masute simpatice si zambete si joaca si flori si cadouri. Si iara m-am simtit ca in sufragerie :) Plus Lili, gazda atenta si femeie faina, cum sunt toate moldovencele oricum (ma laud si eu contextual asa…) :) Inca nu are tot Iasiul discuri, m-am convins dupa numarul de autografe, cel mai mare din tot turneul :)

Apoi drumul meu, cu alt microbuz inchiriat, chemat sa ia scule si pe mine, Iasi – Bucuresti via Braila din motive administrative, drum fara somn, la capatul caruia am picat monumental pret de doua ore dupa care a inceput iarasi iuresul.

Astazi, de ziua lui, Adi Flautistu a venit la repetitie. :) Mandra mai sunt de el si de toti oamenii cu care cant! Am facut impreuna un album fain! :) Nominalizarea lui la “albumul anului” in cadrul Galei RRA ne bucura tare mult.

Maine-i joi si ne aniversam. Pe scena, impreuna cu noi, va fi si Ovidiu Condrea, tobosarul alaturi de care in ultimii ani am tot facut mii de km de drumuri muzicale :)

Acum ma bucur de momentul asta de respiro. Cand am intrat luni in casuta am avut senzatia ca sunt la alt hotel, inca unul, cu inca o camera in care trebuie sa imi ordonez toate pentru concertul de seara. A durat 1 secunda dar a fost indeajuns sa apara Dodo si sa imi dau seama ca sunt in Bucuresti. Vine el timpul sa ma asez. E suficient un prim ceai cu prietenii, dar pana atunci mai am un pic de tras ca nu-i gata bucataria si inca nu am cumparat frigider sa tin prajiturile (de dieta) la rece :D

Mi-era dor si de blog.

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes