Luni, 9

cand am adormit cerul se pata cu galben. blocurile mici aveau inca umbre pe ferestre si pasarile incepusera galagia. ochii mi se inchideau de somn dar chicoteam in perna de bucuria de a auzi dialoguri muzicale primare, nepretuit de frumoase. plus o amintire, care ma va urmari intotdeauna: prima mea dimineata cu pasari, din vremea liceului, cand ma prinsesera zorii invatand pentru bac (ioi, cati ani au trecut de atunci….). atunci am simtit “cumva” miracolul pe care l-am regasit apoi in verile cu rasarit de asfalt.

nu e noutate ca nu-mi plac verile. caldura e singura si asta se suprapune peste singuratatile mele ( e un conflict pe undeva :) ) . noroc ca diminetile cu pasari compenseaza mult. uneori mai mult decat diminetile cu oameni.

in ultimele zile am resimtit din plin finalul muncilor de jumatate de an. am fost prevenita: te va durea fiecare cm de carne,  chimiile toate vor fi date peste cap. fara avertismente au mai fost efecte secundare. in schimb…telefonul nu a mai sunat de 37 de ori pe zi (acesta a fost maximul inregistrat la un moment dat ), n-am mai intepenit in fata laptoapei sau nu am mai facut drumuri multiple cu taxiul in tot felul de colturi de Bucuresti. maximul de relaxare l-am atins cumva sambata. cu toate chimicalele inghitite si care m-au tinut cuminte, a existat meci de tenis, un film minunat (the grand boulevard hotel) si o cina de sarbatoare, cu calorii la pachet. da, m-am “premiat” :)

am crezut ca imi va fi greu sa spun “gata, a trecut”.  m-am inselat. pana si de asta am fost prevenita: dupa cateva zile vei incepe sa te gandesti la ce faci mai departe, vei imagina din nou o “jucarie”. … e adevarat, domnule Mitran….

ce nu mi-a placut deloc, dar deloc, mai mult in ultimele doua luni, au fost cateva chestiuni administrative: faptul ca a trebuit sa-mi fac cumparaturile, ca a trebuit sa gatesc, sa spal vase, sa fac ordine. mi-a displacut si singuratatea, desi numai timp de cuplu traditional n-as avut printre hartii, contracte, banci, repetitii, planificari. sigur insa as fi avut cui sa ma plang si…da…as fi fost o partenera groaznica :)

ce-mi place acum este ca, uite, e Luni, motanul doarme pe scaunul de langa mine, am o amortire pisicoasa in picioare si o sa ies din casa pentru ca vreau nu pentru ca trebuie :)

You can leave a response, or trackback from your own site.

Leave a Reply

Powered by WordPress | Designed by: Premium Themes | Thanks to Compare Premium WordPress Themes, WordPress Themes Free Online and Free WordPress Themes